Prima pagină » Eveniment-Social » În anul școlar 2023-2024, la Iași, 397 de elevi au abandonat școala! Principalele motive sunt sărăcia și fenomenul migrației părinților
În anul școlar 2023-2024, la Iași, 397 de elevi au abandonat școala! Principalele motive sunt sărăcia și fenomenul migrației părinților

În anul școlar 2023-2024, la Iași, 397 de elevi au abandonat școala! Principalele motive sunt sărăcia și fenomenul migrației părinților

18 feb. 2025, 02:00,
Iulia MARIA în Eveniment-Social

Abandonul școlar continuă să fie o problemă majoră, în special în mediul rural, cu toate că, în anul școlar 2023-2024, în județul Iași, în mediul urban, numărul elevilor care au renunțat la școală a crescut alarmant

Rețeaua școlară a județului Iași a cuprins, în anul școlar 2023-2024, un total de 218 unități de învățământ, dintre care 201 dedicate învățământului de masă, opt instituții pentru învățământul special și resurse educaționale, trei creșe în subordinea primăriilor și șase unități finanțate de Ministerul Educației.

Abandonul școlar, la Iași, este în scădere în ultimul an, dar cu diferențe semnificative între urban și rural

Datele oficiale arată o tendință de scădere a abandonului școlar în rândul elevilor din mediul rural, de la 400 de cazuri în 2021-2022, la 275 în anul precedent și 245 în 2023-2024. Cu toate acestea, în mediul urban, situația este diferită: numărul elevilor care au renunțat la școală a crescut alarmant, de la 43, la 102 pentru nivel gimnazial și de la 10, la 31 la școala profesională.

Un aspect care iese în evidență este că, la nivel primar și gimnazial, băieții sunt mai predispuși să abandoneze școala decât fetele, în timp ce la nivel profesional, cifrele sunt aproape egale. Un alt indicator îngrijorător este cel al elevilor cu note sub 7 la purtare din cauza absențelor: 2.122 de elevi în acest an școlar, față de 1.864 în anul precedent și doar 0,72% acum doi ani.

Motivele din spatele acestor cifre sunt adânc înrădăcinate în realitățile sociale și economice ale comunității. Sărăcia rămâne unul dintre cei mai mari factori de risc, forțând mulți copii să abandoneze școala pentru a-și ajuta familiile. În același timp, fenomenul migrației părinților lasă numeroși elevi fără sprijinul necesar pentru a-și continua studiile, fie că rămân în grija rudelor, fie că trebuie să se descurce singuri. De asemenea, elevii din comunități vulnerabile, cum ar fi cei de etnie rromă, se confruntă cu obstacole suplimentare în calea educației, fiind printre cei mai expuși riscului de abandon. În plus, lipsa infrastructurii școlare agravează problema: deși populația județului Iași este în creștere, numărul școlilor a scăzut, ceea ce face ca accesul la educație să devină tot mai dificil pentru mulți copii.

Laviniu Lăcustă, președintele USLIP Iași, atrage atenția asupra unei probleme sistemice.

„La nivelul județului Iași, în patru ani, s-au pierdut aproximativ 2.000 de copii. Este ciudat că statul român nu se concentrează fix pe această categorie și lovește exact în una dintre cele mai defavorizate. În mod normal, un stat responsabil ar fi trebuit să facă rapid un recensământ prin ISJ-uri și să vadă câți dintre acești copii sunt în risc major de abandon școlar”, a declarat Laviniu Lăcustă, președintele USLIP Iași.

Învățământul profesional și postliceal, între oportunități și lipsuri

Un segment important al educației ieșene îl reprezintă învățământul profesional, care a avut 225 de clase, însumând 5.034 de elevi, dintre care 1.761 în mediul rural. Deși în ultimii ani s-a pus accent pe promovarea acestui tip de educație ca soluție pentru integrarea rapidă pe piața muncii, mulți elevi abandonează din cauza condițiilor precare din școli sau a lipsei de sprijin financiar.

În ceea ce privește învățământul postliceal, în 2023-2024, în Iași au existat 20 de clase la buget, cu 525 de elevi, și 26 de clase cu taxă, în care au fost înscriși 804 elevi. Însă, fără o strategie clară de integrare profesională a absolvenților, mulți tineri fie aleg să plece în străinătate, fie se reorientează spre alte domenii.

Inspectoratul Școlar Județean Iași a implementat mai multe proiecte pentru combaterea abandonului școlar, inclusiv activități finanțate prin PNRAS (Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar). Scăderea numărului de elevi care renunță la școală în mediul rural este o consecință directă a acestor inițiative. Totuși, specialiștii în educație subliniază că eforturile trebuie să fie mai bine direcționate, mai ales că, deși fenomenul a scăzut la sate, creșterea abandonului în orașe ridică noi provocări.

Într-un județ cu o populație școlară de peste 115.000 de elevi, fiecare copil pierdut din sistem înseamnă un viitor incert, atât pentru el, cât și pentru întreaga comunitate. În timp ce strategiile educaționale sunt mereu ajustate, realitatea de pe teren arată că e nevoie de mai mult decât statistici și proiecte: e nevoie de soluții concrete, aplicabile pe termen lung, pentru ca nicio generație să nu fie sacrificată.

Abandonul școlar continuă să fie o problemă majoră, în special în mediul rural, cu toate că, în anul școlar 2023-2024, în județul Iași, în mediul urban, numărul elevilor care au renunțat la școală a crescut alarmant.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Măsura fiscală de care nici nu a vrut să audă Nicușor Dan. Președintele le-a blocat cererea lui Bolojan și lui Grindeanu
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Rezultate BAC 2025. Află primul ce note s-au luat anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Playtech.ro
Penalităţi pentru întârzierea plăţilor la asociaţia de proprietari, în 2025. Cât dai în plus, de fapt
observatornews.ro
"Mi-au luat 8.000 de euro și-au dispărut!" Zeci de români, păcăliți cu anunțuri false de mașini
Playsport.ro
Doi români au ajuns în cel mai mic oraș din lume, aproape de România. „Nu ne-a venit să credem ce am găsit aici”
Evz.ro
Schimbări radicale ale vremii. Anunț de ultimă oră
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă faci accident cu mașina de serviciu în scop personal. Legea s-a schimbat
Dailybusiness.ro
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
RomaniaTV
BNR pune jar pe spaimele românilor. Anunţul zilnic care îţi scoate bani de pe card fără să ştii
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Nicuşor Dan, mesaj important pentru români înaintea desemnării premierului
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!
Comentarii
  • Sa invete o meserie si sa faca bani. Nu sa piarda timpul la scoala cu toate proastele care si-au luat titularizarea cu 5 si 6.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`