Prima pagină » National » Ioan și Viorel Micula au pierdut procesul împotriva statului român. Decizia ICSID este finală

Ioan și Viorel Micula au pierdut procesul împotriva statului român. Decizia ICSID este finală

06 ian. 2022, 14:01,
în National

În anul 2014, frații milionari Ioan și Viorel Micula au dat în judecată statul român. Cei doi acționari, de cetățenie suedeză, susțin că statul român nu și-a respectat angajamentele referitoare la protecția reciprocă a investițiilor cuprinse în „Acordul bilateral dintre Suedia și România” Cei doi sunt principalii acționari ai grupului alimentar „European Drinks”.

Ioan și Viorel Micula au acționat astfel datorită cetățeniei lor. Prin urmare, cei doi consideră că investițiile făcute de ei pot fi considerate investiții suedeze pe teritoriul României. Acest caz a fost dezbătut și în tribunalele de peste hotare, la Curtea de Arbitraj de la Washington și la Bruxelles. Zilele acestea, Instanța a hotărât că România a făcut eforturi serioase şi vizibile pentru a îşi aplica legile privind impozitarea băuturilor alcoolice.

„Solicităm să se mențină angajamentele luate și să nu fim tratați discriminatoriu față de alți investitori.” au declarat Ioan și Viorel Micula la începutul acestui proces. La rândul lui, fiul lui Viorel Micula a dat în judecată vedete ca Vica Blochina.

Ioan și Viorel Micula au dat în judecată statul român

Reclamanţii au susţinut că România a eșuat să aplice legile privitoare la impozitarea băuturilor spirtoase şi a adoptat un nou regim de preţuri pentru apa minerală. Astfel, statul Român şi-a încălcat obligaţiile internaţionale,

Pe data de 4 Ianuarie 2022, Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) de pe lângă Banca Mondială a decis să respingă cererea de anulare a hotărârii arbitrale din 5 martie 2020. Așadar, cererea de anulare a hotărârii arbitrale din 5 martie 2020 a fost respinsă. În hotărârea respectivă, se anunța că un tribunal arbitral internaţional a respins pretenţiile împotriva României formulate de Ioan și Viorel Micula și de societățile comerciale ale acestora. Aceste pretenții erau în valoare de peste 9 miliarde de lei.

Ioan și Viorel Micula au susţinut că România a eșuat să aplice legile privind impozitarea băuturilor spirtoase şi prin adoptarea unui nou regim de preţuri pentru apa minerală. Astfel, statul român şi-a încălcat obligaţiile internaţionale. Această decizie a comitetului de anulare pune capăt procedurilor arbitrare inițiate în 2014. În baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.

Ce a decis instanța

„România s-a angajat în eforturi serioase şi vizibile pentru a-şi aplica legile privind impozitarea în legătură cu alcoolul. A arătat că are un mecanism complex pentru aplicarea legilor sale, o strategie prin care se asigură aplicarea în mod eficient din perspectiva costurilor şi o structură de executare atât la nivel de gospodărie individuală, cât şi la nivel de producător industrial, implicând ANAF, Vama şi DG Antifraudă.”a declarat tribunalul

„În mod contrar susţinerilor Reclamanţilor, Comitetul Ad-hoc a decis că tribunalul arbitral nu a încălcat regulile fundamentale de procedură şi s-a referit la toate susţinerile formulate de Reclamanţi în arbitraj”, a informat Casa de Avocatură, conform unei publicații de presă

În cadrul arbitrajului, România a fost apărată de un consorţiu format din firmele de avocatură „Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP” din Bucureşti şi „LALIVE” din Geneva, Elveţia. Cu toate că Ioan și Viorel Micula au pierdut procesul împotriva statului român, familia lui Victoraș Micula are o avere impresionantă, ca drept dovadă proprietățile și mașinile de lux pe care le dețin.

Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco
a1.ro
Descoperire înfiorătoare în „Peștera Sângeroasă”. Ce se întâmpla aici pe vremea civilizației mayașe
Playtech.ro
Gestul rar făcut de Ilie Bolojan. Ipostaza neașteptată în care a fost surprins la Aeroportul Otopeni. Românii au fost uimiți
observatornews.ro
Criminalul Teodorei Marcu s-a sinucis, în timp ce poliția era pe urmele sale. Imagini de la intervenție
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Câți bani fac românii din culesul acestei plante. Sumele sunt incredibile
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Testul simplu care îți arată dacă telefonul te ascultă. Experții în securitate cibernetică arată cum poți afla adevărul în câteva minute
Dailybusiness.ro
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 mai 2025
31 mai 2025