Ion Cristoiu: Cum a contribuit chiar Guvernul Orban la credinţa că Virusul nu e un pericol

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că românii nu mai cred în pericolul coronavirusului, neîncredere alimentată din plin de guvernanţi şi avertizează că, dacă pandemia ar reveni pe bune, iar autorităţile ar trebui să revină la o justificată stare de urgenţă, decizia ar da naştere la mari nemulţumiri populare. Prezentăm integral editorilalul publicat pe cristoiublog.ro:

“Joi, 11 iunie 2020, am discutat mai mult de o oră la cristoiuTv cu Vasile Dâncu.

De ceva vreme, Vasile Dâncu e ţinta unor atacuri concentrate din PSD. Motivul principal:

Domnia sa e suspectat că vrea un post de conducere în partid. Şi cum în PSD, ca de altfel în toate partidele din postdecembrism, chiar şi în cele care încap într-o cutie de conserve, a avea o funcţie, fie şi cea de cărător de apă de ploaie, înseamnă a apuca pe Dumnezeu de un picior, bătălia din preajma unui Congres capătă note homerice.

Stirile PROTV

Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului

RomaniaTV

Bani mai mulţi pe cardul românilor din octombrie. Avem DOCUMENTUL

Argumentul principal adus împotriva unei posibile candidaturi a lui Vasile Dâncu:

E un bun filosof, dar tocmai de aia nu e un bun politician,.

Are idei, dar n-are voturi!

Despre acest reproş nu mă pronunţ.

D. D Roşca împărţea personalităţile în oameni de acţiune şi oameni de reflecţie. Uşor rigidă, împărţirea făcea din oamenii de acţiune nişte imbecili care reuşesc totuşi să taie nodul gordian, iar din oamenii de reflecţie, nişte nătângi care, în loc să-l taie, se apucă să gândească pe seama conceptului de nod.

Nu ştiu dacă Vasile Dîncu e din acest punct de vedere om de reflecţie sau om de acţiune.

Sau şi una şi alta.

Deşi domnia sa stă în prim planul media de la noi prin posibila candidatură la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, funcţie râvnită de jumătate plus unu din partid, eu l-am invitat la interviu pentru postura sa de om de reflecţie.

Dintre reprezentanţii mediului academic Vasile Dâncu e printre cei mai aplicaţi la realităţi. Altfel spus, Vasile Dâncu nu practică sociologia în sine, în plan abstract, ci sociologia care ar putea folosi la ceva, în plan concret. Cu domnia să poţi discuta ore în şir despre România din punct de vedere sociologic şi chiar metafizic. Era normal în aceste condiţii să abordăm, pe lângă protestele din America (un fel de Mineriade – zice el ), împărţirea tribală a electoratului, transformarea partidelor în mari familii şi de absenţa iubirii din relaţia PSD cu electoratul, atitudinea românilor faţă de Pandemie. Confirmând şi alte cercetări de teren, Vasile Dâncu a arătat că potrivit cercetărilor IRES falia din societatea noastră dintre cei care au crezut că măsurile sunt necesare şi cei care au crezut că nu sunt necesare s-a mişcat tot timpul.

În ce sens? l-am întrebat.

Domnia sa a răspuns:

Dincolo de mişcarea faliei, pentru politicieni, pentru presă rămâne un adevăr de netăgăduit:

Creşte pe zi ce trece numărul românilor care nu mai cred în pericolul Coronavirus.

Am fost convins chiar din zorii stării de urgenţă că acest pericol a fost exagerat.

Nu asta are însă importanţă:

Dacă a fost sau nu exagerat.

Pentru politicieni, pentru jurnalişti are importanţă, ca în multe alte mii de cazuri, percepţia asupra fenomenului.

N-am avut timp să discut cu Vasile Dâncu felul în care s-a creat această percepţie. Domnia sa a amintit experienţa personală (), prăpastia dintre dramatizarea de la televizor şi normalul care urmă, influenţa reţelelor sociale.

Eu însă cred că un rol important în neîncrederea românilor în pericol l-a avut chiar puterea actuală, întruchipată de Guvern şi Preşedinţie. Declicul s-a petrecut în cazul Sparanghel. În plină prigoană miliţienească împotriva celor care nu şedeau în case, românii au văzut mii de concetăţeni bântuind prin ţară, înghesuindu-se pe aeroporturi pentru a se sui în avioane fără distanţare socială, chemaţi de nemţi fără a avea o clipă teamă că vor răspândi epidemia. Cum să mai crezi în pericolul exagerat de presa aflată sub contract cu Guvernul când însuşi Guvernul permitea o asemenea relaxare. Au urmat apoi contradicţiile şi conflictele între demnitarii care se pronunţau asupra Pericolului şi mai ales ştirile şi zvonurile despre marile tunuri date de camarila lui Ludovic Orban şi Klaus Iohannis pe seama Pandemiei. Obligativitatea purtării măştilor a apărut ca un truc menit a îmbogăţi pe corupţi prin achiziţii fără licitaţie. Bomboana pe colivă a pus-o fotografia cu membrii guvernului, în frunte cu Ludovic Orban, petrecând în sediul Guvernului fără nici o măsură de protecţie. Toţi banii daţi presei miluite pentru a supralicitat pericolul Pandemiei s-au dus pe apa Sâmbetei în clipa când propăvăduitorii măsurilor au arătat că puţin le pasă de măsuri.

Concluzie inevitabilă:

Dacă ei nu poartă mască înseamnă că nu e nici un pericol să nu porţi mască.

Nu în ultimul rând, un cuvânt greu de spus în ivirea şi dezvoltarea scepticismului l-a avut însăşi campania de tip recolte mari la hectar din vremea lui Ceauşescu practicată de Guvern şi de preşedinţie în legătură cu numărul de victime de la noi. Câtă vreme de dimineaţă până seară românilor li s-a spus că numărul de infectări şi de morţi a fost mic (e drept, propaganda zicea că datorită Guvernului) românii au conchis că dracu nu mai e atât de negru.

Pentru politicieni concluzia e clară:

Şi dacă Pandemia ar reveni pe bune şi nu pe hârtie, cum se întâmpla acum, românii nu vor mai crede în pericol.

Şi o revenire la starea de urgenţă, chiar dacă justificată, ar da naştere la mari nemulţumiri populare”.