Instituțiile din Iași pot depune proiecte la AFIR pentru accesarea unor fonduri europene cu care pot moderniza laboratoarele. Aparatura modernă ce o pot cumpăra cu fonduri europene este folosită pentru combaterea pestei porcine africane. Cererile de finanțare aferente Submăsurii 5.1 – „Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile- beneficiari publici”, componenta autoutilitare probe si dotare laboratoare, se depun până la data de 28 august 2020.
Instituțiile din Iași pot depune proiecte la AFIR pentru accesarea unor fonduri europene cu care pot moderniza laboratoarele. Submăsura 5.1 poate fi accesată de beneficiarii publici, respectiv entități publice cu atribuții în domeniu sanitar-veterinar, autorități publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, autorități publice care au în administrare drumurile publice și administratori/ gestionari publici ai fondurilor cinegetice, are drept scop prevenirea și limitarea răspândirii pestei porcine africane (PPA), prin investitii în creșterea capacității operaționale de prevenire a epizootiilor și combaterea acestora, precum și prin reducerea efectelor dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale asupra potențialului de producție agricolă-suine.
Sumele acordate de AFIR pot fi sută la sută nerambursabile, în funcție de condițiile pe care le îndeplinesc potențialii beneficiari
Sprijinul acordat prin aceasta submăsură va contribui la creșterea capacității operaționale de prevenire a apariției epizootiilor și combaterea acestora, inclusiv prin diminuarea timpului de reacție din partea autorităților, dar și reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse și a evenimentelor catastrofale asupra potențialului de producție agricolă. Ajutorul nerambursabil este de 80 la sută din totalul cheltuielilor eligibile sau 100 la sută din totalul cheltuielilor eligibile, numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile menționate în Ghidul solicitantului.
Sumele pe care le pot accesa instituțiile din Iași sunt cuprinse între 20.000 și 100.000 de euro, fonduri nerambursabile
Potențialii beneficiari pot primi 20.000 de euro, fonduri europene, pentru achiziții de camere frigorifice pentru depozitarea temporară a animalelor sălbatice ucise. De asemenea, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituțiile publice din Iași pot accesa 30.000 euro pentru investitii în instalații de dezinfectare și dezinsecție. Cea mai mare sumă pe care o pot accesa instituțiile publice, 100.000 euro, este destinată investițiilor în creșterea capacității operaționale a laboratoarelor, prin dotarea acestora și achiziția de mijloace de transport a probelor.
Singurul beneficiar care a obținut fonduri europene pentru combaterea pestei porcine africane este patronul SC Latini Com
SC Latini Com din comuna Belcești a obținut fonduri europene în valoare de 300.000 de euro, bani necesari pentru luarea măsurilor de combatere a pestei porcine africane. Fillipo Latini, patronul celei mai mari ferme de suine din Moldova, cu 30.000 de capete pe an, afaceri de 16 milioane de lei și 50 de angajați permanenți, a luat măsuri de prevenire a apariției pestei porcine încă de la confirmarea primului caz de PPA, în județul Iași. În prezent, în județul Iași sunt două focare de pestă porcină, la Holboca și Prisăcani, alte trei focare fiind închise de DSVSA Iași, la Ciortești, Tungujei și Țibănești.
Iașul a atras în Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 suma de 93 de milioane de euro, fonduri nerambursabile
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit 4 milioane de euro tinerilor fermieri care în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 au avut proiecte eligibile la finanțare. În această perioadă au fost finanțare 121 de proiecte ale tinerilor fermieri din Iași.
„Există interes pentru această măsură de finanțare. În această sesiune de depunere se pot înscrie și tinerii reîntorși din străinătate care vor să înființeze ferme în mediul rural. Până în prezent, la nivelul Iașului, nu s-a depus niciun proiect, dar ne așteptăm la un număr mare de proiecte din partea celor interesați”, a spus Anghel Ficu, director general adjunct al CRFIR Nord-Est.
Fonduri nerambursabile în valoare de 50.000 de euro pot fi accesate de fermierii din Iași în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri”
Pe lângă instituțiile din Iași care pot accesa fonduri europene pentru aparatură modernă necesară combaterii pestei porcine mai pot lua fonduri nerambursabile tinerii fermieri cu spirit antreprenorial. Sesiunea de depunere este deschisă până la sfârșitul lunii septembrie 2020, iar suma totală pusă la dispoziția celor interesați este de 43 de milioane de euro. Fiecare proiect poate fi finanțat cu 50.000 de euro și vor putea fi deschise cu banii europeni 860 de noi ferme. Sprijinul financiar se acordă în baza unui plan de afaceri, sub formă de două tranșe: 75 la sută din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25 la sută din valoarea sumei totale de 50.000 de euro se va acorda în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși 3 sau 5 ani, pentru exploatațiile pomicole.
Tinerii reîntorși din străinătate vor putea accesa 50.000 de euro, fonduri europene, pentru a se instala ca tineri fermieri
Proiectele se depun exclusiv online pe site-ul AFIR. Solicitanții eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin această linie de finanțare sunt tinerii fermieri din Iași care se instalează ca șefi unici ai exploatației agricole și persoanele juridice cu mai mulți acționari, unde un tânăr fermier se instalează. În această sesiune de finanțare vor putea accesa fonduri europene și tinerii fermieri din Iași, dar și din restul țării care au revenit din străinătate. Aceștia au la dispoziție 20 de milioane de euro pe care îi pot accesa pentru a dezvolta afaceri în mediul rural, cu fonduri nerambursabile.