Ion Cristoiu: ”O întrebare pentru presă mondială de azi: Se poate minți în numele Binelui?!”

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie în această dimineaţă pe propriul blog mai multe întrebări pentru presă internațională. Editorialistul se întreabă dacă presa poate minți în numele binelui. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalist pe propriul blog:

De la sindrofia PNL ținută în Aula Bibliotecii Universitare, Cora Muntean mi-a adus trei cărți, toate scrise de istoricul clujean Ion Novăcescu. Manifestarea a fost organizată și condusă de Rareș Bogdan. Prezența celor trei cărți semnate de Ion Novăcescu va fi avînd legătură cu apartenența celor doi la Grupul de la Cluj. Una dintre cărți îmi e cunoscută. Se intitulează Linșajul mediatic în politica românească. 1919. Ziarul Adevărul contra lui I.C. Brătianu. Cum cartea a apărut la editura Adevărul Holding în 2013, cred c-am fost prezent și chiar am vorbit la lansarea ei. Sînt sigur c-am și notat cîteva considerații despre ea, alcătuite la vremea respectivă. Esența textelor mele din 2013 viza efemeritatea presei. Toată lumea îl știe pe Ion C. Brătianu. Puțini știu cine a fost Constantin Mille. La vremea apariției sale cartea s-a vrut și un moment publicitar pentru Adevărul lui Dinu Patriciu. Lesne de înțeles de ce apăruse la editura Trustului Adevărul, una dintre cele mai bune din țară. Pe coperta din spate, autorul semnează următorul text, menit a justifica apariția cărții la editura Adevărul:

Stirile PROTV

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina

RomaniaTV

Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!

„Această carte ne oferă cronica primului linșaj mediatic din politica românească, executat în 1919, timp de 333 de zile, de marele jurnalist Const. Mille – părintele fondator al presei române moderne – şi al său influent ziar, Adevărul, contra celui mai puternic om de stat al României Mari, premierul liberal Ion LC. Brătianu. În urma acelui război politico-mediatic, de o agresivitate şi o creativitate nemaintîlnite, omul politic a fost trîntit de la putere şi a pierdut primele alegeri organizate în baza votului universal, pe care tocmai îl introdusese în țară. De atunci a rămas în conştiinţa colectivă celebra zicală: «Nimeni nu poate cîştiga un război cu presa!»”.

Atît la lansare, cît și în cronica semnată în Adevărul am pus accent pe teza despre Puterea presei.
De atunci au trecut nu numai nouă ani de Istorie, dar și trei momente din procesul mondial de decădere a presei:

Linșajul mediatic al CCN împotriva lui Donald Trump.
Afirmarea presei occidentale, dar și a presei noastre, drept ciomag al Puterii în strădania de a instaura Dictatura Covid 19.
Rechiziționarea presei occidentale pe post de cai de ham în Războiul dintre SUA și Rusia, de partea SUA.
Toate aceste trei momente au însemnat tot atîtea situații în care presa a renunțat de bunăvoie la arma care a făcut-o de temut de-a lungul timpului de Puterile trecătoare din Istorie: Arma adevărului.

Cartea lui Ion Novăcescu îmi apare acum, în 2022, într-o lumină net diferită de cea din 2013.
A contribuit la aceasta și posibilitatea de vedea pe viu, ca să spun așa, din lectura colecției Adevărului pe 1919, dar și pe anii anteriori – 1914, de exemplu – ce a însemnat campania dusă împotriva lui I. C. Brătianu.

Puține sînt edițiile care pot sluji azi Istoricului drept document despre vremea respectivă.
Campania împotriva lui Ionel Brătianu domină fiecare ediție.
Și fiecare ediție e pentru noi, cei de acum, maculatură.

Ion Novăcescu trece în revistă toate abaterile grave de la normele profesionale, ba chiar și de la normele morale ale redactorilor conduși de Constantin Mille în campania dusă împotriva lui Ionel Brătianu și a familiei acestuia:

„Ironizarea, insultarea şi diabolizarea familiei Brătianu, şi în special a lui Vintilă Brătianu, de către ziarul Adevărul nu au cunoscut limite deontologice, morale sau de limbaj în anul 1919. Un singur lucru conta: denunțarea, compromiterea şi eliminarea din peisajul politic a inamicilor publici cu numele de Brătianu. În exploatarea mediatică antibrătienistă a diferitelor teme sau subiecte, în special a celor care făceau parte din celebra categorie (inventată tot de Mille) a «cointeresărilor brătieniste», Adevărul s-a folosit de multe ori de metode nonjurnalistice, reprobabile, care nu aveau nimic de-a face cu jurnalismul occidental (Ion Novăcescu a semnat aceste rînduri în 2013 cînd jurnalismul occidental mai însemna ceva – n.n.) şi cu deontologia profesională, cum au fost: delațiunea unor cititori indignați; materiale nesemnate sau cu pseudonime amuzante, gen: Dacian ori Plutus;manipulări şi calomnii ordinare; insulte şi acuzații fără probe. După cum am mai arătat în cuprinsul studiului nostru, pentru editorialiştii, pamfletarii şi ziariştii Adevărului, cu Mille în frunte, nu contau faptul real, logica, realitatea constituțională ori deontologia profesională, ci doar scopul, interesul şi resentimentul antibrătienist. Importantă era doar inspirația în creația mesajelor politice antibrătieniste defăimătoare şi conta doar ca linşarea inamicului public Ion I.C. Brătianu şi a fratelui său, Vintilă, să fie cotidiană şi cît mai agresivă, pentru a impresiona şi influenţa publicul elector. Cele două ținte trebuiau să fie în permanență atacate, compromise şi diabolizate (cu excepția unei scurte perioade de armistițiu politic takisto-brătienist) şi pentru atingerea acestui obiectiv nu contau metodele şi mijloacele de luptă mediatică. Iar adevărul, cu adevărat, de multe ori lipsea din ecuație sau, la nevoie, era fabricat unul convenabil în laboratorul ziarului.

Mai mult decît atît, Mille şi ziarul său au mers pînă într-acolo cu agresiunea lor mediatică antibrătienistă încît, de mai multe ori, au instigat opinia publică la violenţă fizică contra lui Ion I.C. Brătianu, a familiei sale, dar şi contra altor lideri liberali.

De multe ori, mesajul concret transmis românilor de ziar a fost acela că doar cu bâta pot fi puşi la punct cei doi capi ai sistemului brătienist, corupt şi mafiot, şi că poporul este îndreptățit să le aplice o corecție fizică sănătoasă. ”

Regăsim în această trecere în revistă a mijloacelor necinstite folosite de Adevărul din 1919 toate trucurile la care a apelat presa occidentală în campaniilor duse împotriva lui Donald Trump și în participarea la Războiul din Ucraina pe post de propagandă din tranșee.

Pentru ultima campanie se aplică și ceea ce Ion Novăcescu numește dihotomia Buni-Răi folosită de Adevărul ca o prefață la dihotomia Comuniști-Dușmani de clasă din stalinism:

„Pe un alt plan, tehnica maniheistă a luptei dintre Bine şi Rău a fost una dintre armele cele mai uzate de Mille şi al său ziar în cadrul linşajului antibrătienist. Diabolicului şi diabolizatului Brătianu i-au fost opuse figurile eroice, de cavaleri ai Adevărului, ale lui Mille, Bacalbaşa, Fagure, Costa-Foru şi Cocea. În aceeaşi măsură şi sub aceeaşi formă, binele a fost simbolizat sub chipurile democratice şi modernizatoare ale lui Take Ionescu, Al. Averescu, Iuliu Maniu, Venizelos sau chiar Petre Carp, în timp ce răul absolut al României era reprezentat de triada tirano-mafiotă brătienistă.”

Dacă înlocuim Ionel Brătianu cu Vladimir Putin și Take Ionescu, cu Vladimir Zelenski, avem anunțat încă din 1919 de pe meleaguri românești Războiul mediatic dus azi împotriva lui Putin și a Rusiei.

Linșajul mediatic practicat de Adevărul în 1919 despre care vorbește Ion Novăcescu în cartea sa din 2013 se dovedește profetic pentru presa occidentală din ultimii ani și prin, dacă nu mai ales, justificarea încălcării tuturor normelor profesionale și chiar ale bunului simț. Constantin Mille și gașca invocau drept temei al derapajelor din cadrul linșajului mediatic faptul că Ionel Brătianu și Liberalii întruchipau

Răul împotriva căruia lupta Forțele Binelui cu Adevărul în frunte. Ionel Brătianu și frații săi erau pentru Adevărul un pericol mortal, un Rău absolut. Pentru biruirea acestui Rău toate mijloacele erau permise. Inclusiv cele ticăloase:

„În tranşeele şi în asalturile de pe primul front de luptă, Const. Mille şi colegii săi de redacție şi-au asumat rolul şi s-au afişat public în postura de cavaleri justițiari ai Adevărului, ai democrației şi modernizării societății româneşti, în războiul total cu Monstrul politic corupt şi tiranic al liberalismului şi societății româneşti, pe care l-au zugrăvit cu chip de şobolan hidos, aidoma unei Icoane a Răului.”

O astfel de pretenție ridică două întrebări:

Cine garanta în 1919 că Adevărul întruchipa Binele, iar Ionel Brătianu Răul? Să luăm un exemplu. La Conferința de pace de la Paris, Ionel Brătianu s-a dovedit de o rară intransigență în apărarea intereselor românești. Ziarul lui Mille duce o campanie mizeră împotriva acestei prestații, azi văzute ca unul din puținele momente de tresărire a orgoliului național. Adevărul din 21 iunie 1919 își bate joc de această prestație. Pe prima pagină, sub titlul Întoarcerea e publicată o caricatură înfățișîndu-l pe Ionel Brătianu la porțile cetății din poezia lui Bolintineanu sub care se parodiază celebrele versuri din Muma lui Ștefan Cel Mare: „Eu sînt bună mamă, fiul tău dorit, / De la conferință mă întorc pîrlit”.
Din perspectiva Istoriei putem spune că Ionel Brătianu n-a întruchipat la vremea respectivă Răul. A făcut România Mare, a inițiat și condus reformele care au modernizat România, a realizat unirea social- economică reală a provinciilor românești. Dacă Adevărul întruchipa Binele nu risc să răspund.
Cine desemnase în persoana lui Constantin Mile pe Liderul luptei pentru democratizarea și modernizarea societății românești?
Sînt întrebări valabile și azi, dacă nu mai ales azi, pentru Presa care s-a transformat în Armă de luptă împotriva Răului de pe pozițiile Binelui.