Prima pagină » Cancan » Ionuț Niță, jandarmul de la Costinești, este un soț model. Are trei copii şi a fost luptător în Legiunea Străină

Ionuț Niță, jandarmul de la Costinești, este un soț model. Are trei copii şi a fost luptător în Legiunea Străină

31 aug. 2023, 14:21,
în Cancan

Ionuț Niță, jandarmul de la Costinești, este un exemplu de soț și tată, având trei copii. Timp de 5 ani, a servit ca luptător în cadrul Legiunii Străine, o unitate de elită a Armatei Franceze. S-a întors în România când a decis să-și întemeieze o familie.

Ionuț Niță, jandarmul de la Costinești, este un soț model

În prezent, Ionuț și Olimpia se ocupă de creșterea a trei copii, dorindu-și o țară mai sigură pentru aceștia.

„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au trimis mesajele de susţinere. Mă înclin în faţa lor, şi asta pentru că ei, cei care au trimis mesajele, au demostrat că suntem totuşi o societate cu gândire cât de cât sănătoasă, spune Ionuț Niță pentru Observator.

În ziua incidentului violent a acţionat calculat. Legea permite unui jandarm să apeleze la forţă fizică dacă agresorii nu se opresc la somaţia verbală.  În primul rând trebuie să înţeleagă că atât Jandarmeria, cât şi Poliţia, nu sunt acolo pentru a face legea cu pumnul”, spune Ionuț Niță, jandarmul-erou de la Costineşti.

Olimpia, soția lui Ionuț Niță: Am încrederea în el că, dacă a acţionat aşa, înseamnă că aşa a considerat necesar. Şi că nu se putea altfel. Pentru că ştiu că până la asta ar fi făcut tot posibilul să se soluţioneze altfel problema. Întotdeauna a fost foarte curajos. Asta pot să zic întotdeauna.

Ionuţ Niţă a fost jucător de rugby

Jandarmul de la Costinești spune că sportul a reușit să îl disciplineze și să vadă lucrurile total diferit.

„În primul rând să respecţi omul din faţa ta, că poţi să-l accidentezi foarte tare sau poţi să te accidentezi foarte tare. Şi atunci înţelegi că poţi să faci rău şi poţi să te abţii din a face rău.”, spune Ionuț Niță, jandarmul eroul de la Costineşti

Timp de 5 ani, a fost luptător în Legiunea Străină, o unitate de elită a Armatei Franceze. S-a întors în România când a hotărât să-şi întemeieze o familie. Astăzi, Ionuţ şi Olimpia cresc trei copii pentru care vor o ţară mai sigură. Jandarmul care apelează la pumni, doar când nu se poate altfel, are un singur sfat pentru tânăra generaţie.

Ionuț Niță, jandarm: În primul rând, în timpul liber ar fi foarte important să citească ceva. Orice. Le dezvoltă capacitatea şi abilitatea de a dialoga.

„Trebuie să avem grijă la ce se uită copiii noştri, să avem grijă să îi educăm, pentru ca generaţiile următoare să nu mai aibă parte de conflicte de genul acesta şi a deveni o societate cu adevărat sănătoasă”, spune Olimpia, soția lui Ionuț Niță.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
Primele imagini de la Insula Iubirii sezonul 9. Premiera, în curând pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Playtech.ro
Ce este ligrul, animalul foarte rar care s-a născut în România, la o grădină zoologică. Poate ajunge să cântărească 400 de kilograme
observatornews.ro
Ce taxe vei plăti dacă trimiţi 1.000 de lei prin transfer bancar sau dacă scoţi 2.000 de lei de la bancomat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Locul unic în lume, unde diavolul a fost păcălit de un cioban, se află în România
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
BREAKING NEWS Gino Iorgulescu, grav bolnav. Șeful fotbalului nu mai poate să meargă și riscă un nou infarct!
Playtech.ro
Fructul cu cel mai mare conținut de magneziu. Îl găseşti peste tot şi este o sursă naturală de energie
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
EXCLUSIV Florinela Georgescu anunță inversiune termică în România. Caniculă urmată de rupere de nori
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`