Ion Cristoiu: George Călinescu despre femeia sovietică: „E de o eleganță superioară”

Dărîmarea Zidului Chinezesc dintre România și Uniunea Sovietică, după cum i s-a spus între 1945-1947, operațiunii, inițiate și coordonate de Moscova, de ceea ce s-a numit reluarea prieteniei româno-sovietice întrerupte de propaganda burgheză, a cuprins forme numeroase și variate:

Înființarea ARLUS, vizite ale artiștilor și ziariștilor sovietici, tipărirea de cărți și broșuri care rescriau trecutul din perspectiva prezentului, difuzarea în România a filmelor sovietice de la vremea respectivă, sărbătorirea cu fast a Revoluției din octombrie 1917, apariția de publicații, Veac nou, de exemplu, cursuri intensive de limba rusă. Printre acestea se numără – și după opinia mea – la loc de frunte, vizitele ziariștilor, intelectualilor, artiștilor, academicienilor români în URSS. Aceste vizite au culminat cu călătoria Patriarhului Nicodim în Uniunea Sovietică, la invitația Patriarhului Alexei, între 28 octombrie-1 noiembrie 1946.

Stirile PROTV

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina

RomaniaTV

Corneleee, Iustina de la Insula Iubirii şi-a dat jos de la mână inelul de logodnă și verigheta!

Între 2-19 noiembrie 1946, în cadrul amplei operațiuni, întreprinde o călătorie în URSS (Moscova, Leningrad, Kiev) o delegație de ziariști. Națiunea din 4 noiembrie 1946 (apărută duminică, 3 noiembrie 1946, după-amiază, antedatată), scrie următoarele:

„Ieri dimineață la ora 8, a plecat cu avionul la Moscova, delegația de scriitori și ziariști români, ca invitați ai Vocs-ului și ziarului «Trud».
Din delegație fac parte d-nii Ion Pas, directorul Teatrului Național, Gheorghe Macovescu, secretar general al ministerului Informațiilor, G. Călinescu, directorul ziarului «Națiunea», Cezar Petrescu, Sebastian Șerbescu, directorul ziarului «Semnalul», M. Sevastos, din Comitetul de direcție al ziarului «Universul», Tudor Teodorescu Braniște, directorul ziarului «Jurnalul de dimineață», dr. G. Graur, redactor al ziarului «Adevărul», Gheorghe Dinu, prim redactor al ziarului «Timpul», Miron Radu Paraschivescu și Pavel Chirtoacă, redactori ai ziarului «Scînteia», Andrei Tudor, redactor al ziarului «România Liberă», Gh. Matei, redactor al ziarului «Frontul Plugarilor» și Vasile Bârcă redactor al ziarului «Drapelul».

Delegația a fost salutată pe aeroport de d. Dangulov, prim secretar al ambasadei sovietice, de d. Maior Levy, șeful serviciului de presă al Comisiei Aliate de Control și de d. Iuri Botschcarov, secretar de ambasadă, care a plecat împreună cu grupul de ziariști și scriitori, pentru a-i însoți în Uniunea Sovietică.”

Fiecare membru al Delegației a avut o activitate frenetică în URSS. A acordat interviuri, a avut întîlniri, a participat la banchete și a trimis în țară note de călătorie. Vizita a fost organizată și subvenționată de VOKS (Asociația sovietică de strîngere a legăturilor culturale cu străinătatea) și de Trud, oficiosul Sindicatelor comuniste. La întoarcere, George Călinescu a publicat în Națiunea serialul Kiev, Moscova, Leningrad.

Din serialul iscălit de George Călinescu în Națiunea reproduc aici însemnările despre femeia sovietică:
„Este femeia sovietică elegantă? m-a întrebat o doamnă. Chestiunea este instructivă și dezvăluie o mefiență. Am fost mereu atent în U.R.S.S. asupra acestei importante laturi care indică felul unei civilizații, privit de neinițiații în unele subtilități de estetică socială cu o mină intrigată. La banchetul oferit de Voks, am ținut să răspund afirmativ întrebării de mai sus, explicînd și de ce. Pe fețele unora din colegii mei români am întrezărit un proces de panică, de altfel ca întotdeauna neîndreptățit întrucît mă privește, fiindcă sînt «un buon nocchiere». Nu mai puțin însă am crezut de cuviință a nu insista asupra unei materii reclamînd conferința și cartea. Voi insista acum. Unii prieteni sovietici cred că au avut sentimentul amabil că exagerez din politețe și am descoperit stînd de vorbă cu niște tinere inteligente că-și fac unele iluzii, la rîndu-le, asupra artei somptuare române. Este cazul de a pune lucrurile la punct.

Țara cu atîtea colonade, cu atîtea candelabre, cu teatre așa ornate, țara care a dat o eroină de roman ca Ana Karenina produce, e de la sine înțeles, un nivel de eleganță superioară. Eroarea noastră este de a crede că eleganța rezultă numai din veșmînt, cînd în realitate ea pornește din distincția personală. Intelectualitatea mai frecventă la femeia rusă, fie și sub forma nebuloasă a unei pasiuni ideologice, are ca rezultantă o ținută supravegheată. Am văzut femei simple, nici una cu uitătură vulgară. (…)

Întîia oară la Kiev, femeile mi s-au părut îmbrăcate uniform și fără alegere. Era ger și zi de lucru și multe umblau îmbrobodite. A doua oară, fiind și Duminică, am avut o imagine schimbată. În U.R.S.S. nu mi s-a părut că prosperă coafura arhitectonică și ondulația permanentă. Femeile tinere își împart părul în trei zone, una mediană pe care o dau peste cap și două laterale, pe care le aruncă peste urechi sau le unesc prin două împletituri subțiri peste creștet. Coafură juvenilă școlărească, și la prima impresie demodată. Eroare! Deschid cîteva jurnale franțuzești și descopăr că la Paris e foarte la modă acest soi de pieptănătură. Seara în drum spre teatru, femeile își pun pe cap un fichu, ca pretutindeni. Fetele își tricotează un capuchon de lînă albă. Pălăriile sînt incerte, ca și la noi, există destul fetru și am reținut un compromis negru între turban și beretă, cu totul timid. În picioare fetele în deosebi pun șosete scurte peste ciorapi. Îmbrăcămintea feminină e tributară materialelor. Se văd de toate: rochii de stofă, taiouri, bluze, rochii de mătase sau dantelă cu destinație mai festivă. Femeile abile studiază o simplificație, o anume linie, punînd-o în valoare cu o broșă, cu un lorgon bine ținut în mînă. Într-un magazin o doamnă bătrînă și petulantă era înfășurată într-o pelerină largă de culoarea muștarului și agita un manșon de blană cu foarte elegantă «miză». Bătrînele doamne au un aer subtil și monden, am avut în față și unele epave. Numărul cel mare de spectatori la teatre împiedică impresia unitară, cu toate astea prin selecție s-ar scoate un număr de femei de o discreție vestimentară desăvîrșită, superioară cu mult toaletei pretențioase în jurul unei figuri triviale. Ceea ce lipsește deocamdată în Uniunea Sovietică este «la haute couture», deși se intenționează promovarea unei mode rusești. Fantezia, excentricitatea, preocuparea de inedit și efect, proprii femeii franceze, nu se văd aici. Nu am avut sentimentul că o femeie ține să șocheze pe semenii săi, să fie o «incroyable». Nu e nici un motiv să se presupună că acest instict feminin nu-și va lua dezvoltarea normală. Acum eleganța feminină sovietică stă pe două principii: moderația și elementul imponderabil.

Mantourile, puțin folosite, sînt sau pe talie sau cloșate cu o cută sau două la spate, sau de un volum lipsit de precisiuni. Dar sînt blănurile care, cu o croială discretă, dau ținută. În special pielea de leopard sau de o imitație în sensul acesta cade foarte bine, combinată cu un capușon și cu șoșoni. Numărul de femei astfel îmbrăcate și de o prezență fină sînt așa de numeroase pe străzi, încît izolate mental de restul trecătorilor ar da un grup foarte elegant. Ucraina exalta costumul național și sub taiorul unei doamne se vedea o bluză brodată. Un bărbat de asemenea avea sub sacou o cămașă națională. O revistă propunea chiar o rochie de seară cu cămașă de crêpe-georgette alb adunată la gît, model pe care într-o variantă îl și purta o doamnă la recepția diplomatică. Însă, America a fost de mult descoperită, și jurnalele franțuzești, mereu cu pretext popular, recomandă o astfel de rochie de seară. Așa dar, moda sovietică nu este, teoretic, solitară.”