În ce an a fost inventat stiloul? Versiunea modernă a stiloului, care este și astăzi folosită, a fost inventată de un român în secolul al XIX-lea.
Conceptul de stilou este foarte vechi. De la culturile egiptene până la sumerieni, aceștia foloseau diferite unelte confecționate de ei pentru a putea scrie sau scrijeli suprafețele pe care scriau. Însă, în ce an a fost inventat stiloul? Află în rândurile următoare povestea interesantă a acestui instrument de scris.
În ce an a fost inventat stiloul?
Istoria stiloului își are rădăcinile în vremuri îndepărtate, însă o adevărată revoluție în acest domeniu a avut loc în anul 1827, datorită unui inventator român. Este vorba despre Petrache Poenaru, absolvent al Școlii Politehnice din Paris, care a brevetat primul stilou cu rezervor propriu de cerneală din lume. Această invenție a fost înregistrată inițial la Viena, iar apoi la Paris, sub denumirea „La plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre”. Tradus în limba română, însemna „Pană portabilă care nu se termină, care se alimentează singură cu cerneală”. Inovația lui Poenaru consta într-un mecanism ingenios care permitea cernelii să fie împinsă spre peniță, eliminând astfel zgârieturile și scurgerile nedorite, comune la instrumentele de scris antice din trestie sau pene.
Stiloul lui Poenaru oferea o soluție revoluționară pentru problemele existente la acea vreme în domeniul scrisului. Printr-o ușoară apăsare a țevii, cerneala era eliberată în mod constant și controlat, permițând utilizatorului să scrie mai fluid și mai curat. De asemenea, inventatorul român a propus soluții pentru îmbunătățirea componentelor stiloului, asigurând un flux uniform de cerneală și posibilitatea de înlocuire a pieselor uzate. Cu toate acestea, Poenaru nu a reușit să lanseze stiloul în producția de serie, ceea ce l-a împiedicat să își dezvolte invenția la potențialul său maxim. Abia în 1863, Brissant și Coffin au preluat conceptul și l-au îmbunătățit, iar în 1884, Lewis Waterman a făcut un alt pas important în perfecționarea stiloului.
Istoria instrumentelor de scris
Rădăcinile conceptului de stilou sunt mult mai vechi, datând din perioada Egiptului antic, în jurul anului 3000 î.Hr., odată cu descoperirea papirusului. Egiptenii au fost printre primii care au creat instrumente primitive de scris, realizate din tulpini de bambus sau trestie. Aceste tulpini erau ascuțite la un capăt și aveau o mică gaură tubulară în centru, ceea ce le permitea să absoarbă o cantitate mică de lichid colorat, care servea drept cerneală. Lichidul era eliberat treptat în momentul în care instrumentul era înclinat, facilitând astfel scrisul.
În secolul al VII-lea, a avut loc o nouă evoluție majoră în domeniul scrisului, prin adoptarea instrumentelor de scris realizate din pene de pasăre. Penele proaspăt smulse sau găsite erau supuse unui proces atent de curățare, spălare și uscare, fiind apoi încălzite treptat pentru a evita fragilizarea lor. Cele mai potrivite pentru scris erau penele de lebădă, curcan și gâscă. Pana de pasăre a rămas principalul instrument de scris pentru o perioadă îndelungată, până când, în secolul al XIX-lea, penița de metal a început să fie utilizată pe scară largă.
Chiar și cu penița de metal, utilizatorii trebuiau să înmoaie în mod constant instrumentul într-o călimară, cerneala din vârf uscându-se destul de repede. O inovație importantă a fost adusă de arabi, care, în secolul al X-lea, au creat un rezervor pentru stilou, facilitând astfel un flux mai constant de cerneală și prelungind durata scrisului fără a fi nevoie de reînnoirea constantă a cernelii. De asemenea, în această perioadă, scrierea caligrafică a cunoscut o dezvoltare semnificativă, punând bazele esteticii scrisului care avea să fie perfecționată în secolele următoare.
În ce an a fost inventat stiloul? Deși Petrache Poenaru nu a reușit să-și aducă invenția în producția de masă, stiloul său cu rezervor propriu a deschis calea pentru dezvoltarea ulterioară a acestui instrument de scris esențial.