Infernul din paradisul denunțătorilor

Alăturarea celor doi termeni magici pare imposibilă. Și, deci, artificială. În principiu, așa și e. Cum ar putea funcționa un infern într-un paradis? Cum ar putea coexista paradisul cu infernul? Pentru a dezlega această enigmă, haideți să disecăm un caz. Cazul Lucian Duță, fostul președinte CNAS. Și să-l punem pe Duță în ecuație cu denunțătorii săi. Și cu vârfurile serviciilor secrete din România.

Se presupune că, în urmă cu 12 ani, acest Lucian Duță, un personaj controversat la vremea respectivă, în urma unor afirmații publice pe care le-a făcut, ar fi fraudat masiv banii Casei de Sănătate pe care a condus-o. Se mai presupune, după cum au constatat procurorii și, apoi, judecătorii care l-au condamnat în primă instanță la șase ani de închisoare, că milioanele de euro sifonate de acesta erau destinate vârfurilor serviciilor secrete din România. Că ar fi primit sume importante din fondurile Casei de Sănătate Virgil Măgureanu, generalul Dumitru Zamfir de la SRI precum și alți corifei ai comunității de informații din România. Cei despre care, în instanță, ar fi existat probe că s-au îndestulat din acest buzunar uriaș al banilor publici, nu au fost condamnați și, din câte știu eu, nu au fost nici măcar anchetați. Au scăpat basma curată, pentru că tampon au fost puși doi denunțători de profesie. Iar câteva detalii despre aceștia sunt relevante.

Stirile PROTV

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale

RomaniaTV

ULTIMA ORĂ! Cutremur cu magnitudinea 4,9. Anunțul făcut de INFP

Este vorba mai întâi și mai întâi de Irina Socol, faimoasa șef de la Siveco, care a fost anchetată în mai multe dosare penale, fiind vehiculate împotriva ei acuzații de mită, de trafic de influență și de spălare de bani. În toate dosarele respective, persoanele denunțate, în general oameni politici cu o anumită relevanță, au fost supuse unor anchete severe și multe dintre ele au fost condamnate definitiv. Avem deci prezumția că, într-adevăr, s-au produs sifonări importante din banii statului, care, într-un fel sau altul, s-au mutat în buzunarul doamnei Socol și, de acolo, au zburat în portofelul unor demnitari. Există însă un laitmotiv. De fiecare dată, în epicentrul acestor infracțiuni s-au plasat serviciile secrete și, de cele mai multe ori, Serviciul Român de Informații. În legătură cu SRI, au fost mereu vehiculate numele unor importante persoane din conducerea instituției. Nimănui nu i s-a clintit vreodată un fir de păr din cap. În schimb, persoanele care au sustras banii au fost în general condamnate. Cum este în prezent cazul lui Lucian Duță.

Pe bună dreptate, Bogdan Tiberiu Iacob, care a investigat acest caz, își pune două întrebări cheie. De ce împotriva lui Lucian Duță, după o condamnare în primă instanță de șase ani de închisoare, considerată insuficientă, dată fiind amploarea infracțiunii care i se atribuie, DNA nu a făcut apel? Cum se explică această lipsă de reacție total atipică? Iar a doua întrebare se referă la rolul jucat de către denunțători. Cât de strânse sunt legăturile acestora cu serviciile de informații? În cazul Irinei Socol, lucrurile au devenit din ce în ce mai evidente pe parcursul derulării unor uriașe scandaluri, legate de mai multe cauze penale, în care a fost implicată în calitate de denunțător. Se știe că această doamnă Socol și instituția pe care o conduce, Siveco România, și-au adjudecat unele dintre cele mai importante contracte de IT. Un domeniu strict controlat de serviciile secrete, în frunte cu SRI și cu STS. În acest univers, care nu este atât de închis cum pare la prima vedere, al specialiștilor IT, legăturile doamnei Socol cu serviciile sunt de mulți ani de notorietate. Și nimeni nu se mai miră în ultimii ani cum se face că doar două-trei societăți de IT, în frunte cu Siveco, sunt cele care câștigă cele mai mari contracte cu statul.

Să ne reamintim un scandal uriaș generat în România de așa-numitul proiect Big Brother, pus la cale de tandemul Maior-Coldea și de presiunile uriașe exercitate în Parlamentul României, eram senator atunci, pentru a obține o lege care să creeze cadrul necesar supravegherii în masă a populației României. Pentru implementarea proiectului Big Brother, care s-a făcut în cele din urmă prin tot feul de soluții întortocheate, era indispensabil un transfer de date, taxat drept ilegal, despre cetățenii României de la Instituțiile aparent civile care administrau aceste date, către Serviciul Român de Informații. Ei bine, unele dintre cele mai valoroase bănci de date erau și sunt deținute de Casa de Sănătate, care a beneficiat de softul în baza căruia sunt instituite faimoasele carduri de sănătate. Cititorul se poate întreba desigur de ce, dacă cele mai importate informații despre el au fost în cele din urmă sustrase de la Casa de Sănătate de către SRI, în baza proiectului Big Brother, a mai fost necesară și sifonarea masivă de bani tot de la Casa de Sănătate. Pur și simplu pentru că acești bani au devenit o oportunitate pentru cei care ocupau epicentrul statului subteran. Doamna Socol, de pildă, în multe dintre numeroasele denunțuri pe care le-a făcut, a precizat că se transformase în intermediară între conducerea unor instituții, în cazul nostru Casa de Sănătate, și vârfuri ale serviciilor secrete. Cu alte cuvinte, pretindea și primea bani de la Casa de Sănătate în baza unor contracte, în care erau trecute servicii fictive, apoi extrăgea, tot în mod ilegal, o parte din acești bani din societatea pe care o conducea și, prin „mijloace specifice”, de cele mai multe ori offshore-uri, îi transmitea protectorilor ei. Adică celor care, pe de-o parte, îi asigurau contracte și, pe de altă parte, îi asigurau imunitate. Ani de zile, acest sistem extins și în alte direcții, cum ar fi de pildă Ministerul Învățământuui, a funcționat ca uns. Ultimii destinatari ai banilor nu au pățit nimic și au rămas cu sumele încasate, doamna Socol a primit o condamnare de doi ani și șase luni, dar a scăpat din închisoare după două luni și, în schimb, au încasat-o la greu cei denunțați. Respectiv șefii instituțiilor de stat care deveniseră complici cu doamna Socol.

Cât îl privește pe cel de-al doilea personaj cheie al acestui demers editorial, Radu Enache, fost șef la Hewlett-Packard România, și el este unul dintre denuțătorii de bază al lui Lucian Duță. Pentru că Packard România, la fel ca și Siveco, s-a ocupat de informatizarea Casei de Sănătate. Ca să ne înțelegem mai bine, de organizarea bazei de date și buna funcționare a cardului de sănătate, care, după cum se știe, nu prea funcționează. Și vor fi necesare alte zeci de milioane de euro, cheltuite cu alți protejați ai SRI sau ai STS, pentru ca, în viitor, românii să beneficieze de alte carduri de sănătate, poate la fel de proaste. De altfel, Packard România este singura societate străină – și încă americană – împotriva căreia a fost întocmit un dosar penal de către DNA. Acest Enache, care și el scapă cu fața curată și cu banii încasați în urma tuturor turnătoriilor sale, l-a denunțat pe Duță că i-ar fi dat, desigur la cerere și probabil cu pistolul la tâmplă, un milion de euro lui Enache, pentru ca acești bani să ajungă la generalul SRI Dumitru Zamfir. Dar, pentru a nu se pune rău cu instituția care-l protejează, Enache a declarat că a păstrat el în folos propriu această sumă de bani, astfel încât Dumitru Zamfir a scăpat neanchetat și cu imaginea curată. Și, ce să vezi, Enache nu a primit nicio condamnare și, în numele statului, instanța de judecată nu i-a cerut banii înapoi.

Ei bine, așa funcționează în linii mari acest mecanism. Acum se încearcă cu orice preț să i se închidă gura lui Lucian Duță. Șase ani de închisoare pentru acesta dați în primă instanță reprezintă prea puțin pentru a-i închide definitiv gura și prea mult pentru a-l obliga să tacă. De aceea, intenția – și vom vedea cum se concretizează în zilele următoare – este DNA ca să intervină totuși în forță împotriva lui la apel. Așa funcționează infernul în interiorul unui paradis. Un paradis care nu este biblic, ci doar fiscal în raport cu un stat nedrept.