În urmă cu puţin timp s-a produs un incendiu la Iaşi. Flăcările au izbucnit la o casă din satul Lunca Cetăţuii, strada Pepinerei, comuna Ciurea, județul Iași.
La faţa locului intervin în forţa trei autospeciale de stingere cu apa şi spumă.
UPDATE: În casa locuia o femeie cu doi copii, divorţată. Aceştia stăteau cu chirie în locuinţă.
Conform declaraţiei femeii, cauza producerii incendiului a fost un scurt circuit. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, femeia reuşind să se autoevacueze împreună cu minorii.
Femeia a acţionat de urgenţă după ce a văzut că a luat foc şi salteaua.
La faţa locului au intervenit şi pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ciurea.
Incendiu de vegetaţie în judeţul Iaşi
Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit în localitatea Dorobăț, comună Aroneanu.
La faţa locului a intervinit o autospecială de stingere de la Detașamentul 1 de Pompieri Iaşi, potrivit ISU Iași.
Reguli de acțiune în caz de incendiu
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență transmis o serie de reguli de acțiune în cazul izbucnirii unui incendiu.
„apelaţi numărul de urgenţă 112, furnizaţi date despre identitatea dumneavoastră, număr de telefon, adresa, eventuale puncte de reper şi indicii despre natura incendiului;
aşteptaţi confirmarea apelului şi gândiţi-vă că glumele vă vor afecta considerabil bugetul familiei;
dacă pentru salvarea unor persoane trebuie să treceţi prin încăperi incendiate, puneţi pe cap o pătură umedă;
deschideţi cu prudenţă uşile, deoarece afluxul rapid de aer, provoacă creşterea rapidă a flăcărilor;
prin încăperile cu fum dens deplasaţi-vă târâş sau aplecaţi;
strigaţi victimile (copiii de regulă se ascund sub paturi, în dulapuri etc.) găsiţi-i şi salvaţi-i;
dacă vi se aprinde îmbrăcămintea nu fugiţi, culcaţi-vă pe pământ şi rostogoliţi-vă;
asupra persoanelor cărora li s-a aprins îmbrăcămintea, puneţi o pătură sau orice altceva care-i pot acoperi etanş;
în cazul stingerii incendiului folosiţi stingătoare, apă, nisip, pământ etc.;
dacă arde o suprafaţă verticală, apa se aruncă de sus în jos;
lichidele incendiare se sting prin acoperire cu nisip, pământ, paturi, etc.;
la incendiile ce afectează instalaţiile electrice, se intervine numai după întreruperea sursei de energie;
ieşiţi din zona incendiată în direcţia dinspre care bate vântul;
aplicaţi pe părţile afectate pansament uscat şi curat şi prezentaţi-vă la punctele medicale”, potrivit ISU.
Verificarea de rutină înainte de culcare
Opriţi şi scoateţi din priză toate aparatele electrocasnice pe care nu le mai folosiţi (lăsaţi în priză doar aparatele care sunt destinate pentru a fi tot timpul în priză, de exemplu: frigidere, radio cu ceas, DVD player, video recorder şi alte aparate care au menţionat acest lucru în cartea tehnica).
Verificaţi dacă este oprit aragazul şi nu-l utilizaţi pentru a încălzi apartamentul pe timpul nopţii. Funcţionarea nesupravegheată a acestuia precum şi a altor dispozitive de încălzire cu gaze pe întreg parcursul nopţii, poate duce la consumarea oxigenului din apartament, existând riscul decesului prin asfixiere. Totodată lipsa oxigenului duce la stingerea flacării, la inundarea apartamentului cu gaz şi implicit la explozie dacă se aprinde un bec sau o ţigară, dacă se produce o scânteie electrică la sonerie, întreruptor, frigider etc.
Verificaţi dacă lumânările sunt stinse. Nu le lăsaţi aprinse atunci când vă duceţi la culcare.
Asiguraţi-vă că aţi stins ţigările, trabucurile sau pipele şi nu fumaţi în pat niciodată. Există riscul să adormiţi şi să daţi foc la aşternuturi.
Opriţi-vă pătura electrică (excepţie făcând atunci când aceasta este prevăzută cu termostat şi este destinată utilizării pe întreaga durată a nopţii).
Verificaţi dacă este liberă calea de evacuare şi asiguraţi-vă că aveţi puse la locul lor cheile de la uşă.