Prima pagină » Eveniment-Social » Începe depunerea candidaturilor pentru alegerile locale 2020
Începe depunerea candidaturilor pentru alegerile locale 2020

Începe depunerea candidaturilor pentru alegerile locale 2020

07 aug. 2020, 08:33,
George Cristian în Eveniment-Social

De vineri, 7 august 2020, începe depunerea candidaturilor pentru alegerile locale 2020. Conform Autorităţii Electorale Permanente, de vineri începe perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale.

Începe depunerea candidaturilor pentru alegerile locale 2020

Autoritatea Electorală Permanent a anunţat că începând cu vineri, 7 august 2020, toţi cei care vor dori să candideze la alegerile locale din 2020 vor putea să îşi depună candidatura. Conform AEP, data limită până la care candidaţii vor putea să se înscrie în lupta electorală este dată de 18 august 2020.

Aceeaşi sursă menţionează va pe data de 24 august 2020, birourile electorale de circumscripţie vor încheia validarea candidaturilor. Concret, pe data de 24 august se va finaliza procesul de verificare şi validare a dosarelor primite până la data de 18 august 2020.

” În conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, propunerile de candidaţi pentru consilierii locali, consilierii judeţeni, pentru primari şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie.” se arată în comunicat.

Alegeri locale 2020! Cine candidează pentru primăria Bucureşti

În capitală, în cursa electorală au intrat mai mulţi candidaţi. Până la ora scrierii ştirii, în cursa pentru cea mai importantă primărie din România au intrat Gabriela Firea, Nicusor Dan, Victor Ponta, Calin Popescu Tariceanu şi Traian Băsescu.

Cele mai mari şanse pentru a obţine mandatul primăriei le-ar avea, conform sondajelor, Gabriela Firea, candidatul PSD. Nicusor Dan, candidatul comun PNL-USR/PLUS porneşte cu a doua şansă. Totuşi, recenta informaţie şi declaraţie a fostului preşedinte şi primar, Traian Băsescu, a stârnit emoţii în rândul tuturor candidaţilor. Cu toate că a pierdut din popularitate, fostul preşedinte poate face o surpriză mare în Bucureşti unde are cel mai mare procent de încredere. Traian Băsescu a intrat în cursa electorală după ce USR-ul nu a dorit o alianţă cu PMP.

Cine este favoritul alegerilor locale pentru municipiul Iaşi

Conform informaţiilor existente, până la această oră, pentru primăria celui mai mare oraş din România, după Bucureşti, au intrat în cursa mai mulţi candidaţi. Din partea PNL pentru primăria Iaşi va candida actualul edila, Mihai Chirica, din partea PSD va candidat Camelia Gavrilă, din partea Pro România va candida Sorin Iacoban, iar de la USR, Cosette Chichirău. PMP-ul şi-a definitivat lista cu candidaţii pentru Primăria Iaşi şi Consiliul Iaşi, dar până la această oră nu a spus numele candidatului. Totuşi, conform surselor noastre, candidatul PMP Iaşi va fi o surpriză enormă.

În altă ordine de idei, candidatul cu cele mai mari şanse de a obţine Primăria Iaşi este în persoană actualului edil, Mihai Chirica. Actualul primar are un scor uriaş şi porneşte campania electorală cu şanse aproape totale de a obţine încă un nou mandat la Primăria Iaşi. De menţionat este faptul că, probabil, scorul lui Mihai Chirica pentru Primăria Iaşi este suma tuturor procentelor celorlalţi candidaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024