Ion Cristoiu: Klaus Iohannis sau Eșecul Proiectelor de țară

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie, in această dimineată pe propriul blog despre proiectul esuat pe care il are Klaus Iohannis. Ion Cristoiu explică faptul că ” România Educată ” este un proiect eșuat. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalist pe blogul său:

Fără discuție, Proiectul România educată a eșuat lamentabil. Să lucrezi sau mai precis să te faci că lucrezi la un asemenea Proiect încă din 2016, să te fălești cu el în aparițiile publice și în final să-l reduci la propunerea unor măsuri din domeniul învățămîntului care s-ar putea rezolva prin Ordin de ministru – ce altceva poate fi decît un eșec, ba chiar un eșec dezastruos?

Stirile PROTV

Cât costă un zbor până în SUA după ce România a intrat în Visa Waiver. Prețul biletelor București - New York după 31 martie

RomaniaTV

DOCUMENT Ministerul Muncii a semnat ordinul, se dau bani de la stat

Cei care au scris sau au vorbit despre eșecul Proiectului România educată au trecut cu vederea adevărul că România educată nu e singurul Proiect eșuat lamentabil al lui Klaus Iohannis. În campania electorală din 2014, candidatul Klaus Iohannis a dat gata pe mulți români cu Proiectul Lucrul bine făcut. Deoarece țara noastră se caracterizează prin incapacitatea de a duce pînă la capăt un lucru început și mai ales, deoarece Klaus Iohannis e neamț, mulți români, știind seriozitatea nemților, împinsă deseori pînă la absurd, l-au votat pe Klaus Iohannis în speranța că fostul primar al Sibiului va pune capăt blestemului moldo-valah al lui Merge și așa.

Ajuns la Cotroceni, Klaus Iohannis a uitat cu totul de Lucrul bine făcut.
În 2020, implicîndu-se în campania pentru parlamentare, Klaus Iohannis a proclamat drept Proiect al său după obținerea Parlamentului Meu Resetarea României. De la alegerile parlamentare au trecut deja opt luni. Ați mai auzit ceva despre Resetarea României?

Asumarea unui Proiect de țară nu e o noutate în Istoria României. Nu e o noutate nici eșecul Proiectului de țară. De regulă în istoria țării, un Proiect de țară și-au asumat doar Conducătorii.
Pe vremuri, ca director al revistei Historia am participat la o dezbatere la Adevărul Tv despre Conducătorii care și-au asumat Proiecte de țară. Unul dintre invitați – un distins profesor de Istorie – a ținut să precizeze că trecutul nostru cunoaște doar două personaje marcate de ambiția unor proiecte pe care voiau să le impună ţării.

Esenţa acestor proiecte – zicea tovarăşul meu de taifas – o reprezentau o sumă de reforme ale statului.
Proiectele n-au fost duse la capăt sau chiar au eşuat.

Intervenind în replică, după ce am remarcat originalitatea ideii, mi-am permis să adaug pe lista propusă de interlocutor și pe Ion Antonescu şi pe Nicolae Ceauşescu. După care purced harnic la cîteva consideraţii despre relaţia dintre Omul Proiectului şi Realitatea românească de la vremea respectivă:

1) Toate Proiectele s-a încercat a fi aplicate de sus în jos. Nu neapărat, pentru că ele n-ar fi răspuns unor cerinţe de esenţă ale realităţii, ci pentru că, oameni providenţiali, respectivii n-au beneficiat de o forţă politică autentică, la rîndu-i convinsă că sînt necesare reforme radicale. Cu excepţia Mişcării Legionare şi a Mişcării Comuniste la început, mai precis, pînă a nu se nomenklaturiza, România n-a cunoscut forţe politice influenţate de un Proiect pentru viitorul ţării. Ar fi fost normal ca Oamenii prezidenţiali să fie sau impuşi în fruntea ţării de o forţă politică sau ca ei să-şi asume, parveniţi la şefia statului prin alte mijloace, Proiectul unei formaţiuni politice. În absenţa forţei politice, fiecare a pus la lucru structuri speciale (Armata – Ion Antonescu, Securitatea – Nicolae Ceauşescu) sau formaţiuni politice artificiale (FRN – Carol al II-lea).
Una dintre cauzele eşecului tocmai în această realitate se găseşte. Maşinăriile au funcţionat în silă, mereu impulsionate de Conducător, au transpus Proiectul fără să priceapă mare lucru din el sau pur şi simplu l-au boicotat.

2) De regulă, Proiectele depăşeau cu mult realităţile precise din jurul Oamenilor Providenţiali. Necesare pentru mersul înainte al naţiunii ele aminteau interese sociale şi economice precise. Era de aşteptat ca reacţia faţă de ele să fie uriaşă. Specificul românesc a făcut ca reacţia adversară să nu fie făţişă şi, prin asta, mai uşor de evaluat şi de contracarat, ci piezişă, ascunsă, nu de puţine ori pitită sub surîsuri moldo-valahe aprobatoare. Acest fel de rezistenţă s-a constituit într-un pericol de moarte pentru Oamenii Providenţiali. Traşi pe sfoară de entuziasmul mimat al celor puşi la lucru, ei nu şi-au mai luat nici o măsură de siguranţă. De aceea, au şi sfîrşit, toţi, aşa de prost. Alungaţi din ţară (Cuza, Carol al II-lea) sau executaţi (Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu).

3) Oamenii providenţiali suferă, printre altele, şi de megalomanie. Convinşi că sînt aleşi ai lui Dumnezeu, că prin gura lor vorbeşte zeul, ei cred că ajunge să lanseze Proiectul pentru ca toată lumea să cadă pe spate şi să purceadă neîntîrziat la transpunerea lui în practică. Astfel amăgiţi, oamenii providenţiali nu văd în realizarea Proiectului capătul unui Proces îndelung şi complicat, din parcursul căruia nu pot fi excluse compromisurile, alianţele de conjunctură, cedările temporare. Înaintarea în proiect e văzută de ei ca goană pe o autostradă unde, în realitate, înaintarea trebuie să fie ca o tîrîre printr-o junglă.

Nici una dintre aceste precizări nu e valabilă pentru Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a eșuat în cele trei Proiecte, pentru că n-a crezut în nici unul dintre ele. Le-a anunțat sau s-a făcut că lucrează la ele din motive strict electorale. Concretizarea unui Proiect presupune o uriașă bătaie de cap. Așa cum se vede din felul în care a lucrat la Proiectul România educată, Klaus Iohannis evită pe cît posibil bătăile de cap. Așa se explică și reducerea unui Proiect la organizarea unor dezbateri teoretice la Cotroceni, încheiate cu un discurs al lui Klaus Iohannis.