Un proiect ce prevede achziționarea de microbuze electrice în comuna Miroslava a fost aprobat. Valoare investiției este de 1.464.503,25 de lei. Scopul proiectului este reducerea gradului de poluare și a emisiilor de carbon. Finanțarea se face pe baza Componenta 10 – Fondul Local din PNRR. Al doilea proiect aprobat vizează digitalizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și urbanism, valoarea totală a acestuia fiind de 556.511,24 de lei
Cea mai dezvoltată comună din județul Iași este Miroslava. Recent, numeroase proiecte au primit undă verde pentru implementare. Proiecte privind reabilitarea școlilor, a parcurilor sau crearea de piste dedicate biciliștilor sunt doar câteva ce urmează a fi implementate cu succes de către reprezentanții primăriei Miroslava. Problema transportului în comun a reprezentat o reală problemă pentru conducerea primăriei, astfel au fost adoptate mai multe proiecte pentru modernizarea și eficientizarea acestuia la nivelul comunei.
Vor fi achiziționate microbuze electrice în comuna Miroslava
Marți, 8 noiembrie 2022, Dan Niță, primarul comunei Miroslava, a anunțat faptul că un proiect ce presupune achiziționarea de mijloace de transport electrice a obținut finanțare.
Este vorba de achziționarea unor microbuze electrice pentru transportul în comun la nivelul UAT Miroslava. Finanțarea se realizează prin cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) Componenta C10 – Fondul Local. Valoarea totală a proiectului este de 1.464.503,25 de lei. Primul pas în demararea proiectului este realizat. Conform prevederilor administrative, în etapa următoare de derulare a proiectului se va realiza procedura de achiziție. Primele microbuze electrice vor circula pe străzile din Miroslava în anul 2023.
De la 1 ianuarie 2023, în comuna Miroslava, parte a Zonei Mtropolitane Iași, va fi implementat transportul în comun practic de CTP Iași. Asociația Metropolitană de Transport Public împreună cu reprezentanții comunei Miroslava au stabilit deja lista traseelor practicate de la începutul anului viitor în cadrul comunei.
Tot în data de 8 noiembrie 2022, un alt proiect privind digitalizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și urbanism a fost aprobat. Valoarea totală a acestuia fiind de 556.511,24 de lei.
Un proiect pentru monitorizare video va fi implementat la nivelul comunei
Implementarea sistemului de monitorizare video în cadrul comunei Miroslava este încă pe masa de discuții. Reprezentanții comunei speră, totuși, la un răspuns favorabil. Implementarea acestuia ar urma să se facă tot în 2023.
„Cele trei solicitări au fost depuse pe Componenta C10 – Fondul Local din cadrul PNRR, una dintre cele mai așteptate măsuri de finanţare pentru autorităţile locale din România, deschisă pe 16 mai 2022. Valoarea totală a celor trei investiții propuse este de 2,7 milioane lei, adică maximul finanțării pe care putea să o solicite comuna noastră”, menționează Dan Niță, primarul comunei Miroslava.
Proiectele ce primesc finanțare în cadrul Componenta 10 – Fondul Local din PNRR vizează achiziționarea de mijloace de transport nonpoluante, digitalizarea de tip Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC) şi/sau Intelligent Transport Systems (ITS), susținerea autovehicolelor electrice, crearea pistelor pentru bicicliști sau monitorizarea video în localități. Toate acestea formează conceptul de “smart city”. Implementarea acestor proiecte nu reprezintă tocmai necesitățile pe care o comună ce se află în plin proces de dezvoltare le are la bază. Eforturile sunt uriașe pentru cei aflați la conducerea primăriei. Proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii așteaptă momentul proprice pentru a prinde finanțare.
Microbuzele electrice în comuna Miroslava vor fi accesibile pentru sistemul de transport în comun din anul 2023.
BRAVO DOMN PRIMAR, FELICITĂRI !!!!!!
DOMNUL sau DOM’ PRIMAR.
Seful Camorrei din Miroslava.
Pentru primarul Niță Dan din Miroslava multe felicitari pentru marile realizări făcute.Cu mult drag o fosta colega de liceu Movoleanu Georgeta (NITA GEORGETA)