Prima pagină » Economic Local » Încep controalele în fermele din Iași! Producătorii înscriși în programul „Tomata” vor fi verificați de inspectorii agricoli
Încep controalele în fermele din Iași! Producătorii înscriși în programul „Tomata” vor fi verificați de inspectorii agricoli

Încep controalele în fermele din Iași! Producătorii înscriși în programul „Tomata” vor fi verificați de inspectorii agricoli

26 apr. 2023, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Controalele în fermele din Iași, ale producătorilor înscriși în programul „Tomata”, vor demara în luna mai 2023. Interesul ieșenilor pentru subvenția de 3.000 de euro ce este acordată producătorilor de roșii este ridicat și în acest an, mai ales în rândul tinerilor. Din cele 138 de cereri depuse la Direcția Agricolă Iași, 44 sunt din partea legumicultorilor care au până în 40 de ani

Producătorii înscriși în programul „Tomata” vor fi verificați de inspectorii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași și Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Perioada de depunere a cererilor s-a încheiat, astfel că DAJ a transmis către Oficiului Județean Fitosanitar lista cu potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis, în vederea efectuării de controale oficiale, inclusiv prelevare de probe pentru determinarea conținuturilor maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din tomate.

După încheierea perioadei de înregistrare a tuturor cererilor, DAJ solicită APIA desemnarea unui reprezentant, în vederea constituirii unei echipe mixte pentru efectuarea verificării în teren a culturilor de tomate. Directorul executiv al DAJ desemnează, prin decizie, echipe formate dintr-un reprezentant al DAJ care împreună cu reprezentantul APIA se deplasează în teren pentru stabilirea suprafeței înființate și pentru evaluarea producției de tomate înainte de recoltare, în baza notificării scrise și transmise la DAJ de către beneficiari, cu privire la începerea recoltării.

Controalele în fermele din Iași vor demara în luna mai 2023

Astfel, după ce s-a stabilit comisia, sunt verificați producătorii, controalele demarând în luna mai. Anul acesta au fost depuse 138 de cereri din Iași. În programul de susținere a producției de tomate în spații protejate, cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 de euro/1.000 mp/beneficiar. Beneficiarii din Iași sunt obligați să transmită în scris notificarea privind controlul culturilor cu cel puțin 10 zile înainte de recoltarea tomatelor, prin e-mail, fax sau poștă.

Echipele de control stabilesc suprafețele înființate și evaluează producția de tomate înainte de recoltare, în baza notificării scrise și transmise la DAJ de către beneficiari, întocmesc fișa pentru stabilirea suprafeței înființate și pentru evaluarea producției de tomate înainte de recoltare, fiind direct răspunzători de veridicitatea verificărilor. Pentru a încasa ajutorul de minimis la cultura de roșii, fermierii trebuie să valorifice o cantitate de minim 3.000 de kilograme de tomate obținute în Ciclul I de cultură, în solar sau seră. Termenul-limită pentru valorificarea producției minime la programul „Tomata” 2023 este data de 30 iunie, inclusiv. Inspectorii APIA au verificat și fermierii din Iași care vor subvenții.

Producătorii de legume au obținut sume importante în programul „Tomata”

Dovada valorificării producției de tomate obținute în spații protejate o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare. Programul a avut succes în Iași, chiar de la lansare, în anul 2018. Anual a crescut numărul beneficiarilor. Numai în anul 2022 au fost depuse 95 de cereri, iar 85 de beneficiari au primit banii. Producătorii au primit ajutoare financiare în valoare de 400.000 de euro. Din numărul total de 95 de producători înscriși în program în anul 2022, 85 au fost eligibili să încaseze ajutoare financiare. Ieșenii care au primit banii dețin o suprafață de sere pe 40.000 de metri pătrați și solarii pe 147.000 de metri pătrați.

Pe de altă parte, controalele în fermele din Iași, ale producătorilor înscriși în programul „Tomata” 2023, vor demara în luna mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *