Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, a efectuat în perioada 11-15 martie 2024 acţiuni de control, vizând relaţiile de muncă și domeniul securității și sănătății în muncă, în unitățile ce desfășoară activități având cod CAEN 47, în cadrul Campaniei naţionale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, precum şi prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfăşoară activitatea în centre comerciale (supermarket, hipermarket), organizată, la nivel național, de către Inspecţia Muncii.
Obiectivele campanie: identificarea şi verificarea agenţilor economici care activează în centre comerciale (supermarket, hipermarket); eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă si securităţii si sănătăţii în muncă.
La nivelul județului Iași, în cadrul campaniei naționale mai sus menționate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, sub coordonarea conducerii, prin corpul de Control Securitate și Sănătate în Muncă a realizat vizite de inspecţie la 19 unități, cu un efectiv de 585 de lucrători, la care s-au constatat 23 de deficiențe pentru care s-au aplicat 7 sancțiuni contravenționale.
Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: Angajatorul nu a luat măsurile necesare astfel încât căile de acces să fie libere, existând depozitate diferite materiale.
- Angajatorul nu a asigurat controlul medical la angajare și periodic pentru toți lucrătorii societății.
- Angajatorul nu a asigurat instruirea la angajare conform prevederilor legale în vigoare.
- Angajatorul nu a luat măsurile necesare astfel încât să asigure semnalizarea de securitate și
sănătate în muncă.
Prin corpul de Control Relații de Muncă s-au controlat 62 de unități, la care s-au constatat 50 de neconformități, pentru care s-au aplicat 16 sancțiuni contravenționale și 5 amenzi în valoare de 9.600 lei.
Cele mai frecvente deficiențe în domeniul relaţiilor de muncă:
- Inexistența evidentei orelor lucrate de salariați cu ora de început și sfârșit a programului de muncă;
- Nestabilirea sporului la salariu pentru lucrul sâmbătă, duminică;
- Neîncheierea actelor adiționale la CIM, la modificarea clauzelor CIM;
- Nerespectarea termenelor de transmitere REGES.
Pe parcursul demarări campaniei, ITM Iași a avut în vedere în permanență creşterea gradului de conştientizare, atât a angajaţilor cât şi a angajatorilor în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării legislaţiei în vigoare în privinţa securităţii şi sănătății în muncă și a relațiilor de muncă, ca prin măsuri şi mijloace specifice, să prevină eventualele disfuncţii din cadrul sistemului de muncă, astfel încât procesul muncii să se desfăşoare în condiţii de maximă eficienţă.
ACTIUNEA MIELUL DE PASTE pt AUTORITATI !!! Din timp ca „e multi de hranit”