Prima pagină » Economic Local » Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași cumpără echipamente și materiale destinate reducerii infecțiilor nosocomiale, în valoare de peste un milion de lei
Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași cumpără echipamente și materiale destinate reducerii infecțiilor nosocomiale, în valoare de peste un milion de lei

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași cumpără echipamente și materiale destinate reducerii infecțiilor nosocomiale, în valoare de peste un milion de lei

08 feb. 2024, 02:00, 6 ,
Codruța ȘOROAGĂ în Economic Local

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași cumpără echipamente și materiale destinate infecțiilor nosocomiale, în valoare de peste un milion de lei. Licitația este programată la finalul lunii februarie 2024

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași cumpără echipamente și materiale destinate reducerii infecțiilor nosocomiale

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași organizează noi proceduri de achiziție. Astfel, pe data de 29.02.2024, ora 15.00, este programată licitația pentru furnizarea unui număr de 4 loturi de echipamente și materiale destinate reducerii infecțiilor nosocomiale. În lotul 1 se vor achiziționa 48 de cărucioare de îngrijire, în valoare de 526.394,40 lei, fără TVA. Lotul 2 va conține 20 dozatoare automate pentru soluții chimice, în valoare de 21.210,00 lei, fără TVA. Lotul 3 cuprinde achiziția de 11 mașini de spălat mopuri și lavete, pentru care Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași va achita 21.210,00 lei, fără TVA. În lotul 4 se vor cumpăra 11 uscătoare pentru mopuri și lavete, în valoare de 270.666,00 lei, fără TVA. Operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.

„Toate echipamentele ofertate trebuie să fie noi și neutilizate. Ofertanții trebuie să includă în ofertă un document prin care să certifice că modelele echipamentelor sunt în producția curentă și pot fi asigurate, în următorii 10 ani, suportul tehnic și piesele de schimb pentru echipamentele livrate. Oferta însoțită de toate documentele anexe se depune în limba română. Documentele emise de producători se depun în limba de origine însoțite de traducerile acestora”, se arată în caietul de sarcini.

Valoarea estimată a contractului este de 1.285.330,40 lei, fără TVA. Oferta cu cel mai bun raport calitate-preț va fi declarată câștigătoare.

Institutul de Psihiatrie „Socola” dorește ridicarea nivelului serviciilor medicale oferite pacienților

În martie 2023, Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi informa că va implementa un nou proiect finanțat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), după ce în luna ianuarie a aceluiași an a obţinut o finanţare de 13,18 milioane de lei pentru „Lucrări de reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat”. Proiectul care vizează „Reducerea riscului de infecţii nosocomiale prin echiparea şi dotarea Institutului de Psihiatrie «Socola» Iaşi” are o finanţare de 3,2 milioane de lei și un termen de implementare de 16 luni.

Acum, unitatea medicală plătește 1.285.330,40 lei, fără TVA , pentru a achiziționa echipamente și materiale destinate reducerii infecțiilor nosocomiale.

„Obiectul contractului ce se dorește a fi încheiat îl reprezintă achiziția de echipamente medicale în cadrul proiectului Reducerea riscului de infecții nosocomiale prin echiparea și dotarea Institutului de Psihiatrie SOCOLA, IAȘI. Prin aceasta investiție, parte din proiectul «Reducerea riscului de infecții nosocomiale prin echiparea si dotarea Institutului de Psihiatrie SOCOLA, IASI, in cadrul PNRR/2022/C12/MS/I2.4 – I2.4. Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale» se dorește ridicarea nivelului serviciilor medicale oferite de Institutul de Psihiatrie «Socola»”, se arată în descrierea din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *