Prima pagină » Actualitate » Iohannis spune că România trebuie să analizeze „foarte bine” posibilitatea de a da în judecată Austria
Iohannis spune că România trebuie să analizeze „foarte bine” posibilitatea de a da în judecată Austria

Iohannis spune că România trebuie să analizeze „foarte bine” posibilitatea de a da în judecată Austria

20 sept. 2023, 23:00, 2 ,
în Actualitate

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, la New York, că statul român ar trebui să analizeze foarte bine posibilitatea de a da în judecată Austria, dacă se împotriveşte din nou aderării României la Schengen.

„Această abordare trebuie foarte bine analizată şi, dacă este posibilă o soluţionare pe această cale, atunci cu siguranţă vom şti care este această posibilitate”, a arătat şeful statului, într-o declaraţie pentru presa din România, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis este prezent la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite

Preşedintele Klaus Iohannis este prezent la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni că, în cazul în care Austria va vota, la Consiliul JAI din luna decembrie, împotriva aderării României la Schengen, va ataca decizia la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), demers în care va dori să aibă instituţiile europene drept parteneri.

Şeful Executivului a dat asigurări că va folosi cu certitudine toate mijloacele pe care le are la îndemână, tot ce este legat de acest subiect şi tot ce este legal de făcut, fiindcă locul României este în Schengen. Poziția de acum a premierului Ciolacu este în dezacord cu anunțul făcut de Iohannis anul trecut, în decembrie. La acea dată, șeful statului a respins categoric această posibilitate.

„Acum, la cald și la emoție, tot felul de analiști vin cu tot felul de soluții. Dar pot să vă spun că România nu va ataca această chestiune la Curtea Europeană de Justiție”, a afirmat Iohannis.

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Zelenski și Ursula von der Leyen

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că au fost găsite soluţii pentru gestionarea exporturilor cerealelor ucrainene, anume crearea unui sistem de autorizare, astfel încât să nu fie afectaţi fermierii din România.

El a avut o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi vicepremierul bulgar, Mariya Gabriel, precizând că discuţiile s-au axat pe tranzitul cerealelor şi exportul acestor produse în statele prin care se face tranzit.

„Am găsit soluţii atât pentru tranzitul produselor agricole din Ucraina spre pieţele mondiale, cât şi pentru a gestiona exportul acestor produse spre România. Am găsit deschidere în partea ucraineană, Guvernul României s-a implicat foarte bine şi s-au negociat condiţionalităţi, Comisia a venit cu soluţii suplimentare. În esenţă, este vorba de un sistem de autorizare a acestor exporturi, care autorizare trebuie să fie agreată şi de-o parte şi de cealaltă, în acest fel putând să controlăm foarte bine fenomenul şi să nu afectăm fermierii din România, care au nemulţumiri legate de aceste produse”, a afirmat şeful statului.

„Avem nemulţumiri ale fermierilor, dar nu este important să ne centrăm pe a bloca tranzitul”

În ceea ce priveşte gestionarea tranzitului de cereale, Iohannis a pledat pentru o abordare „orientată spre soluţii”.

„Orice altceva nu este potrivit pentru acest moment. Cunoaştem foarte bine problematica. Şi noi, în România, avem nemulţumiri ale fermierilor, avem probleme concrete de rezolvat cu acest tranzit, însă după părerea mea nu este important să ne centrăm pe a bloca tranzitul de cereale sau pentru a face o temă de politică naţională din asta”, a completat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a vorbit despre necesitatea de a asigura în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina.

„O parte semnificativă din acest tranzit se desfăşoară prin România şi, pe de altă parte, este extrem de important să gestionăm exportul nedeclarat al acestor produse, spre exemplu spre pieţele din România şi, împreună cu partea ucraineană, Guvernul României a găsit soluţii care au fost agreate şi de Comisie”, a mai spus Klaus Iohannis.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`