Pasajul pietonal din centrul orașului arată din ce în ce mai rău și reprezintă o primejdie pentru trecători. Pericolul de electrocutare este unul ridicat, având în vedere firele de tensiune din lămpile de pe tavan care sunt lăsate să atârne. Panourile electrice au ușile deschise și reprezintă un risc pentru copiii care pot ajunge foarte ușor la ele.
Pericol de electrocutare în pasajul Piața Unirii
Primăria Municipiului Iași nu are grijă de pasajul Piața Unirii, decât în preajma sărbătorilor. Cel mai mare pericol la care se expun trecătorii este reprezentat de firele de tensiune din lămpile din tavan, care sunt lăsate să atârne. Majoritatea capacelor neoanelor de pe tavan sunt sparte integral, parțial sau lipsesc total.
„Da, da, normal că nu arată nimic bine și, lăsând asta, este foarte periculos să stea firele astea așa, libere pe aici. Chiar am observat că și acolo, la panoul electric, este deschis și poate umblă copiii mici care nu știu. Sunt persoane, doamnă, care chiar au nevoie să folosească rampele sau liftul. Chiar eu am ajutat într-o zi o bătrână să coboare, pentru că avea bagaje și putea să folosească liftul, dacă mergea. Repet, dacă mergea”, a spus Irina L., o ieșeancă care trecea prin pasaj.
Firele de tensiune sunt o problemă extrem de periculoasă. Mai mult decât atât, rampele pentru persoanele cu dizabilități nu au funcționat niciodată și nici nu funcționează în prezent. Ieșenii care doresc să ajungă din bulevardul Independenței în Piața Unirii sunt nevoiți să înconjoare întreaga zonă, din cauză că nicio rampă nu funcționează și nici liftul. În plus, acestea au și ruginit cât timp au stat în ploaie și nu au fost folosite.
Deși nici rampele pentru persoanele cu dizabilități din pasajul pietonal Frumoasa nu funcționează, acestea nu sunt acoperite măcar cu o husă, astfel încât să nu ruginească.
Singurele momente când Primăria Municipiului Iași intervine asupra pasajului este în apropierea zilelor de sărbătoare importante, astfel încât să dea bine în fața invitaților.
Primăria Iași promite intervenția cu reparații în perioada următoare
În trecut, Primăria Municipiului Iași a făcut nenumărate promisiuni că va remedia problemele din pasajul Piața Unirii. Totuși, rampele nu au funcționat niciodată. Pereții pasajului se degradează din ce în ce mai mult. Aceștia sunt murdari, crăpați, iar varul de pe plafon se decojește. Faianța de pe pereți este și ea crăpată, și riscă chiar în orice moment ca una dintre plăci să cadă peste o persoană.
Reporterii BZI au contactat reprezentanții Primăriei Municipiului Iași, iar aceștia au transmis că se va interveni asupra pasajelor din Iași, inclusiv în cel din Piața Unirii.
„În cadrul intervenției pe care o facem acum, în cadrul campaniei de primăvară, intră și reparația tuturor pasajelor supraterane sau subterane din municipiul Iași. Cu siguranță, for fi înlocuite și toate deficiențele înregistrate la sistemul de iluminat din cadrul pasajului din Piața Unirii. Toate vor fi cuprinse în campania de curățenie din această primăvară. O să despicăm cu colegii de la Direcția Patrimoniu – domnul Radu Grigoraș se ocupă – exact care este situația, dacă trebuie piese de schimb, dacă trebuie revizii suplimentare. Cu siguranță, se vor petrece în perioada aceasta”, a transmis Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Iași.
Nu este prima dată când în pasajul Piața Unirii există aceste defecțiuni ale lămpilor de iluminat. În trecut, reprezentanții Primăriei Municipiului Iași au sesizat această neregulă abia după ce au fost atenționați de reporterii BZI. Astfel, au intervenit în pasaj și au eliminat riscul de electrocutare. Pereții din pasaj prezintă și urme ale infiltrației apei.
Pasajul din Piața Unirii reprezintă un pericol pentru trecători, întrucât firele de tensiune din lămpile de pe tavan sunt lăsate să atârne; capacele care ar trebui să le protejeze sunt sparte parțial, total sau sunt inexistente.
Iar voi v-ați curentat de la curentul de aer dintre gurile de ieșire din pasaj.
Este o delăsare și o mizerie în tot orașul,de neimaginat.
ISU și ISC sunt la Iași conduse de niște preșuri ale primarului.
Dacă ar avea cu adevărat voință ar amenda Primăria Iași pentru toate mizeriile din pasaje. Zic pasaje pentru că și cel de la Hala Centrală și cel din Nicolina sunt varză.
Ce să facem, instituții conduse de niște golani în slujba altor golani.