Prima pagină » Local » Într-o comună din Iaşi se construiesc locuinţe pentru tinerii specialişti în sănătate şi învăţământ. Valoarea proiectului depăşeşte 1,8 milioane de lei

Într-o comună din Iaşi se construiesc locuinţe pentru tinerii specialişti în sănătate şi învăţământ. Valoarea proiectului depăşeşte 1,8 milioane de lei

04 aug. 2023, 02:00, 2 ,
Alexandra MAISNER în Local

În comuna ieşeană Grajduri se construiesc locuinţe nZEB pentru specialişti în sănătate şi învăţământ. Procedura de licitaţie a fost lansată în cursul zilei de joi, 3 august 2023

Una dintre modalitățile prin care poate fi redus consumul de energie este renovarea clădirilor vechi sau construirea celor noi după standardul nZEB (nearly zero energy buildings), esențial în efortul de reducere a 80 la sută din emisiile de gaze cu efect de seră, raportat la nivelul existent în 1980 până în 2050. Ce înseamnă o clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero?

Înseamnă o clădire cu o performanță energetică foarte ridicată, cantitatea de energie necesară va fi consumată în imobil, fiind mai mică cu cel puțin 60 la sută față de unul obișnuit. În același timp, necesarul de energie este aproape egal cu zero (sau foarte scăzut) și ar trebui să fie acoperit, într-o anumită măsură, cu energie din surse regenerabile, inclusiv surse regenerabile produse la fața locului sau în apropiere.

În comuna Grajduri se construiesc locuinţe pentru specialişti în sănătate şi învăţământ

Primăria comunei ieşene Grajduri a publicat recent procedura de licitaţie pe platforma Sistemului Electronic de Achiziţii Publice. Obiectul contractului îl reprezintă execuţia lucrărilor în vederea realizării obiectivului „Construirea de locuinţe nZEB Plus pentru tineri, locuinţe de serviciu pentru specialişti din sănătate şi învăţământ în comuna Grajduri”. Valoarea contractului este de 1,839 milioane de lei, fără TVA, iar firmele interesate pot depune ofertele financiare până la data de 21 august 2023, ora 15:00.

„Se propune construirea unei clădiri cu funcţiunea de locuinţe, iar lucrările realizate pentru a asigura cerinţele esenţiale de calitate în construcţii sunt următoarele: infrastructura, suprastructura, finisaje interioare, finisaje exterioare, măsuri termo-hidroizolare. Clădirea are un regim de înălţime parter plus etaj, cu 6 spaţii de locuit prevăzute fiecare cu un hol de acces, o baie, o debara, o bucătărie şi o cameră de zi. La raterul clădirii se află zona comună de acces denumită hol sau casa scării, un depozit de biciclete şi o cameră tehnică.

Astfel, implementarea proiectului va duce la ameliorarea calităţii vieţii populaţiei, pe fondul creşterii activităţii serviciilor educaţionale, sociale şi a spaţiilor publice urbane. Durata deexecuţie a lucrărilor de construcţii nu trebuie să depăşească 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor”, se arată în caietul de sarcini al procedurii publicate.

Precizăm faptul că regimul de înălţime al clădirii va fi P+1E, suprafaţa terenului este de 3.338 de metri pătraţi, aria construită este de 185 de metri pătraţi. Valoarea estimată a proiectului este de 1.839.603 lei, fără TVA, şi cuprinde cheltuielile pentru obţinerea şi amenajarea terenului, în valoare de 48.509 lei, cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare, în sumă de 87.072 de lei, precum și cheltuielile pentru investiţia de bază, însemnând construcţii, instalaţii şi utilaje, echipamente tehnologice, funcţionale care necesită montaj, cu o valoare de 1.699.021 de lei, fără TVA.

Tinerii aflați în dificultate vor putea beneficia de noi apartamente

Un proiect ce îi vizează pe tinerii aflați în dificultate urmează să fie implementat la Iași. Aceștia vor putea locui într-un bloc cu 188 de apartamente, într-o construcție de tip nZEB, ce are ca și caracteristică principală performanța energetică ridicată. La finalul anului 2022, Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a semnat, la Ministerul Lucrărilor Publice și Administrației, proiectul de finanțare prin intermediul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR), un proiect de construire a unui ansamblu de locuințe pentru tinerii din zona Grădinari – Metalurgie. Recent, Primăria Municipiului Iași a anunțat lansarea proiectului.

Valoarea totală a acestuia este de puțin peste 73 de milioane de lei. Din această sumă, ajutorul de stat este reprezentat de suma de 6,5 milioane de lei.

Conceptul de locuință nZEB presupune crearea unui spațiu locativ ce înregistrează un consum de energie echivalent cu zero. nZEB este un concept devenit obligatoriu în construcții: clădiri cu consum de energie aproape zero, altfel spus, cu performanță energetică foarte ridicată.

Astfel, în comuna ieşeană Grajduri se construiesc locuinţe nZEB pentru specialiştii în sănătate şi învăţământ. Procedura de licitaţie a fost lansată recent pe platforma Sistemului Electronic de Achiziţii Publice.

Comentarii
  • Idee veche, folosita si inainte de 89. Doar ca atunci, „specialistii” aveau repartitii obligatorii la tara: medici, ingineri, etc. Acum, cum nu-i mai obliga nimeni sa vina la tara, nu vor veni. Momeala cu locuinte moca nu e deajuns.

  • @Plm, in multe cazuri este suficient. Doar ca nu la Grajduri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *