Anchetă în cazul Caracal se apropie de sfârșit, chiar dacă există, încă, foarte multe semne de întrebare referitoare la Gheorghe Dincă și la cele declarate de el în fața anchetatorilor. A recunoscut că le-a ucis pe Luiza Melencu și pe Alexandra Măceșanu, dar, în ceea ce o privește pe prima tânără, familia ei crede în continuare că este în viață, iar ”Monstrul din Caracal” a mințit.
Surse DIICOT spun că Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată, săptămâna viitoare, numai că familiile Melencu și Măceșanu lansează, din nou, acuzații grave. Familia Măceșanu a fost chemată pentru a ridica un certificat de deces al adolescentei, actul transmițând că nu există dubii în ceea ce o privește pe Alexandra.
Dar din dosar lipsește… certificatul de deces al Luizei Melencu, iar misterul persistă în ceea ce o privește. Oficial, Luiza Melencu… trăiește. Conform informațiilor publicate de antena3.ro, dosarul va fi trimis în judecată în perioada 6-10 ianuarie, însă fără speța care o privește pe Luiza Melencu. Iar familia acesteia, în astfel de condiții, susține că Gheorghe Dincă a mințit și nu a ucis-o.
Lipsa unui certificat de deces în cazul Luizei Melencu este un detaliu-bombă în anchetă, iar anchetatorii – dacă dosarul va ajunge în instanță fără speța care se referă la Luiza – vor continua, cu siguranță, căutările. Gheorghe Dincă a spus că a aruncat rămășițele Luizei la liziera unei păduri din apropierea Caracalului, numai că expetiza nu a putut identifica ADN-ul acesteia.