Prima pagină » Eveniment-Social » Investiție de sute de mii de lei, în Grădina Botanică din Iași! Realizarea unui vivariu cu expoziții permanente de păsări rare, exotice și decorative, reptile și pești
Investiție de sute de mii de lei, în Grădina Botanică din Iași! Realizarea unui vivariu cu expoziții permanente de păsări rare, exotice și decorative, reptile și pești

Investiție de sute de mii de lei, în Grădina Botanică din Iași! Realizarea unui vivariu cu expoziții permanente de păsări rare, exotice și decorative, reptile și pești

29 mai 2020, 04:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Investiție de aproximativ 1 milion lei în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași! Aceasta vizează clădirea cu turn, spectaculoasă și unică, din sticlă, cu iluminat nocturn din Grădină Botanică, prima grădină modernă din România. Deja, aproape 1 milion lei a fost alocat pentru a se demara lucrările. Proprietarul, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va amenaja totul într-un stil exotic. Se are în intenție și punerea în valoare a unui lac, respectiv a unor specii de plante și alte vietăți ale naturii. Grădina Botanică din Iași este unul dintre cele mai vizitate locuri din oraș, doar anul trecut ajungând aici peste 300 de mii de persoane

Investiție, de sute de mii de lei, în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași! Proprietarul, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, are în vedere clădirea cu turn, spectaculoasă și unică, din sticlă, cu iluminat nocturn, dar și noi construcții. De precizat că, luna aceasta, proiectul de finanțare ce implică toate acestea a fost aprobat. Mai mult, proprietarul vine cu fonduri proprii pentru a duce la bun sfârșit investiția în prima grădină modernă din România. Inclusiv Primăria Municipiului va fi partener în derularea activităților.

Sute de mii de lei, în Grădina Botanică din Iași, investiție în clădirea cu turn, spectaculoasă și unică, din sticlă cu iluminat nocturn și noi construcții

În acest context și în exclusivitate, într-un dialog derulat în Platoul BZI LIVE, prof. univ. dr. Cătălin Tănase, director al Grădinii Botanice din Iași, membru al Academiei Române, a prezentat, pe larg, date despre toate aceste investiții.

„În ultimii ani, întreaga echipă de conducere a Universității «Cuza», sub coordonarea rectorului Tudorel Toader, a făcut demersuri pentru intabularea întregii suprafețe a Grădinii Botanice. Acum, cred că au mai rămas în jur de 12 hectare neacoperite, însă știu că sunt demersuri în derulare pentru a se rezolva și această problemă. Spun asta deoarece nu poți avea proiecte de anvergură fără să fii proprietar! Acum, putem merge mai departe, pentru a implementa proiectele și ideile pe care le avem și care sunt pentru a moderniza Grădina Botanică la un nivel ce ține de secolul XXI… Căutăm finanțare, inclusiv pe zona de cercetare, deoarece aceasta este esențială pentru noi”, arată prof. univ. dr. Cătălin Tănase.

Realizarea unui vivariu cu expoziții permanente de păsări rare, exotice și decorative, reptile și pești

Pe de altă parte, directorul Grădinii Botanice din Iași dezvăluie că sunt multe idei pe care le-ar dori puse în practică, tocmai pentru a face și mai atractiv „plămânul Iașului.

„Alături de echipa specială pe care o am alături, am gândit multe proiecte care să transforme Grădina și să o aducem la nivelul celor existente în marile orașe ale lumii. Gândiți-vă ce ar însemna să avem un vivariu, cu fluturi și alte vietăți, zone umede și în consonanță cu plantele! Așadar, avem idei, doar că o mare problemă e legată de finanțare. Nu trebuie să uităm, și tocmai de aceea și trebuie scos în prim-plan, că doar Universitatea «Cuza» investește și susține totul. Ea primește, anual, peste 300 mii de vizitatori, mulți fiind turiști. Cred că tot Iașul ar putea susține acest loc special al urbei noastre. Apoi, putem folosi biotehnologii vegetale și intenționăm să participăm la competiții care să ne permită să schimbăm fața Grădinii Botanice”, a mai completat prof. univ. dr. Cătălin Tănase.

Prof. univ. dr. Cătălin Tănase: „Utilizarea energiilor verzi în Grădina Botanică. Lumina, vânturile și apa pot fi folosite ca resursă”

Directorul Grădinii Botanice din Iași vorbește și despre utilizarea energiei verzi în prima grădină modernă a României, iluminat nocturn, modernizarea Serei – Turn, refacerea aleilor și prelungirea programului de vizitare.

„Trebuie să remarcăm că, deja, am rezolvat iluminatul nocturn la Rosarium. Cu siguranță, ne dorim ca iluminatul să fie în toată Grădina, pentru că vrem ca și programul de vizitare, vara, să fie prelungit. Apoi, pentru toate acestea, intenționăm să utilizăm energiile verzi deoarece lumina, vânturile și apa sunt resurse existente la noi. Desigur, Sera -Turn este un obiectiv pe care ni-l dorim modernizat, să fie simbol! Aici nu s-a mai investit de mulți ani. Chiar anul acesta am aplicat pentru un proiect de finanțare, în valoare de 600 mii lei și co-finanțat de UAIC cu aproximativ 200 mii lei, în acest sens (proiectul a fost aprobat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională – n.r.).

Asta implică reparații la zidărie, iluminat, sistemul termic și partea de udare. Apoi, partea de anvelopare necesită aprobări și autorizații speciale. Avem expertiza necesară și pentru înlocuirea tâmplăriei metalice cu materiale și tehnici noi. Sperăm ca, până în decembrie, anul acesta să rezolvăm și cu iluminatul. Am început și organizarea unui spațiu asiatic legat de cele două alei care duc spre lac. Cred că Grădina Botanică este a Iașului și este de apreciat că Primăria Iași ne-a propus idei pentru bugetare de la ea. Vrem să lucrăm și la strada Muntenimii și suntem convinși că vom găsit deschidere la Primărie și, într-un timp rezonabil, să avem sumele necesare pentu reabilitarea acesteia. Până acum, din fonduri proprii, am refăcut 20 mii metri pătrați de alei. Cred că și ieșenii merită să știe că banii lor vor fi investiți în așa ceva frumos”, a conchis prof. dr. Cătălin Tănase.

Diversificarea resurselor vegetale caracteristice unor regiuni biogeografice pentru valorificare sustenabilă și educație ecologică în Grădina Botanică din Iași (DiversIS)

Luna aceasta, UAIC a primit ca finanțare, prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, suma de 600 mii lei, la care se adaugă o cofinanțare de 175 mii lei a Universității „Cuza” pentru proiectul intitulat „Diversificarea resurselor vegetale caracteristice unor regiuni biogeografice pentru valorificare sustenabilă și educație ecologică în Grădina Botanică din Iași” (DiversIS). Scopul acestuia vizează îmbunătățirea condițiilor de funcționare a Grădinii Botanice din Iași. Asta prin dezvoltarea infrastructurii și a colecțiilor științifice de plante, activități ce vor contribui decisiv la creșterea calității serviciilor oferite, întărind rolul esențial al instituției în conservarea ex situ a diversității vegetale pentru valorificarea sustenabilă și educația ecologică.

„Ca obiectiv este îmbogățirea patrimoniului natural al Grădinii Botanice, prin diversificarea resurselor vegetale caracteristice unor regiuni biogeografice, asigurând conservarea ex situ a unor taxoni din flora spontană sau cultivați tradițional în mediul rural, care prezintă valoare decorativă sau importanță economică (alimentară, medicinală, meliferă, textilă, furajeră). Vor fi activități precum: colectarea materialului vegetal din localități rurale și habitate naturale din urmăoarele regiuni biogeografice: stepică, pontică, alpină, continentală și panonică”, descrie prof. univ. dr. Cătălin Tănase.

Îmbunătățirea infrastructurii Grădinii Botanice din Iași

Mai departe, va fi îmbunătățită infrastructura Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași, prin executarea unor lucrări de întreținere și reparații curente în Sera Palmarium, astfel încât acestea să ofere condiții optime de cultură specifice colecțiilor de plante și amplasarea de mobilier de grădină specific în secțiile exterioare. Se vor executa lucrări de întreținere și reparații curente în Sera Palmarium, astfel încât să fie asigurate condiții optime pentru cultura plantelor în spații protejate, reducerea cheltuielor pentru utilități (gaz, electricitate, apă) și pentru securitatea și siguranța angajaților și a vizitatorilor.

„Avem în vedere perfecționarea continuă a personalului didactic-auxiliar al Grădinii, prin participarea la schimburi de bune practici a 20 de angajați cu specialiști de la diferite instituții de profil din țară și străinătate, în vederea însușirii de noi tehnici și concepte moderne în domeniul de specialitate. Vor fi organizate evenimente cultural-educative (expoziții, workshop-uri, ateliere educative etc.) în Grădina Botanică, pentru promovarea importanței conservării resurselor vegetale și utilizării sustenabile a resurselor naturale, în parteneriat cu instituții de învățământ și organizații non-guvernamentale ce promovează protecția și conservarea naturii”, a mai reliefat directorul Grădinii Botanice din Iași.

Existența Grădinii Botanice din Iași are o istorie zbuciumată

Grădina Botanică din Iași are o istorie zbuciumată. E înființată în anul 1856, de către medicul și naturalistul Anastasie Fătu, mare patriot, filantrop și om de cultură. Aceasta este prima Grădină Botanică din România. Amplasată pe un teren cumpărat din fonduri proprii în apropiere de Râpa Galbenă, avea să fie pentru mulți ani. Prin eforturile financiare proprii susținute de Anastasie Fătu, a durat pană la moartea sa (1886), după care terenul a fost vândut de urmașii acestuia și tot materialul botanic adunat cu migală de o viață s-a risipit.

Despre prima Grădină Botanică din România și întemeietorul ei, Anastasie Fătu, ne mai amintește astăzi denumirea a două străduțe din vecinătatea fostei grădini: Str. Florilor și Str. A. Fătu, aflate în apropiere de Râpa Galbenă. Stimulată de interesul manifestat față de grădina lui Anastasie Fătu, Societatea de Medici și Naturaliști din Iași înființează, în 1873, o a doua Grădină Botanică în jurul sediului acestei societăți, actualmente Muzeul de Istorie Naturală. Sarcina organizării acestei noi grădini este încredințată Dr. Dimitrie Brândză, iar fondurile necesare au fost furnizate de societate.

În 1870, conducerea Universității din Iași ia în discuție problema înființării unei grădini botanice proprii pe terenul din spatele vechii clădiri a Universității, unde în prezent se găsesc clădirile Institutului de Medicină și Farmacie. În 1900, la insistențele repetate (încă din 1895) ale Prof. Al. Popovici, Universitatea cere să-i fie cedat terenul din spatele actualului Palat al Culturii pentru înființarea unei noi grădini botanice.

Pentru a satisface cerințele învățământului biologic, în 1921, Prof. Al. Popovici înființează o nouă grădină botanică pe terenul din spatele noii clădiri a Universității cu suprafață de cca. 1 hectar, pe care se construieste un mic complex de sere pentru plantele tropicale. Această grădină a servit învățământului botanic ieșean timp de peste 40 ani, până în 1963-1964, când a fost mutată pe actualul amplasament din Dealul Copoului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024