Prima pagină » Eveniment-Social » Inspectoratul Școlar Județan Iași a publicat lista finală cu toți candidații la examenul de Titularizare 2020
Inspectoratul Școlar Județan Iași a publicat lista finală cu toți candidații la examenul de Titularizare 2020

Inspectoratul Școlar Județan Iași a publicat lista finală cu toți candidații la examenul de Titularizare 2020

20 iul. 2020, 04:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Pentru examenul de Titularizare 2020 Iași, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a publicat lista finală cu toți candidații! „Candidații înscriși au obligația de a verifica datele introduse în sistemul informatic și de a semnala eventualele erori/neconcordanțe, solicitând corectarea acestora în scris, până cel târziu pe 22 iulie 2020, ora 15:00, la adresa de e-mail: titularizare@isjiasi.ro”, au informat cei de la Inspectoratul Școlar Județean

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a publicat lista finală cu toți candidații la Titularizare 2020! Aceasta poate fi consultată AICI:
http://www.isjiasi.ro/index.php/managementul-resurselor-umane/ocuparea-prin-concurs-national-a-posturilor-didactice-catedrelor-declarate-vacante-rezervate-in-invatamantul-preuniversitar/1243-lista-candidatilor-inscrisi-la-concursul-de-titularizare-2020. Pentru examenul național de Titularizare 2020 s-au înscris 1.593 candidați.

„Candidații înscriși au obligația de a verifica datele introduse în sistemul informatic și de a semnala eventualele erori/neconcordanțe, solicitând corectarea acestora în scris, până cel târziu pe 22 iulie 2020, ora 15:00, la adresa de e-mail: titularizare@isjiasi.ro. Absolvenții 2020 care nu au prezentat adeverința de absolvire au obligația ca până pe 29 iulie 2020 ora 8:00 (a.m.) să prezinte acest document la Centrul de Examen unde este arondată disciplina de examen”, au informat cei de la Inspectoratul Școlar Județean

Titularizare 2020! Inspectoratul Școlar Județean Iași face precizări pentru candidații din lista finală

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași face precizări importante pentru candidații la Titularizare 2020 din lista finală. În total, la nivelul întregului județ, sunt scoase la concurs 1.777 posturi vacante sau rezervate. Majoritatea sunt în mediul urban. De asemenea, cele mai multe rezervate sunt în municipiul Iași. Examenul de Titularizare 2020 a fost stabilit a se derula, de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC), miercuri, 29 iulie. Din cele 1.776 de posturi disponibile, 144 sunt titularizabile. La nivelul județului Iași sunt 2 centre de înscriere și 3 centre de examen.

De asemenea, candidații vor susține proba scrisă în județul în care au depus dosar de înscriere și li s-au înregistrat datele în sistemul informatic. Candidatul poate solicita repartizarea în alt județ față de cel în care a susținut proba scrisă, depunând o cerere în perioada 6-7 august 2020 la Inspectoratul Școlar Județean în care solicită repartizarea și informează, în scris, Inspectoratul Școlar din județul în care a susținut proba scrisă. Disciplinele de concurs la care se pot înscrie candidații, în funcție de studiile pe care le-au efectuat, precum și posturile didactice/catedrele pe care le pot ocupa în funcție de studii, vor respecta strict Centralizatorul. Pe de altă parte, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași au fost publicate și: lista cu punctajele cadrelor didactice pentru detașare pe concurs specific și lista candidaților care au depus dosare de repartizare cu notele din anii anteriori.

La Titularizare 2020 se interzice accesul candidaților în alte spații decât cele stabilite, fără acordul angajaților de serviciu

Pe de altă parte, dezinfectarea mâinilor înaintea intrării în spațiile vizitate și purtarea măștilor de protecție pe toată durata vizitei sunt obligatorii.

„Accesul în instituție este organizat prin marcaje, astfel încât să existe o suprafață minimă de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate. Ieșirea candidaților se efectuează pe ieșirea numărul 2 stabilită de fiecare Centru de înscriere. Se interzice accesul candidaților în alte spații decât cele stabilite, fără acordul angajaților de serviciu. Nerespectarea acestor prevederi poate conduce la evacuarea din perimetrul instituției a persoanei respective și luarea măsurilor legale ce se impun”, se mai arată în precizările Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`