Prima pagină » Local » Întâlnire a liderilor PMP în Iași. Președintele Cristian Diaconescu: „Petru Movilă a susținut categoric dezvoltarea infrastructurii în zona Moldovei”

Întâlnire a liderilor PMP în Iași. Președintele Cristian Diaconescu: „Petru Movilă a susținut categoric dezvoltarea infrastructurii în zona Moldovei”

07 iun. 2021, 02:00,
Vlad Rotaru în Local

Întâlnire la nivel înalt a liderilor Partidului Mișcarea Populară la Iași. La finalul săptămânii trecute, conducerea partidului a fost la Iași, unde a avut loc Conferința Regională a formațiunii. Printre discuțiile celor de la PMP Iași s-au aflat și cele legate de susținerea proiectelor Moldovei în Planul Național de Redresare și Reziliență

Liderii Partidului Mișcarea Populară (PMP) s-au aflat la finalul săptămânii trecute în Iași, unde au participat la Conferința regională a partidului. În prezența președintelui Cristian Diaconescu și a lui Cătălin Bulf, secretarul general al formațiunii, membrii PMP au discutat despre viitoarele proiecte ale partidului, dar și despre susținerea unor obiective administrative la nivelul Moldovei. Petru Movilă, președintele PMP Iași și coordonator pe Moldova a partidului, a arătat și în ce au constat aceste discuții.

„În prezenta președintelui PMP Cristian Diaconescu, filiala de la Iași a fost gazda a trei evenimente importante pentru membrii săi. Vorbim despre Conferința Regională, Colegiul Județean și Conferința Regională a Organizației de Femei din Regiunea de Nord-Est. Solidaritate a fost mesajul cel mai important al evenimentelor organizate ieri. Solidaritate și dialog, elemente necesare pentru ca PMP să își recâștige locul în Parlament și să demonstreze și în 2024 că este a treia forță politică a României”, a spus Petru Movilă, președintele PMP Iași.

Discuții despre PNRR ale liderilor PMP în Iași

Cristian Diaconescu, președintele PMP, a menționat faptul că atât Iașul, cât și întreaga zonă a Moldovei are nevoie de susținere pentru a accesa fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cristian Diaconescu a expus și alte detalii despre proiectele partidului.

„PMP este al treilea partid din țară din punct de veder al ponderii aleșilor locali. Avem dezbateri și soluții pentru un proiect politic al PMP pentru chestiuni ce țin de viitor. Atât la nivelul județului Iași, cât și la nivel național situația este destul de complicată. Am discutat care sunt posibilitățile la nivel administrativ ca PMP să se implice în obiectivele de investiții. Se discută despre Spitalul Regional de Urgență, despre Institutul de Boli Cardiovasculare, despre șoseaua de centură. Din acest punct de vedere am toată încrederea în Petru Movilă. Sunt proiecte care au o valoare strategică. Petru Movilă a susținut extrem de categoric dezvoltarea infrastructurii în zona Moldovei”, a menționat Cristian Diaconescu, președintele PMP.

PMP cere fonduri pentru modernizarea infrastructurii de sănătate

Printre proiectele majore din PNRR, PMP a arătat că este nevoie de fonduri pentru modernizarea sistemului sanitar. Aceste aspecte au fost prezentate pe larg de Cristian Diaconescu.

„Fie că avem proiecte în PNRR, fie că suntem la frontiera UE, nu ne putem permite să fim dezorganizați în proiectele de infrastructură. Într-un moment în care întreaga lume privește cu foarte mare atenție către reacția participativă, adică reziliența sistemului sanitar, ce alte investiții ar putea fi spre interes din punct de vedere al decidentului politic? Reiterez aceste subiecte. Dacă din această perspectivă nu putem să ne gândim la modernizarea României, atunci cum o mai putem realiza?”, a mai spus Cristian Diaconescu, președintele PMP.

Anterior, acesta a prezentat și alte detalii despre situația politică. Și Petru Movilă a menționat că PMP trebuie să fie unul din actorii implicați în proiectele Iașului și a Moldovei.

„Foarte important a fost faptul că am discutat despre proiectele regiunii și despre problemele importante din fiecare organizație și din județ, precum și despre îmbunătățirea relației dintre aleșii locali și comunitățile pe care le reprezintă”, a mai spus Petru Movilă.

Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
redactia.ro
Câte clase are, de fapt, Piedone. S-a lăsat de școală după ce a avut media  5,33
Bugetul.ro
Adio, Piața Obor din București în forma care a transformat-o într-un loc legendar. Schimbarea pregătită de autorități se va produce cu o oarecare întârziere
a1.ro
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Playtech.ro
Delia, atacată de câini în parc, în urmă cu puţin timp! Era cu telefonul în mână,: ‘Sunt praf’
observatornews.ro
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Fără bani cash de la 1 aprilie. Schimbare majoră pentru pasageri
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Lui George Simion i-au fost pregătite patru tone de aur din partea milionarului din Ardeal. Filmare bulversantă
Playtech.ro
De ce să tai primul boboc de bujor. Este regula de aur a floriştilor
Dailybusiness.ro
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
RomaniaTV
Cum arată fiica lui Becali, după 3 nașteri. Imagini extrem de RARE. Teodora e modestă, se îmbracă simplu și nici nu zici că e milionară!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Veste fabuloasă! 8 milioane de români au bani mai mulţi în contul de care au uitat. Verifică AICI
redactia.ro
Scene cutremurătoare în Turcia. Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți s-a stins chiar în timpul unui concert
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`