Ion Cristoiu: „Ce scapă istoriei universale? Viața omului simplu

Istoriei universale îi scapă – zice Miguel de Unamuno în Viața lui Don Quijote și a lui Sancho – realitatea, măruntă, cotidiană. Pentru omul trăind în timp și în spațiu, chiar și evenimentele epocale, clătinătoare de conducători și imperii, sînt percepute tot prin ecourile lor în viața de fiecare zi:

„Cea mai bună carte de Istorie Universală, cea mai trainică și mai cuprinzătoare și cea mai cu adevărat universală, o va scrie cel ce va izbuti să povestească cu viață și adîncime pizmele, bîrfelile, intrigile și uneltirile ce se urzesc în Carbajosa de la Sierra (un fel de Cucuieții din Deal ai Spaniei, n.n.), așezare cu trei sute de suflete, primarul și primăreasa, învățătorul și învățătoarea, notarul și iubita sa de o parte, iar pe de alta, preotul și jupîneasa lui, cumătrul Roque și cumătra Mezuca, însoțiți, și unii și ceilalți, de cîte un cor de ambele sexe. Ce alta a fost războiul Troiei, căruia îi datorăm Iliada?”

Stirile PROTV

Mai aveau 70 de km până acasă, dar au murit striviți pe drum. Cine i-a ucis pe Costel și Ancuța și pe cei doi copii ai lor

RomaniaTV

Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță

Observația o regăsim și la Caragiale în articolul „Cum era odinioară”, publicat în „Universul” din 19 decembrie 1990:

„Învățăm din trecutul patriei și neamului nostru numai istoria politică și militară, dar istoria societății, lumii, deasupra vieții zilnice a căreia s-a desfășurat politica, și s-au înfăptuit vitejiil, nu învățăm, și prin urmare nu știm nimic (…).

Îngrămădiri de date, înșirări de nume proprii, înregistrări de fapte, și-ncolo nimic. Ce vreme era la acele date? ce fel de trăiau zi cu zi ființele care purtau acele nume proprii? cum erau locurile unde se săvîrșeau aceste fapte? Nici un răspuns la aceste întrebări”.

Astfel istoriei îi scapă sumedenia faptelor mărunte, a gesturilor neduse pînă la capăt, a frînturilor de idei, incapabilă cum e să redea minuțios atmosfera epocii, viața ei cotidiană, altfel spus, carnea și sîngele ei. Pe vremuri, interese profesionale m-au dus la Arhivele Statului din Focșani. Din filele rapoartelor confidențiale, aliniatelor informative, din telegramele oficiale, mi s-a conturat, cu încetineala gravă a nașterii omului din lava primordială, viața Vrancei în Primul Război Mondial. Dincolo de un singur rînd al cărții de istorie, fremăta viața intensă a unei provincii, cu smerenia jandarmilor în rapoartele trimise superiorilor și bățoșenia în fața oamenilor de rînd, cu circularele venite de sus, dominate de acel aer brutal, sigur, al superiorului, nemulțumit de subordonatul lui.

În același timp istoria universală e văduvită și dintr-un alt unghi de vedere. Pentru a lua cunoștință de viața obișnuită din epocile anterioare, trebuie să apelăm la memoria unei părți infime a societății: pătura cultă, provenită în marea ei majoritate din rîndul claselor stăpînitoare. Ce gîndeau sclavii, iobagii, nu vom afla niciodată, căci privirea lor asupra lumii ne e interzisă prin absența documentelor scrise. Cred, totuși, c-a existat o opinie a acestor clase asupra lumii, diferită de cea a păturii de sus, o opinie pe care noi n-o putem cunoaște.
De aceea, n-am greșit prea tare afirmînd că suntem condamnați la o eternă corigență la disciplina numită Istorie.