Ion Cristoiu: „Dezbinare tipic românească”

Volumul de eseuri pe care-l pregătesc va avea titlul Lovitura de stat de la 23 august 1944. Varianta Mareşalului Antonescu. Aşa i-am zis principalului text din volum, consacrat legendarei audienţe a Mareşalului de la Palatul Regal, în urma căreia a fost arestat, predat comuniştilor mai întîi şi ruşilor, mai apoi.

Documentul pe care mă bazez cînd înfăţişez cititorilor şi Varianta Mareşalului asupra întîlnirii (pînă la apariţia lui istoricii au avut la dispoziţie doar Varianta Regelui Mihai) transcrie, pe scurt, ce i-a zis Suveranului Ion Antonescu pe parcursul celor 45 de minute cel puţin. Şi cum Mareşalul se referă la negocierile de Armistiţiu pe care el le-a încercat cu Aliaţii, mai întîi şi cu sovieticii, mai apoi, simt nevoia să recitesc lucrările dedicate de istoricii noştri negocierilor angajate de mai multe forţe şi grupări din România. Am încercat astfel să compar negocierile duse de ai noştri cu negocierile angajate de finlandezi prin acelaşi canal: Ambasadoarea URSS în Suedia Alexandra Kollontai. Din raportarea celor două tipuri de negocieri, vom sesiza imediat diferenţele uriaşe, de valoarea unui abis:

Stirile PROTV

Un militar ucrainean şi-a anunţat dezertarea pe Facebook. Bărbatul a fost arestat și riscă ani grei de închisoare

RomaniaTV

Ora de iarnă 2024. Ce se întâmplă cu ceasurile în weekend, a intervenit Comisia Europeană!

Finlandezii negociază în chip salvator la nivel de naţiune.

Românii negociază în chip dezbinat.

În paralel cu Mareşalul, singurul capabil să obţină condiţii mai bune, angajează negustorii cu Stalin:

a) Opoziţia condusă de Iuliu Maniu.
b) Palatul Regal, prin canalele puse la dispoziţie de comunişti.
c) Gheorghe Tătărescu, prin intermediul lui Eduard Beneş.
d) Carol al II-lea, prin intermediul ambasadorului sovietic în Mexic, Umansky.
Cu excepţia Mareşalului, grupările româneşti intrate în contact cu Moscova se arată dispuse la orice concesie.
De ce?
Ele nu urmăreau interesul naţional, ci interesul propriu.

– Partidele politice de Opoziţie în frunte cu PNŢ, voiau să ia locul Mareşalului în fruntea bucatelor.
– Regele, aflat sub influenţa golănaşilor de tip Mociony-Stircea, Buzeşti, a maică-sii, Regina Elena, voia să-şi dobîndească prerogativele de şef al Statului.
– Gheorghe Tătărăscu nutrea ambiţia de a fi din nou premier.
– Carol al II-lea visa la revenirea pe tron.
S-a văzut din nou, ca de atîtea ori, în istoria României rolul nefast al dezunirii naţionale, dar mai ales al folosirii Stăpînilor din afară pentru tranşarea bătăliei interne de dragul ciolanului.
Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost abordată pînă acum în chip greşit, prin excluderea componentei cheie a realităţilor politice româneşti.
Bătălia pentru Putere!

Toate grupările angajate în negocieri cu Moscova vizau în primul rînd (deşi n-o mărturisea făţiş) să ia locul Mareşalului la conducerea ţării.
Desigur, toate grupările invocau interesele naţionale, independenţa ţărişoarei noastre dragi.

Acest obiectiv, ce nu poate fi scos din calcul, îşi avea dublura în obiectul cuceririi Puterii.
Cucerirea Puterii implica în chip fatal răsturnarea lui Antonescu.

Din acest punct de vedere, cea mai corectă mi se pare poziţia asumată de comunişti. Spre deosebire de ţărănişti, de liberali, de monarhişti, care s-au situat faţă de Mareşal, în privirea asupra Loviturii de stat, după cum le-au poruncit conjuncturile, comuniştii au susţinut consecvenţi că 23 august a însemnat întîi şi-ntîi, răsturnarea Dictaturii fasciste.