Prima pagină » Local » Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a organizat o sesiune de informare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a organizat o sesiune de informare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

26 oct. 2024, 12:59, 1 ,
Redacția BZI în Local

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a organizat vineri, 25 octombrie 2024, în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, o sesiune de informare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu tema „Provocări ale Securității și Sănătății în Muncă în transformarea digitală a muncii”, în cadrul Campaniei EU-OSHA „Locuri de muncă sigure și sănătoase – Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală ” 2023-2025, unde au participat peste 250 de angajatori și specialiști în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) din județul Iași.

În deschiderea evenimentului au fost intervenții din partea conducerii ITM IAȘI

În deschiderea evenimentului au fost intervenții din partea conducerii ITM IAȘI, domnul Costel GROJDEA, inspector șef, domnul George Daniel TANASIEVICI, inspector șef adj. SSM, doamna Gabriela CALDARESCU, șef serviciu CSSM, privind importanța managementului activ și participativ al sănătății și securității la locul de muncă, prin asigurarea unei abordări centrate pe oameni în gestionarea tehnologiilor digitale la locul de muncă.

Sesiunea de informare a avut drept scop creșterea gradului de sensibilizare cu privire la impactul noilor tehnologii digitale asupra muncii, la provocările şi oportunităţile asociate în materie de SSM, prin difuzarea de informații fiabile și relevante, analize și instrumente menite să conducă la creșterea nivelului de cunoaștere, sensibilizarea lucrătorilor, schimbul de informații și bune practici privind sănătatea și securitatea în muncă, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor tuturor celor implicați în acest domeniu.

Agenda evenimentului a fost constituită dintr-o serie de prezentări de bune practic

Agenda evenimentului a fost constituită dintr-o serie de prezentări de bune practici, conturate în jurul temei propuse și a inclus titluri precum: Sisteme tehnice pentru siguranța angajaților pe fluxul de mișcare a materiei prime în zonele de depozitare și producție; Impactul digitalizării în securitate și sănătate în muncă; Managementul incidentelor de siguranță – aplicație online; Pericolul invizibil al substanțelor periculoase; Lockout -Tagout – Implementarea unei proceduri de lucru pentru izolarea energiilor reziduale la intervenția asupra instalațiilor și echipamentelor tehnice; Inovație digitală în educație pentru Securitatea și Sănătatea în Muncă: Proiectul ȘTIU ȘI APLIC, a unor agenți economici și non-economici ce își desfășoară activitatea în județul Iași.

Evenimentul constituie un demers important pe segmentul de prevenție menit să evidențieze faptul că o bună gestionare a securității și sănătății la locul de muncă aduce un plus valoare angajatorilor, lucrătorilor și societății românești per ansamblu, prin promovarea şi asigurarea unei culturi în domeniul securității şi sănătății în muncă.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași v-a participa la evenimentul de încheiere a Campaniei Săptămâna europeană pentru securitate și sănătate în muncă ce se va desfășura la sfârșitul lunii octombrie în cadrul unui simpozionului regional organizat de ITM Suceava pentru regiunea nord-est, în cadrul căruia se vor prezenta bune practici în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce pot contribui la îmbunătăţirea sănătăţii şi a vieţii profesionale, precum şi alte informaţii de interes general legate de problematica digitalizării muncii.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`