Insula cu cele mai frumoase plaje. Una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă este o insulă din arhipelagul Seychelles. Este vorba despre insula La Digue. Acest loc binecuvântat de Dumnezeu are o suprafaţă de doar 10 kilometri pătraţi. Insula a fost numită astfel după nava exploratorului francez Marc–Joseph Marion du Fresne, cel care a atins insulă în anul 1768. Întinderea de pământ din acest arhipelag reprezintă un model pentru regiunile care trăiesc exclusiv din turism.
Insula cu cele mai frumoase plaje. Anual, mii de turişti vin aici
Plajele din La Digue sunt, poate, cele mai frumoase din lume. Acestea atrag anual mii de turişti din toate colţurile lumii. Nisipul alb, dublat de turcoazul aproape ireal al oceanului, totul străjuit de palmieri şi cocotieri, este poate decorul ideal pentru cei care vor să îşi petreacă vacanţa pe o plajă de vis. În plus, la lăsatul serii vă puteţi bucura de specialităţile bucătăriei locale. Trebuie menţionat că satul La Passe este singura localitate a insulei şi are o populaţie de maxim 2000 de locuitori. Doar aici veţi găsi farmecul dat de o aşezare pescăreasca idilică şi de tainele culinare ce îmbină vârfurile gastronomie ale delicateselor marine şi ale culturii culinare afro-arabo-asiatice.
Specie de pasăre rară
Pentru iubitorii de natură, trebuie spus că aici, în La Digue, alături de câteva păduri din Japonia, Coreea şi Taiwan, trăieşte pasărea sanocho (luna-soare-stele în traducere din limbă japoneză). Potrivit specialiştilor, din această specie de pasăre astăzi mai supravieţuiesc circa 100 de exemplare sălbatice.