Prima pagină » Actualitate » Ionuţ Stroe, ministrul Sportului, regulile impuse în sălile de sport
Ionuţ Stroe, ministrul Sportului, regulile impuse în sălile de sport

Ionuţ Stroe, ministrul Sportului, regulile impuse în sălile de sport

10 iun. 2020, 13:40,
Elena Nicoleta Bujor, în Actualitate

Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului a făcut declaraţii de presă astăzi, 10 iunie 2020, pe tema regulilor impuse în sălile de sport, în contextul redeschiderii acestora pe data de 15 iunie 2020. Va trebui asigurată o distanță de 10 metri între participanții la lecțiile de aerobic, șapte metri între cei ce lucrează la aparate și patru metri în vestiare.

Reguli în sălile de sport. Declarația ministrului Sportului

Ionuţ Stroe susţine că multe dintre regulile care vor fi impuse în momentul vizitării sălilor de sport suntem deja familiarizate cu ele. Ministrul a ţinut să menţioneze că accesul va fi realizat numai în baza unor programări. De asemenea, numărul maxim de participanţi va fi calculat n funcţie de suprafaţa totală a unităţii.

”Sunt foarte multe reguli cu care suntem familiarizaţi cei care mergem la sală. De data aceasta sunt mai riguroase. Prima dintre ele este accesul, care trebuie realizat numai în baza unor programări, trebuie să-ţi faci programarea telefonic sau online. Avem o suprafaţă pe care o împărţim la şapte metri pătraţi alocaţi fiecărei persoane, de unde ne rezultă numărul maxim de participanţi în acelaşi timp la sală”, a spus Stroe.

Potrivit ministrului Sportului, triajul epidemiologic este obligatoriu, trebuie realizat de cel care administrează sala. Termometrizarea persoanelor care vin la sală este, de asemenea, obligatorie.

10 metri la aerobic, 7 metri în sala de fitness, 4 metri la vestiare

Ministrul a ţinut să mai adauge că vor fi dispuşi zece metri pentru aerobic, şapte metri pentru lucrul la aparatele de fitness şi patru metri în zona vestiarelor, unde se vor schimba participanţii.

”Spaţiile destinate activităţii colective în grup, de antrenament, gen zumba, gen kangoo jump, aerobic, vor funcţiona după regulă alocării unei suprafeţe de zece metri pătraţi fiecărui participant, deoarece evident activitatea fizică în aceste săli de aerobic este mult mai intensă, respiraţia este altfel, mişcarea fiecărui participant este mult mai amplă şi riscul epidemiologic creşte. Avem zece metri pentru aerobic, şapte metri pentru lucrul la aparate şi patru metri în zona vestiarelor, unde ne schimbăm”, a adăugat Ionuţ Stroe.

”Cel puţin în primele două, trei săptămâni, pentru a evalua cât mai corect dacă măsurile de relaxare pe care le propunem acum funcţionează”, a adăugat sursa citată.

Când se redeschid sălile de fitness

Sălile de fitness se vor redeschide în 15 iunie. Președintele României, Klaus Iohannis, a oferit declarații de presă ieri, 9 iunie 2020. Iohannis afirma faptul că de pe 15 iunie 2020 sălile de fitness se vor redeschide.

„Aș începe cu partea pozitivă, cu măsurile de relaxare. Având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut semnificativ, dar nici nu a crescut semnificativ, considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare. Adică unele dintre restricțiile care sunt acum în vigoare nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie.

Aș exemplifica cele mai importante dintre acestea. După 15 iunie, se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă.

Vor fi posibile evenimente private – atenție, nu publice, private – cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior.”, a precizat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *