În urmă cu puțin timp, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, a fost semnalat un incident în municipiul Iași. Forțele de intervenție au fost solicitate în zona Bârnova, unde un bărbat ar fi fost prins sub un tractor răsturnat.
UPDATE 3: Șefa UPU SMURD, Diana Cimpoeșu a transmis noutăți despre starea de sănătate a pacientului.
„Stabil hemodinamic, conștient, în curs de evaluare. Traumatism prin strivire membru inferior cu observația sindrom compartiment, plăgi 1/3 distal gamba dreaptă, hematom 1/3distal coapsa stână, traumă coloană vertebrală lombară”, a precizat prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD, Spitalul Sf. Spiridon Iași
UPDATE 2: Inspectoratul de Jandarmi Judetean Iași au asigurat sprijinit pe timpul operațiunii de salvare.
„Colegii de la IJJ au asigurat sprijin echipajelor de intervenție”, a transmis ISU Iași.
UPDATE 1: Bărbatul se află la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, cu fractură deschisă la gambă.
„A fost extras cu greu, este evaluat acum de medic Saj C2 trimis la caz, constient. Se deplaseaza spre Spiridon, cu fractură deschisă gambă obiectivată dupa examinare”, a transmis prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD, Spitalul Sf. Spiridon Iași
Știre inițială: Victima a fost extrasă și predată echipajului medical.
„Interventie pentru deblocarea unei persoane (B-39) surprinsă sub un tractor răsturnat în zona Bârnova. Persoana a fost extrasă de către echipajele de intervenție si predată echipajului medical SAJ.”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Revenim cu detalii!