Prima pagină » Titlurile zilei » Întrebări incomode pregătite de un avocat din Iași pentru Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății! Vaccinul împotriva COVID-19 stă la baza subiectului cu miros de scandal!
Întrebări incomode pregătite de un avocat din Iași pentru Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății! Vaccinul împotriva COVID-19 stă la baza subiectului cu miros de scandal!

Întrebări incomode pregătite de un avocat din Iași pentru Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății! Vaccinul împotriva COVID-19 stă la baza subiectului cu miros de scandal!

12 ian. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Titlurile zilei

Un membru al Baroului Iași a apelat la magistrați pentru a afla informații relevante privind vaccinul anti-COVID-19. Gheorghe Gabriel Căcescu a chemat în judecată mai multe instituții, printre care și pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Avocatul ieșean vrea să știe informații de interes pentru orice persoană care vrea sau nu vrea să se vaccineze

Ce întrebări îi pune un avocat din Iași ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, referitor la vaccinul anti-COVID-19! Bărbatul cere explicații relevante pentru oricare român! Astfel, recent, avocatul Gheorghe Gabriel Căcescu a depus la Curtea de Apel Iași o cerere de asigurare probe. Membrul Baroului Iași dă în judecată Ministerul Sănătății, pe ministrul de resort, Vlad Voiculescu, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență și pe Raed Arafat. De asemenea, avocatul ieșean i-a chemat la bară pe Alexandru Rafila, în calitate de reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pe Adrian Streinu-Cercel, Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Guvernul României, pe dr. Valeriu Gheorghiță, de la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”, din București, dar și pe premierul Florin Cîțu.

Acum, urmează ca instanța ieșeană să stabilească un prim termen al procesului. Ulterior, magistrații ieșeni vor asculta ce au de spus toate părțile, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Avocatul Gheorghe Gabriel Căcescu vrea explicații de la ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu

Avocatul ieșean Gheorghe Gabriel Căcescu a precizat că, în calitate de cetățean român și în virtutea Constituției, vrea să afle anumite informații despre vaccinul utilizat împotriva COVID-19.

„Singura modalitate de a obține anumite informații de la instituțiile pârâte este la momentul actual această cerere de asigurare probe, prin luarea interogatoriului, mai ales că cetățenii de rând nu au acces la anumite informații de ordine publică și există păreri pro și contra asupra vaccinului utilizat împotriva Sars-Cov-2. Potrivit legislației, oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile, ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe”, a precizat avocatul ieșean.

Conform acestuia, articolul 431 din Codul Administrativ arată că funcționarii publici au obligația ca, prin actele și faptele lor, să promoveze supremația legii, să respecte Constituția și legile țării, statul de drept, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor în relația cu administrația publică, precum și să acționeze pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în conformitate cu atribuțiile care le revin, cu aplicarea normelor de conduită ce rezultă din îndatoririle prevăzute de lege. Astfel, în opinia sa, instituțiile date în judecată, inclusiv ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, trebuie să ofere aceste explicații.

Ce întrebări îi pune un avocat din Iași ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, referitor la vaccinul anti-COVID-19!

Avocatul Gheorghe Gabriel Căcescu a mai menționat că autoritățile și instituțiile administrației publice, precum și personalul acestora au obligația de a acționa cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte.

„Am trimis acțiunea la Curtea de Apel Iași. Urmează ca ea să fie înregistrată. Aș dori să aflu răspunsurile la întrebări precum: Cu ce companii au fost încheiate acorduri privind vaccinarea împotriva COVID-19: AstraZeneca, Sanofi-GSK, Johnson & Johnson, BioNTech-Pfizer, CureVac sau Moderna? Anterior achiziționării vaccinului utilizat în România împotriva Sars-Cov-2, autoritățile române au verificat sau nu compoziția chimică și biologică a vaccinului? Această compoziție chimică și biologică este asemănătoare la toate cele 6 firme producătoare de vaccin? Care este compoziția chimică și biologică a vaccinului distribuit în România?”, a declarat ieri avocatul ieșean.

Acesta a mai solicitat răspunsuri și de la ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, la întrebări precum: Cât timp a fost testat vaccinul distribuit în România anterior punerii pe piață? Pe câte persoane sănătoase expuse în mod special riscului de infectare au fost făcute teste pentru demonstrarea eficienței acestor vaccinuri și evaluarea efectelor secundare? Este adevărat că potențialele medicamente noi și vaccinurile sunt testate mai întâi în laborator, iar, apoi, pe voluntari umani în cercetări denumite „studii clinice”?

Vaccinul distribuit în România are autorizație din partea Agenției Europene pentru Medicamente? Care este motivul pentru care vaccinul distribuit în România trebuie transportat și păstrat la o temperatură de -80 de grade Celsius? Vaccinul adus în România pe 25 decembrie 2020 a fost transportat în condiții optime, la o temperatură de -80 de grade Celsius? Autoutilitara care a transportat primele doze de vaccin de la Vama Nădlac la centrul de depozitare din București era sau nu prevăzută cu sistem de răcire -80 de grade Celsius? Depozitul central și depozitele regionale din România dispun de sisteme de păstrare a dozelor de vaccin la o temperatură de -80 de grade Celsius? Toate centrele de vaccinare au fost acreditate și au în dotare sisteme de păstrare a dozelor de vaccin care să producă -80 de grade Celsius?

Alte explicații pe care vrea să le afle ieșeanul de la autorități cu privire la vaccin

Avocatul ieșean mai dorește să afle dacă autoutilitarele care transportă dozele de vaccin de la depozitul central la depozitele regionale din România, apoi la centrele de vaccinare sunt dotate cu sistem de răcire -80 de grade Celsius. De asemenea, Gheorghe Gabriel Căcescu îl întreabă pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, dacă transportul dozelor de vaccin este securizat și păzit de la depozitul central la depozitele regionale din România, apoi la centrele de vaccinare, ce fenomen se întâmplă în corpul uman, care are o temperatură de +36-37 de grade Celsius când se introduce o substanță ce trebuie păstrată la o temperatură de -80 de grade Celsius, dar și dacă a fost informat asupra riscurilor și efectelor adverse ale vaccinului.

„Aș vrea să mai aflu ce riscuri și efecte adverse pot apărea ca urmare a vaccinării, cât timp durează așa-zisa „imunizare” după administrarea vaccinului, dacă apar noi tulpini COVID-19, acest vaccin este sau nu eficient ori trebuie o nouă imunizare, cu un alt vaccin”, a subliniat avocatul ieșean.

Totodată, acesta vrea să știe dacă dozele de vaccinuri transportate în cutii de pizza au fost sau nu compromise, atât timp cât au fost transportate și distribuite fără a se ține cont de temperatura de -80 de grade Celsius. Mai mult, Căcescu întreabă autoritățile în cât timp de la scoaterea dozelor de vaccin din sistemul de răcire de -80 de grade Celsius trebuie administrat persoanelor, ce înseamnă „vaccin pe bază de ARN”, dacă vaccinul ARN poate sau nu influența ADN-ul uman și în ce fel, care este perioada legală de testare a medicamentelor și vaccinurilor anterior punerii pe piață, precum și de ce este necesară intervenția Armatei și personalului militar în programul de vaccinare, atât timp cât vaccinarea nu este obligatorie.

Alte întrebări care așteaptă răspuns privind vaccinul anti-COVID-19

Gheorghe Gabriel Căcescu mai vrea să afle motivul pentru care mai multe persoane care nu aveau COVID-19au dobândit acest virus după vaccinare, dacă, până în acest moment, au fost raportate persoane care s-au vaccinat și care au avut efecte secundare sau au decedat și despre câte persoane este vorba.

„Cunoașteți faptul că producătorii de vaccinuri nu și-au asumat responsabilitatea asupra efectelor secundare sau în cazul decesului? Sunteți de acord ca, în locul producătorului de vaccinuri, să vă asumați public și prin legislație expresă responsabilitatea asupra efectelor secundare sau în cazul decesului produs prin vaccinare să despăgubiți victimele? Precizați motivul real pentru care mai mulți medici și asistenți medicali evită vaccinarea actuală? Precizați dacă centrele de păstrare și vaccinare au fost dotate cu dispozitiv de măsurare continuă a temperaturii?

Precizați dacă autoutilitarele care transportă dozele de vaccin sunt dotate cu acest gen de dispozitiv? Precizați de ce majoritatea vaccinurilor existente acum pe piață sunt păstrate la o temperatură optimă cuprinsă între -2 și -8 grade Celsius, iar noul vaccin anti-COVID-19trebuie păstrat la o temperatură de -80 de grade Celsius? Care sunt efectele adverse ce se poate produce în urma administrării acestui vaccin? Vaccinul care este distribuit în România poate provoca decesul persoanei vaccinate?”, întreabă avocatul ieșean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`