Breaking News
Un incendiu a izbucnit duminică la Hotel Mercur, din sectorul 3. 60 de persoane erau cazate aici, 26 dintre acestea fiind evacuate de forțele de intervenție.
Focul ar fi pornit la motorul unui ascensor, iar fumul puternic a pătruns în interiorul imobilului.
Din cele 26 de persoane evacuate, doar trei au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma atacurilor de panică, însă nimeni nu a fost afectat direct în timpul incidentului, a transmis ISU București.
Pompierii au intervenit cu 8 autospeciale și cu echipe de căutare-salvare, iar focul a fost localizat și lichidat.