Ion Cristoiu: Majoritatea populaţiei nu împărtăşeşte entuziasmul sărbătoresc al politicienilor

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie, pe blogul sau, despre faptul că sărbătoarea de 1 decembrie nu este privită de cetăţeni în acelaşi mod ca politicienii. Redam, integral, editorialul postat de Ion Cristoiu pe blogul său:

Luni, 30 noiembrie 2020, am înregistrat pentru Aleph News un dialog cu academician profesor Răzvan Theodorescu despre Actualitatea Marii Uniri. Azi, 1 decembrie 2020, emisiunea va fi difuzată pe Aleph News începând cu ora 19. Au fost multe subiecte abordate cu istoricul de renume Răzvan Theodorescu, unul dintre puținii noștri istorici în stare să extragă din Trecutul românesc o sumă de învățături prețioase pentru prezent. Am discutat cu domnia sa despre Generația Marii Uniri. Prin ce se deosebesc politicienii care au făcut Marea Unire de politicienii care fac azi doar politică? Mai întâi prin faptul că făuritorii Marii Uniri erau bărbați de stat, oameni care voiau să construiască o țară și nu doar să câştige alegerile. Apoi prin faptul că erau și oameni de cultură. Un bărbat de stat își face un țel al vieții din implementarea unui Proiect de țară. Nu poți avea un Proiect de țară dacă nu ești și om de cultură. Sunt câteva dintre ideile de forță lansate de Răzvan Theodorescu pe parcursul dialogului.

Stirile PROTV

Situație fără precedent în România. Meteorologii au emis Cod roșu de căldură excesivă. Cât de cald va fi în zilele următoare

RomaniaTV

S-a aflat marele secret. Ce face Monica Bîrlădeanu în casă pentru dr. Gheorghiţă

La 1 decembrie 1990 s-a sărbătorit întâia oară în Istoria României ca zi națională 1 decembrie. Răzvan Theodorescu era la vremea respectivă președinte al Radioteleviziunii. Nu se putea să nu abordez cu domnia să cum s-a decis în 1990 ca 1 decembrie să fie Ziua noastră națională și mai ales cum s-a desfășurat prima sărbătorire a lui 1 decembrie ca Zi națională. Răzvan Theodorescu a reamintit în emisiune că manifestările oficiale de la Alba Iulia, unde venise și Opoziția, au fost umbrite de huiduirea de către masele FSN-iste a liderilor Opoziției. Liderii Opoziției au condamnat tulburările ca fiind puse la cale de Puterea întruchipată de Ion Iliescu și Petre Roman. Despre sărbătorirea Zilei de 1 decembrie în 1990, acum 30 de ani, s-a discutat în emisiune. Eu însă mi-am amintit că la vremea respectivă scriam că și acum un editorial zilnic și că sub acest semn am scris și publicat în Expres din 27 noiembrie 1990 comentariul Inflaţia de sărbători. Notam printre altele că despre 1 decembrie 1918 politicienii și jurnaliști consumă aceleași cuvinte mari ca și pe vremuri politicienii și jurnaliștii despre 23 august 1944. Textul de acum 30 de ani merită reluat acum, când știm deja atmosfera lui 1 decembrie 2020. Nu prea diferită de cea a lui 1 decembrie 1990, care nu era prea diferită de cea a lui 23 august din anii dinainte de Căderea comunismului.

Inflaţia de sărbători
A mai rămas puţin timp până la 1 Decembrie, noua noastră zi naţională.
Puterea pune la cale festivităţi de proporţii.
Partide politice, organizaţii obşteşti şi profesionale pregătesc manifestări grandioase şi complexe.
Presa şi radio-televiziunea se îndreaptă vertiginos spre fatalul patetism aniversativ.
Cuvintele mari, multe dintre ele scoase de la naftalină interbelică, sunt intens utilizate prin mitinguri, simpozioane, adunări festive şi festivaluri.

Se poate spune, în limbajul anilor anteriori, că întreaga ţară se pregăteşte de marea sărbătoare ?
Fireşte că nu.
Şi asta nu atât pentru că nouă zi naţională a României trebuie să fie protejată de clişeele propagandistice din jurul lui 23 August, ci mai ales pentru că sintagma de mai sus n-are acoperire în realitate. O simplă anchetă de opinie ar demonstra că majoritatea populaţiei nu împărtăşeşte entuziasmul sărbătoresc al politicienilor. Pentru omul simplu, noua noastră zi naţională nu pare a se deosebi mai mult de răposata.

Cauzele acestei atitudini ciudate sunt multe şi complexe.
Printre ele trebuie să numărăm şi ceea ce am putea numi afirmarea unei retorici a democraţiei, nu prea deosebită de cea a dictaturii. E uşor de observat astfel că, pe măsură ce viaţa cotidiană se înrăutăţeşte vertiginos, creşte la fel de vertiginos numărul sărbătorilor.

Democraţia noastră e obsedată de a-şi constitui trecutul în stare s-o legitimeze.
Numeroase date de până acum sunt scoase din umbră şi sărbătorite cu un mare consum de energie.

Asaltul lirismului fără acoperire
Această inflaţie de sărbători se află tot mai mult în contrast cu starea de spirit a populaţiei. Viaţa cotidiană se degradează pe zi ce trece. Ca şi în ultimii ani ai lui Ceauşescu, atenţia omului simplu se concentrează aproape total asupra efortului de a-şi găsi hrana necesară lui şi familiei sale. Penuriei de alimente, de bunuri de larg consum i se adaugă excesiva creştere a preţurilor, ameninţarea şomajului, criza de apă potabilă, criza de locuinţe, corupţia aparatului de stat, nesiguranţa vieţii cotidiene. Atmosfera nu e deloc favorabilă sporului de cantitate de sărbători. De aici uşoara indiferenţă cu care marea majoritate a populaţiei întâmpina toate aniversările, inclusiv pe cea a Unirii din 1918.

Starea de spirit a cetăţenilor se află în contradicţie nu numai cu spectaculoasa creştere a numărului de aniversări, dar şi cu felul în care acestea sunt sărbătorite. Domină, ca şi în anii anteriori, festivismul ieftin. Aniversările fac obiectul unui lirism fără acoperire. În cazul lui 1 decembrie sistemul de metafore nu diferă aproape deloc de cel practicat în perioada Ceauşescu. Ca şi sub dictatură, sunt intens frecventate sintagmele tradiţionalismului de mâna a doua: pildă vie, jertfa străbunilor, istorie de mii de ani, lupta milenară etc.

Singura noutate: masiva prezenţă a Bisericii. Lângă simpozioane, adunări festive, festivaluri se aşază acum slujbele aniversare.

Acest festivism sfidează dificultăţile tot mai mari ale realităţii. De aici, atmosfera în care omul simplu aşteaptă ziua de 1 decembrie. O astfel de sărbătoare, ca şi altele, ar trebui să se axeze pe dezbaterea lucidă, matură a actualităţii evenimentului respectiv. Aniversarea a 72 de ani de la Marea Unire impune aducerea în prim-plan a acelor probleme care leagă momentul actual de cel de acum o jumătate de secol. Una dintre ele ar fi următoarea:
În ce măsură forţele politice prezente aflate în confruntare stau pe poziţia unui consens în ce priveşte integritatea teritoriului românesc?

În numeroase chestiuni interne societatea noastră e sfâşiată de opinii adversare.
E unită ea în problema suveranităţii?

Aniversarea de la 1 decembrie 1990 ar fi un bun prilej de a răspunde pozitiv la această întrebare. Perioadă anterioară făcea mare caz de unitatea întregului popor român în toate marile şi micile probleme de pe plan intern şi internaţional.
Era un fals de proporţii.

Anul acesta viaţa publică e dominată de diversitatea şi confruntarea de opinii în toate problemele. E o situaţie absolut firească într-o democraţie. Lumea se întreabă însă până unde se întinde această dezbinare.

Atinge ea şi chestiunea suveranităţii şi integrităţii teritoriale?
Perioada interbelică ne demonstrează că, în problemele care vizau fiinţa noastră naţională, forţe politice până atunci adverse se întâlneau pe o poziţie comună. 1 decembrie 1990 ar fi un bun prilej de a demonstra întregii lumi că, dincolo de confruntările atingând uneori violenţa, toate formaţiunile politice actuale sunt solidare în ce priveşte unitatea României. E un semnal pe care trebuia să-l dăm mai de mult. Un semnal menit a descuraja orice vis revizionist pornit de la iluzia că luptele interne actuale înseamnă o destrămare a solidarităţii noastre naţionale.

Un armistiţiu politic tacit
Cum s-ar putea traduce în practică aceasta exigenţă?
Destul de simplu. Printr-un armistiţiu tacit pe parcursul festivităţilor legate de aniversarea Unirii din 1918. Dacă şi acest moment va fi marcat de confruntarea politică, dacă solemnităţile vor fi umbrite de demonstraţii împotriva regimului, dacă Alba Iulia va avea în ziua de 1 decembrie aspectul unei cetăţi asediate din cauza poliţiştilor şi militarilor aduşi pentru a preîntâmpina violenţa, imaginea solidarităţii noastre naţionale în problema unităţii ar fi mult afectată.

Măcar cu ocazia acestei sărbători a luptei pentru unirea teritoriilor româneşti să nu ne înfăţişăm Europei şi lumii întregi, ca un popor dezbinat până în adâncuri şi, prin aceasta, lesne de îngenuncheat.

Să ne arătăm aşa cum suntem:
Un popor antrenat în confruntarea politică specifică democraţiei, dar gata să se ridice ca un singur om în clipe când e în primejdie însăşi fiinţa naţională.