Prima pagină » Coronavirus » Imunologul Anthony Fauci a estimat momentul în care va începe vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor
Imunologul Anthony Fauci a estimat momentul în care va începe vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor

Imunologul Anthony Fauci a estimat momentul în care va începe vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor

28 feb. 2021, 21:45,
în Coronavirus

Imunologul Anthony Fauci, cel care l-a consiliat pe fostul președinte Donald Trump în privința pandemiei de coronavirus și care este, în continuare, consilierului Casei Albe, a estimat momentul în care va începe vaccinarea copiilor

Astfel, potrivit lui Fauci, copiii americani cu vârsta sub 12 ani vor fi, foarte probabil, vaccinaţi la începutul anului 2022.

Vaccinarea copiilor este un subiect extrem de sensibil în Statele Unite, în condițile în care sunt milioane de părinţi ai căror copii urmează cursuri la distanţă.

Situaţiile sunt foarte diverse, în funcţie de state şi de natura şcolilor – publice, private, religioase – şi există tensiuni între autorităţi şi profesori cu privire la redeschiderea unităţilor de învăţământ.

În prezent, vaccinurile nu se pot administra persoanelor cu vârste sub 16 ani

Pentru moment, niciunul dintre cele trei vaccinuri autorizate în Statele Unite, Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson, nu poate fi administrat sub vârsta de 16 ani.

Însă dr. Fauci a declarat că unele companii au început deja studii pentru a reduce ”treptat” această vârstă.

Având în vedere progresul acestor studii, imunologul a estimat că cei cu vârsta sub 12 ani vor fi vaccinaţi cel mai devreme la sfârşitul anului şi ”cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2022”.

Liceenii ar trebui să poată fi vaccinaţi încă din această toamnă, a adăugat cunoscutul imunolog.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Doliu în muzica din România. A murit un cunoscut trapper
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
Marele absent de la înmormântarea Teodorei Marcu. Ce persoană importantă nu a putut ajunge și din ce motiv
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine sumarul de cont
observatornews.ro
Lista taxelor care ar putea intra în vigoare de la 1 iulie. 6 milioane de români, loviţi de noile măsuri
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Lovitură cruntă pe piața imobiliară. „Lebăda neagră” prăbușește prețurile
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Distanţa legală între vecini. Când nu ai voie să construieşti terasă la casă
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Imagini SFÂȘIETOARE de la înmormântarea Teodorei Marcu. Părinții și soțul, îngenuncheați de durere. Tot satul își ia adio de la ea! VIDEO
redactia.ro
Criminalul Robert Lupu nu a fost luat de la morgă. Familia nu vrea să audă de el. Ar putea fi înmormântat pe banii statului
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`