Încep pregătirile la Iași pentru anul școlar 2020-2021. Primăria Iași a alocat sume importante pentru susținerea orelor on-line. Vor fi cumpărate echipamente video, tablete și măști de protecție. Urmează să fie lansate licitațiile publice. Personalul din învățământul preuniversitar va fi testat gratuit, dar nu se cunosc sursele de finanțare
Încep pregătirile la Iași pentru anul școlar 2020-2021. Primarul Mihai Chirica a declarat ieri că au fost creionate câteva scenarii și măsuri la început de an școlar. Edilul a luat în calcul să pună la dispoziție spații ale administrației locale pentru susținerea orelor de curs.
„Scenariul verde este cel mai favorabil. În Iași avem mai multe situații. Sunt școli care își permit să împartă clasa în două. Sunt școli care prin împărțirea în două tot nu reușesc să acopere pentru toate clasele. Vom găsi săli suplimentare chiar la Primăria Municipiului Iași, la Ateneu, la serviciile administrative. În cazul unui scenariu galben, o jumătate de clasă va fi on-line, jumătate la curs. În funcție de scenariu. Am cerut la UMF și la UTI spații pentru elevi, dar ne-au refuzat. Este de înțeles, au și ei studenți care trebuie împărțiți în mai multe grupe. Vom avea discuții cu asociațiile de părinți, dar și cu asociațiile de elevi”, a declarat primarul.
Primăria Iași pune la dispoziție tablete pentru elevii proveniți din familii defavorizate
Pentru deschiderea anului școlar, Primăria Iași a alocat 12,6 milioane lei pentru achiziția de dispozitive electronice (cameră video, microfon, lavalieră), 3.000 de tablete conectate la Internet și măști de protecție de diferite dimensiuni. Măștile de mici dimensiuni sunt destinate elevilor din clasele primare. Totodată, au fost pregătite și 14.000 de burse în valoare de 8,5 milioane lei pentru elevii cu rezultate bune la învățătură. Pentru olimpicii la diferite materii, se vor acorda 117 burse pentru locul întâi, 82 pentru locul al doilea și 72 pentru locul al treilea. Aproape 800 de burse vor primi elevii care au terminat anul școlar cu media generală 10.00. Peste 11.000 de burse vor fi acordate elevilor care au terminat cu media generală între 9 și 10. Vor primi burse și elevii mai puțin pregătiți, dar care au media peste nota 7. Condiția principală este să aibă media 10 la purtare. Bursele se vor acorda sub formă de tichete valorice, prin intermediul unităților de învățământ. Nu pot fi folosite pentru cumpărarea produselor din tutun și alcool, și nici nu pot fi preschimbate în numerar.
De la 1 septembrie toate creșele din municipiu vor fi deschise, iar personalul va fi testat
Primarul Mihai Chirica a anunțat că pe data de 1 septembrie creșele aflate în administrarea municipalității vor fi deschise. În acest moment sunt cereri pentru 650 de copii. La Direcția Creșe sunt 300 de angajații, în timp ce în învățământul preuniversitar sunt 9.000 de angajați. Edilul a precizat că aceștia vor fi testați gratuit. Întrebat despre sursa de finanțare a acestor testări, Mihai Chirica a spus că se va ocupa Guvernul României. Însă, nu este nimic clar în acest moment. Nu în ultimul rând, primarul a anunțat că este pe cale să obțină finanțare europeană pentru amenajarea unei grădinițe.
„Grădinița cu program prelungit numărul 13 din Tătărași a primit un punctaj suficient de mare. Sperăm ca până la finalul lunii septembrie să semnăm contractul de finanțare”, a declarat Mihai Chirica.