Mașinile de la ISU Iași au nevoie de servicii de reparații pentru următoarele 24 de luni. Deocamdată, instituția nu a găsit nicio firmă care să liciteze pentru contract
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihail Sturdza” Iași anunță noi achiziții pentru acest an. Până pe data de 26 iulie 2024, este programată licitația pentru serviciile de reparații ale autovehiculelor, însă nicio firmă nu s-a arătat interesată de contract deocamdată. Valoarea totală a acordului-cadru poate ajunge la 5.552.480 de lei, fără TVA, minimul fiind de 49.080 de lei.
ISU Iași caută servicii de reparații
Autoritatea contractantă a pus la dispoziție un acord-cadru ce se va desfășura pe o perioadă de 24 de luni. Sunt vizate 158 de vehicule în total, procedura fiind împărțită în 20 de loturi, în funcție de marca autovehiculului: Mercedez-Benz, Iveco, Renault, Volkswagen, Opel, Citroen, Fiat etc. Firma care va câștiga contractul trebuie să aibă la dispoziție un șef de atelier, maistru, mecanic auto și electrician auto.
„Prestatorul se obligă să presteze Servicii de reparații pentru autovehiculele aflate în dotarea Inspectoratului de Urgență Mihail Sturdza al județului Iași, în conformitate cu obligațiile asumate prin caietul de Sarcini. Servicii de reparații a unui număr de 20 de loturi/ 158 autovehicule, cvadricicluri, snowmobile, motoutilaje pentru lucrări și vehicule tractate din parcul auto al ISUJ Iași. Valoarea minimă estimată pentru acordul cadru (24 de luni): 49.080 lei; Valoarea maximă estimată pentru acordul cadru (24 de luni): 5.552.480 lei”, este stipulat în caietul de sarcini.
În fiecare lună, în funcție de cerințe, se semnează un contract nou pentru repararea mașinilor.
„Contractele subsecvente vor fi încheiate lunar sau ori de câte ori apare o nevoie nouă, cuantumurile valorice a fiecărui contract subsecvent vor fi stabilit în raport cu necesitățile ce fac obiectul contractului și a resurselor financiare pe care autoritatea contractantă le are la dispoziție. Autoritatea contractantă pe toată durata acordului cadru, poate modifica lotul de autovehicule în funcție de introducerea/scoaterea în/din dotare a autovehiculelor”, mai apare în documentație.
Echipamentele speciale nu sunt acoperite
Autovehiculele de la ISU Iași sunt dotate cu tot felul de echipamente speciale pentru anumite situații din teren. Contractul nu acoperă și astfel de sisteme, fiind necesar să fie reparate la operatori specializați.
„Nu fac obiectul prezentei proceduri de achiziție reparațiile efectuate la instalațiile speciale ale autovehiculelor: pompe P.S.I., aparatură medicală, generatoare de curent electric și presiune hidraulică, uneltele pentru descarcerare și accesoriile acestora, instalații și accesorii speciale pentru lucru la înălțime, instalații de semnalizare acustică și luminoasă, aparatură special destinată pentru cercetare-intervenție chimică, radiologică, biologică, instalațiile speciale și cele hidraulice ale buldoexcavatoarelor, precum și ale motostivuitroarelor. Acestea se vor efectua la operatori economici de specialitate”, este specificat în documentație.
ISU Iași are nevoie de serviciile de reparații pentru autospeciale, având în vedere numărul mare de intervenții.
Hahahaa…incompetentii..au un service…pe hartie…
Hahahaaa…incompetentii..au un service, pe hartie…hahaha