Prima pagină » Local » Incendiu în municipiul Pașcani! O casă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu în municipiul Pașcani! O casă a fost cuprinsă de flăcări

16 oct. 2024, 23:40,
Redacția BZI în Local

În urmă cu puțin timp a izbucnit un incendiu în municipiul Pașcani, str. Fântânele. Din primele informații deținute de reporterii BZI, se pare că o casă a fost cuprinsă de flăcări.

La fața locului s-au depasat două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o ambulanță de prim ajutor calificat de la Secția de Pompieri Pașcani

În incendiu au ars acoperișul casei, diverse bunuri materiale, obiecte de mobilier. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost neizolarea termică a sistemului de încălzire față de materialele combustibile din imediata apropiere.

La locul solicitării a fost directionată încă o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Pașcani.

Pompierii ieșeni vă recomandă câteva măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe:

Improvizațiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, exploatarea necorespunzătoare a buteliilor, suprasolicitarea instalațiilor electrice, duc de cele mai multe ori la urmări foarte grave.
– Când fumați utilizați o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne ușor şi care să fie confecționată dintr-un material care nu ia foc. În scrumieră se recomandă să puneți puțină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de țigări.
– Aveți grijă în mod special atunci când sunteți obosit, când luaţi somnifere sau când ați consumat alcool. Este foarte probabil să adormiți în aceste condiții, fără să vă dați seama că țigara dumneavoastră este încă aprinsă.
– Dacă aveți nevoie să vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru odihnă nu aprindeți țigara. Este foarte probabil să ațipiți şi să dați foc la pat sau fotoliu.
– Stingeți țigara în scrumieră – niciodată în coșul de gunoi – şi nu lăsați scrumul sau țigara să ardă în scrumieră. Se recomandă să puneți puțină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de țigări.
– Atunci când stingeți țigara, asigurați-vă că ați stins-o cu adevărat. Mucurile de țigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuință.
– Nu folosiți sobe și alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum și aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;
– Nu depozitați materiale combustibile în incinta centralei termice de la subsolul locuinței;
– Verificați coșurile de evacuare a fumului, reparați-le, izolați-le termic și curățați-le periodic;
– Nu utilizați aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte;
– Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
– Nu așezați sau păstrați butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;
– Nu folosiți butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
– Nu folosiți flacără pentru verificarea etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
– Nu încălziți cu flacără buteliile și nu le folosiți culcate, răsturnate sau înclinate;
– Nu transvazați gazul din butelie în orice alte recipiente și nu folosiți butelii improvizate;
– Nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;
– Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuință, cu lumânări aprinse, sobe, plite și/sau aparate electrice aflate în funcțiune.

ÎN ORICE SITUAŢIE DE URGENŢĂ APELAŢI NUMĂRUL UNIC “112”
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`