Incendiul care a izbucnit, miercuri dimineaţă, la o hală de depozitare a unei societăţi de incinerare a deşeurilor periculoase din comuna prahoveană Brazi s-a extins, cuprinzând întreaga hală, autorităţile luând în calcul ipoteza ca o persoană să fi fost prinsă înăuntru.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incendiul, care iniţial se manifesta pe circa 400 de metri pătraţi, a cuprins întreaga hală, suprafaţa afectată fiind de 4.000 mp.
Un număr de 53 de pompieri acţionează la faţa locului, incendiul fiind localizat.
Întrucât în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, se ia în calcul ipoteza că în interiorul halei este surprinsă o persoană, însă pompierii nu pot intra, pentru că plafonul construcţiei s-a prăbuşit, iar aceasta nu prezintă siguranţă.
În urma incendiului au rezultat degajări mari de fum, cetăţenii din zonă primind mesaj de tip RO-ALERT.
„Incendiu major produs la SC Eco Burn SRL cu degajări masive de fum. Evitaţi zona. Eliberaţi căile rutiere pentru a facilita accesul structurilor de intervenţie. Menţineţi ferestrele locuinţelor închise. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi de autoprotecţie”, este mesajul RO-ALERT trimis de ISU Prahova.