Prima pagină » Local » Incendiu în comuna Miroslava. Un autoturism a ars ca o torţă – VIDEO, UPDATE

Incendiu în comuna Miroslava. Un autoturism a ars ca o torţă – VIDEO, UPDATE

02 iun. 2022, 14:22,
în Local

Astăzi, 2 iunie 2022, în jurul dimineţii, s-a produs un incendiu la Iaşi. Din primele informaţii deţinute de reporterii BZI, un autoturism a fost cuprins de flăcări şi a ars ca o torţă.

UPDATE: „Șoferul a declarat polițiștilor că se deplasa cu mașina , moment în care a observat că de sub capotă a început să iasă fum. A coborât, ulterior a constatat că și în interiorul mașinii a început să apară fum și a intervenit pentru scoaterea mărfii din autovehicul. La faţa locului, polițiștii au intervenit pentru redirecționarea traficului pe rute alternative. De asemenea, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă”, a transmis Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Știre inițială

Momentan nu se cunoaşte cauza producerii incendiului. De asemenea, nu s-au raportat până în prezent victime.

Circulația în zonă a fost oprită preț de câteva zeci de minute.

„Incendiu la un autoturism, în localitatea Miroslava, lângă construcția Mall. Intervine o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă”, au transmis reprezentanţii ISU Iaşi.

Revenim cu detalii!

Sursă: J.M/ FB

Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4
Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
redactia.ro
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
a1.ro
Ce spune Dana Rogoz despre George Simion. Au învățat în același liceu, iar vedeta a fost martora unui moment surprinzător
Playtech.ro
Se schimbă liderul în cursa pentru Cotroceni. Sondajul Polymarket indică o răsturnare de situație. Cine este favorit
observatornews.ro
Casele şi apartamentele s-ar putea ieftini, după ce vânzările au scăzut. Iancu Guda: "Cel puţin 10%"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Acești nativi devin de nerecunoscut. Se schimbă în totalitate
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Anunțul lui Donald Trump dă speranțe întregii lumi că putem asista la ceva nemaiîntâlnit
Playtech.ro
Viteza maximă ideală cu care să conduci pe un drum național. Consumul de carburant scade cu 30%
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
Anunţul care bulversează TOTAL alegerile prezidenţiale. Răsturnare incredibilă de situaţie
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simion a mințit și cu nevasta. Și-a schimbat soția cu 2 luni înainte de nuntă. Cine este și cum arată femeia căreia Ilinca i-a luat locul
redactia.ro
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în gură”
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 mai 2025
17 mai 2025