Prima pagină » Economic Local » Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a amendat firmele cu 160.000 de lei pentru că mai mulți angajați munceau ”la negru”
Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a amendat firmele cu 160.000 de lei pentru că mai mulți angajați munceau ”la negru”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a amendat firmele cu 160.000 de lei pentru că mai mulți angajați munceau ”la negru”

09 mart. 2022, 02:00,
Raluca Costin, în Economic Local

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a amendat firmele cu 160.000 de lei pentru că au găsit 8 persoane muncind ”la negru”. În anul 2022 au fost date 40 de amenzi, în valoare de 362.000 de lei, și 275 de avertismente

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iași a amendat cu 160.000 de lei operatorii economici care aveau angajați fără forme legale. Inspectorii din Iași au găsit la 5 companii un număr de 8 angajați care munceau ”la negru”. Cea mai mare amendă, în valoare de 60.000 de lei, a fost emisă pentru 3 angajați care munceau fără forme legale.

”Este vorba despre angajați care munceau «la negru», fără ca administratorii firmelor să îndeplinească obligațiile legale de întocmire în registrul electronic al salariaților, a contractelor individuale de muncă. Cele mai mari amenzi sunt date de ITM pentru munca nedeclarată”, susține Costel Grojdea, directorul ITM Iași.

Potrivit directorului ITM Iași, în anul 2022 au fost efectuate 658 de controale în domeniul comerțului cu produse alimentare și non-alimentare, la depozite materiale de construcții, în firmele pentru fabricarea de produse alimentare și non-alimentare, în servicii HoReCa. În urma verificărilor efectuate de inspector,i au fost date 40 de amenzi, în valoare de 362.000 de lei, și 275 de avertismente.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a amendat operatorii economici pentru mai multe nereguli

Printre abaterile descoperite de inspectori, în momentul controalelor, sunt lipsa dovezii acordării echipamentului individual specific pentru combaterea răspândirii coronavirusului, precum și a echipamentului individual de protecție a suprafețelor, a obiectelor atinse frecvent, lipsa instruirii în domeniul sănătății și securității în muncă. Amenzile au fost date pentru nerespectarea de către reprezentantul legal al unității comerciale a prevederilor legale privind punerea la dispoziția inspectorilor muncii a actelor și informațiilor solicitate.

Sancțiuni au fost date și pentru evidențierea incorectă a orelor muncite de angajați, inclusiv absența mențiunilor privind ora de începere și a celei de sfârșit a programului de lucru, dar și refuzul de eliberare a adeverinței privind activitatea desfășurată la încetarea contractului individual de muncă. De asemenea, neprogramarea și neacordarea concediului de odihnă, respectiv recompensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate au fost sancționate de inspectori. Cea mai mare sancțiune aplicată de ITM Iași, în anul 2021, este pentru munca ”la negru”.

Inspectorii au informat angajații cu privire la munca ”la negru” sau ”la gri”

În perioada 25-31 ianuarie 2022, respectiv în perioada 23-26 februarie 2022, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi au desfăşurat acţiuni de control, vizând relaţiile de muncă din domeniul depozitelor și operatorilor din comerț, în cadrul campaniilor naţionale pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată. Vizitele de inspecţie s-au realizat, inclusiv în zilele de week-end, la punctele de lucru organizate în județul Iași, fiind controlați 112 angajatori.

De asemenea, cu ocazia controalelor efectuate, în vederea creșterii gradului de conștientizare a lucrătorilor cu privire la consecințele sociale și economice negative pe care le produce munca nedeclarată și munca subdeclarată, la drepturile și obligațiile pe care le au în raport cu angajatorii, cât și riscurile la care se expun atunci când acceptă să muncească ”la negru” sau ”la gri”, inspectorii de muncă au procedat la distribuirea de pliante cuprinzând principalele prevederi legislative în acest domeniu. Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași continuă verificările în această perioadă, iar operatorii care încalcă legea, primesc amenzi drastice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *