Prima pagină » Economic Local » În comuna Miroslava va fi construită o sală de sport! Costurile sunt de 560.000 euro
În comuna Miroslava va fi construită o sală de sport! Costurile sunt de 560.000 euro

În comuna Miroslava va fi construită o sală de sport! Costurile sunt de 560.000 euro

01 iun. 2022, 02:00, 2 ,
Ciprian Boaru în Economic Local

Primăria comunei Miroslava va organiza o licitație pentru construirea unei săli de sport. Procedura este programată pentru finalul lunii iunie 2022. Prețul cel mai mic este un criteriu pentru departajarea ofertelor

În comuna Miroslava, județul Iași, sunt anunțate noi achiziții. Pe data de 20.06.2022 este programată licitația pentru  construirea unei săli de sport în satul Cornești, din comuna menționată. Valoarea estimată a contractului este de 2.805.572 lei, fără TVA, aproape 560.000 euro.

„Prin proiect se urmărește creșterea gradului de participare la învățământul obligatoriu al copiilor din comuna Miroslava, în special a celor cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului de învățământ. Acest lucru se va realiza prin îmbunătățirea calității infrastructurii de educație, respectiv prin construirea unei săli de sport”, se arată în caietul de sarcini.

Comisia de evaluare va alege oferta furnizorilor cu prețul cel mai mic. Primăria Miroslava a organizat o licitație și pentru achiziția unui utilaj de deszăpezire.

În comuna Miroslava va fi construită o sală de sport cu fonduri europene

Finanțarea proiectului este asigurată cu ajutorul fondurilor europene. Sala va fi construită în localitatea Cornești, în curtea școlii gimnaziale Dimitrie Anghel.

„Executantul are obligația de a utiliza în mod rezonabil drumurile sau podurile ce comunică cu sau sunt pe traseul șantierului și de a preveni deteriorarea sau distrugerea acestora de către traficul propriu sau al oricăruia dintre subcontractanții săi; executantul va selecta traseele, va alege și va folosi vehiculele, va limita și repartiza încărcăturile, în așa fel încât traficul suplimentar ce va rezulta în mod inevitabil din deplasarea materialelor, echipamentelor, instalațiilor sau altora asemenea, de pe șantier, să fie limitat, în măsura în care este posibil, astfel încât să nu producă deteriorări sau distrugeri ale drumurilor și podurilor respective”, se mai arată în documentația procedurii.

Autoritatea contractantă a organizat o procedură și pentru înființarea mai multor sensuri giratorii.

Iluminatul public din localitate va fi modernizat

Totodată, Primăria Miroslava modernizează iluminatul public din localitate, cu finanțare asigurată prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Conform proiectului, vor fi montate 354 de aparate de iluminat cu LED pe stâlpii din satele Brătuleni, Proselnici, Ciurbești, Valea Adâncă, Miroslava, Valea Ursului și Horpaz.

Aparatele vor avea o garanție de minimum 5 ani și o durată de funcționare de 100.000 de ore. Aparatele de iluminat cu LED vor avea puterea de 69W, 45W, 30W, 25W și 50W. Recent, licitația pentru realizarea lucrărilor a fost finalizată. Astfel, a fost semnat contractul cu societatea Elbi Energy Projects SRL, din București, care a depus o ofertă financiară de 861.191 de lei, fără TVA, aproape 170.000 de euro.

În comuna Miroslava va fi construită o sală de sport după ce comisia de evaluare va valida ofertele.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`