Franţa furnizează Ucrainei rachete antitanc de tip Milan şi tunuri automotor de tip Caesar, un ajutor împotriva invaziei ruse, dezvăluie, cu două zile înante de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze, preşedintele francez în exerciţiu Emmanuel Macron, într-un interviu publicat în ediţia de vineri a cotidianului regional Ouest-France.
Președintele Macron anunță ce tipuri de arme trimite Franța în Ucraina
Parisul s-a abţinut, până în prezent, să dezvăluie ce tip de armament livrează Kievului, informează News.ro. La jumătatea lui aprilie, Franţa anunţa că a făcut Ucrainei ”donaţii de material (militar) în valoare de 100 de milioane de euro” şi anunţa furnizarea unor ”capacităţi militare complementare”.
”Noi livrăm (…) echipament substanţial, de la (rachete antitanc de tip) Milan la (tunuri de tip) Caesar, inclusiv mai multe tipuri de armament”, declară Macron cotidianului, care-l întreba despre furnizarea de armament greu de către Uniunea Europeană (UE) Ucrainei.
Franţa deţine preşedinţia semestrială a UE.
”Cred că trebuie să continuăm pe acest drum şi să menţinem în continuare o linie roşie, de a nu intra în război”, subliniază el.
Spre deosebire de alte ţări din Occident, Franţa a păstrat tăcerea asupra livrărilor de armament către Kiev, asumându-şi doar faptul că trimite carburant şi ”armament defensiv”, şi anume căşti, veste antiglonţ, echipament de deminare şi medical.
Un membru al Comisiei Apărării şi Forţelor Armate din cadrul Adunării Naţionale, Alexis Corbière (LFI), a dezvăluit că Parsul a trimis Kievului ”câteva rachete antitanc”. Cotidianul Le Monde a confirmat această informaţie şi a dezvăluit livrarea ”câtorva zeci” de rachete de tip Milan, iar L’Opinion a scris că Franţa a oferit Ucrainei rachete antitanc de tip Javelin şi rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă, de tip Mistral. Livrarea unor tunuri automotor de tip Caesar nu a fost însă dezvăluită. Franţa a desfăşurat acest tip de tun, foarte eficient, în Irak, împotriva Statului Islamic (SI), dar şi în Mali.
Tunul automotor de tip Caesar are o rază de acţiune de 40 de kilometri şi foloseşte obuze de 155 de milimetri, cu o cadenţă de şase- opt lovituri pe minut. Macron nu precizează câte astfel de tunuri au fost trimise în Ucraina. Potrivit Ouest-France, Franţa vrea să se doteze până în 2025 cu 109 de tunuri de tip Caesar, iar 12 tunuri urmează să fie luate din stocul Forţelor terestre şi să fie introduse în serviciu ”la începutul lui mai”.
Trimiterea de armament în Ucraina poate influenţa cursul războiului
Ministerul francez al Apărări anunţa la 15 aprilie că Franţa livrează Ucrainei ”mijloace de protecţie, echiament vizual, armament şi muniuţie, dar şi sisteme de armament”. Trimiterea de armament greu în Ucraina poate influenţa mult lupta împotriva Rusiei.
Occidentul anunţă de mai multe săptămâni că au trimis blindate în Ucraina, însă un purtător de cuvânt al Pentagonului, John Kirby anunţa marţi că Ucraina a primit piese de schimb de aviioane de vânătoare.
Joe Biden a aprobat un ajutor în valoare de 800 de milioane de dolari, care permite livrarea 72 de obuziere Howitzer şi a vehiculelor acestora, 144.000 de obuze şi 121 de drone de tip Phoenix Ghost.
Statele au prevăzut totodată să trimită Ucrainei 11 elicoptere de tip Mi-17, zece radare mobile antiartilerie de tip AN/TPQ36 şi două radare antiaeriene de tip AN/MPQ64 Sentinel.500 de rachete antitanc de tip Javelin, mii de alte sisteme antitanc, 200 de vehicule blindate de transport de trupe de tip M113, 100 de blindate uşoare de tip Humvee, 300 de drone-kamikaze de tip Switchblade şi echipament de protecţie împotriva armamentului chimic, biologic, radiologic şi nuclear.
În noua ”Bătălie a Donbasului”, acest armament ar putea juca un rol esenţial.