Prima pagină » Eveniment-Social » Ineditul program „Ambasador TUIAȘI. Ambasador Global”, lansat de Prorectoratul Relații Internaționale de la Universitatea Tehnică din Iași
Ineditul program

Ineditul program „Ambasador TUIAȘI. Ambasador Global”, lansat de Prorectoratul Relații Internaționale de la Universitatea Tehnică din Iași

21 iun. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași lansează programul intitulat „Ambasador TUIAȘI. Ambasador Global”. Acesta este organizat de Prorectoratul Relații Internaționale din cadrul instituției de învățământ superior. El are drept scop facilitarea și încurajarea networkingului în dimensiunea internațională a comunității academice

Prorectoratul Relații Internaționale de la Universitatea Tehnică (TUIAȘI) „Gheorghe Asachi” din Iași organizează trainingul „Ambasador TUIAȘI. Ambasador Global”. Astfel, pentru facilitarea și încurajarea networkingului în dimensiunea internațională a comunității academice a TUIAȘI și pentru instruirea cadrelor didactice în activități de reprezentare internațională se va organiza, în format fizic (cu adaptare la situația din țară la momentul desfășurarii), două serii din trainingul intitulat „Ambasador TUIAȘI. Ambasador Global”.

Care este programul „Ambasador TUIAȘI. Ambasador Global”.

Programul „Ambasador TUIAȘI. Ambasador Global” este organizat în felul următor: Seria I în perioada 30 august – 2 septembrie 2021, orele 9:00 – 15:00, derularea sesiunii de training. Apoi, 13 – 17 septembrie, perioada în care cadrul didactic va trimite la international@tuiasi.ro materialul filmat, de maximum două minute, în Limba engleză ce va include un demo pentru promovarea TUIAȘI către parteneri internaționali, pentru feedback.

Între 20 – 30 septembrie 2021 (ziua exactă se va stabili ulterior) – întâlnire on-line pentru acordarea feedback-ului asupra materialului filmat. Seria a II-a: perioada 31 august – 3 septembrie 2021, orele 9:00 – 15:00, derulare sesiuni de training. Între 13 – 17 septembrie – perioada în care cadrul didactic va trimite la international@tuiasi.ro materialul filmat, de maximum două minute, în Limba engleză ce va include un demo pentru promovarea TUIAȘI către parteneri internaționali, pentru feedback. Apoi, de pe 20 și până pe 30 septembrie 2021 (ziua exactă se va stabili ulterior) – întâlnire on-line pentru acordarea feedback-ului asupra materialului filmat. Se vor emite certificate de participare.

Solicitarea înscrierii la una dintre cele două sesiuni de training se va realiza prin completarea unui formular Google

De precizat că, solicitarea înscrierii la una dintre cele două sesiuni de training se va realiza prin completarea unui formular Google, în care cadrul didactic va introduce informațiile conform cerințelor și va încărca documentele solicitate, inclusiv un material video de maximum un minut, în Limbile română sau engleză (prezentare și scopul participării). Formularul de înscriere poate fi accesat pe pe site-ul TUIAȘI. Perioada de înscriere pentru cele două serii de training, prin completarea formularului: 21 – 27 iunie 2021. Grupele se vor alcătui în ordinea completarii formularului de înscriere. La fiecare serie de training sunt disponibile 15 locuri.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Măsura fiscală de care nici nu a vrut să audă Nicușor Dan. Președintele le-a blocat cererea lui Bolojan și lui Grindeanu
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Delia, ipostaza incendiară în care artista se lasă fotografiată foarte rar. Ce imagini a postat din vacanță pe rețelele sociale
Playtech.ro
Gestul Mirabelei Grădinaru când a fost întrebată pe stradă de fiica sa? Nici preşedintele nu a fost foarte încântat
observatornews.ro
Momentul în care megaracheta Starship explodează în timpul unui test. SpaceX: "O anomalie majoră"
Playsport.ro
Români lăsați fără aur la vamă în Bulgaria: „Vameșii au zis că e o lege nouă, ai voie doar...
Evz.ro
Revoluție pe piața imobiliară. Schimbarea la care nimeni nu s-a așteptat
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Ce este sporul de antenă şi cine beneficiază de bani în plus la salariu? Cuantumul poate ajunge la 15% din brut
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Nicuşor Dan, mesaj important pentru români înaintea desemnării premierului
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Nicuşor Dan, mesaj important pentru români înaintea desemnării premierului
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`