Prima pagină » National » Invazie de ploșnițe într-o unitate de învățământ! Răspunsul autorităților pentru părinții elevilor
Invazie de ploșnițe într-o unitate de învățământ! Răspunsul autorităților pentru părinții elevilor

Invazie de ploșnițe într-o unitate de învățământ! Răspunsul autorităților pentru părinții elevilor

19 sept. 2024, 16:40, 1 ,
Redacția BZI în National

Părinții elevilor de la Școala Gimnazială nr. 20 din sectorul 3 al Bucureștiului au reclamat prezența ploșnițelor în unitatea de învățământ, potrivit News.ro. În urma verificărilor efectuate de autorități, nu au fost observate insecte, dar, preventiv, s-a realizat o dezinsecție.

Părinții susțin că au aflat de pe grupurile de discuții despre cazuri în care unii elevi au fost trimiși acasă din cauza unei presupuse invazii de ploșnițe, conform Digi 24.

Ploșnițe într-o școală din București

Deși conducerea școlii nu a confirmat existența insectelor, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a dispus verificări în urma plângerilor părinților.

„În cursul zilei de astăzi (joi – n.r.) am fost informaţi de către conducerea Şcolii Gimnaziale nr. 20 din Sector 3 în legătură cu faptul că mai mulţi părinţi au reclamat existenţa în spaţiul şcolar a unor insecte, presupunând aceştia că este vorba de ploşniţe. Am dispus verificări, în şcoală au fost prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, reprezentanţi ai DSP, reprezentanţi ai primăriei de sector. În urma verificărilor nu am putut constata prezenţa insectelor pe care acuză părinţii că se presupune că ar exista în spaţiul şcolar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Elena Ștefan, pentru News.ro.

Ea a adăugat că, „preventiv”, școala a realizat două proceduri de dezinsecție cu o firmă specializată cu care are contract.

„Vom monitoriza situația în perioada următoare. Nu avem solicitări pentru suspendarea cursurilor sau alte informații de acest fel”, a mai spus Elena Ștefan.

Unii părinți au susținut că unii elevi s-au simțit rău după ce au fost lăsați să intre în clădirea școlii la scurt timp după dezinsecție. Întrebată despre aceste afirmații, Elena Ștefan a precizat: „Conform informațiilor noastre, nu au fost raportate astfel de cazuri în unitatea de învățământ”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`