Specialiștii din cadrul Programului Național „Casa Verde Fotovoltaice” s-au prezentat la sediul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) și au semnat contractele de participare în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională. La nivelul județului Iași sunt zece instalatori validați de AFM, iar lista cu aceștia este publicată pe site-ul instituției. În acest an, programul „Casa Verde” a suferit modificări. Astfel, pentru a obține cei 20.000 de lei de la stat, ieșenii trebuie să se înscrie la instalatorul validat de AFM. De aceea, instalatorii au parcurs mai multe etape pentru ca beneficiarii înscriși în program să primească banii. Fondurile au fost epuizate în aceeași zi în care programul a fost lansat. Din Iași sunt aproximativ 60 de dosare depuse.