Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin, ultima frontieră a lumii antice

Imperiul Roman de Răsărit, cunoscut și sub numele de Imperiul Bizantin, a apărut în urma diviziunii Imperiului Roman în două entități distincte: Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit.
Imperiul Roman de Răsărit a apărut oficial în anul 395 d.Hr., după moartea împăratului Teodosiu I, care a fost ultimul împărat ce a condus întregul imperiu unit. Cauzele apariției Imperiului Roman de Răsărit sunt multiple și complexe, însă printre cele mai importante se numără dificultățile administrative și economice ale guvernării unui teritoriu atât de vast, precum și presiunile externe venite din partea popoarelor migratoare.

Imperiul Roman de Răsărit

Imperiul Roman de Răsărit a luat naștere după decizia împăratului Constantin cel Mare de a muta capitala imperiului de la Roma la Bizanț, pe care a redenumit-o Constantinopol. Aceasta a fost în principal o mișcare strategică, având la bază poziția geografică favorabilă a orașului, situat la intersecția rutelor comerciale dintre Europa și Asia, precum și dorința de a crea un centru administrativ mai accesibil și mai bine protejat în fața atacurilor barbarilor.
Pe lângă rațiunile politice și economice, un alt motiv pentru care Imperiul Roman de Răsărit a devenit o entitate distinctă a fost diferențierea culturală și religioasă față de partea de apus a imperiului. În timp ce Apusul era predominant latin și roman, Răsăritul era marcat de influențele grecești și orientale. În plus, Răsăritul a devenit un bastion al creștinismului ortodox, care s-a dezvoltat diferit față de creștinismul apusean, conducând în cele din urmă la schisma dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică.
Perioada de glorie a Imperiului Bizantin a fost marcată de domnia împăratului Iustinian I (527-565), care a reușit să recupereze temporar multe dintre teritoriile pierdute ale Imperiului Roman de Apus. Sub conducerea sa, imperiul a cunoscut o perioadă de prosperitate economică și culturală. Iustinian a inițiat numeroase reforme administrative și juridice, inclusiv codificarea dreptului roman în celebrul Codex Iustinianus, care a avut o influență durabilă asupra sistemelor juridice europene. De asemenea, a supravegheat construirea unor monumente arhitecturale impresionante, cum ar fi Hagia Sophia din Constantinopol, care a rămas un simbol al măreției bizantine.

Stirile PROTV

„Ne-au gonit acasă”. Reacțiile românilor aflați în avionul Ryanair care nu a mai ajuns la destinație

RomaniaTV

Cum să iei 10.000 de lei şi să te duci ocazional la muncă, nu la program de 8 ore!

Căderea Imperiului Bizantin

Cu toate acestea, Imperiul Bizantin a început să intre într-o perioadă de declin după moartea lui Iustinian. Împărțit în lupte interne și confruntat cu amenințări externe constante, imperiul a pierdut treptat teritorii în fața arabilor, slavilor și turcilor. Un alt moment critic a fost Cruciada a IV-a din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit și jefuit de cruciați, instaurând Imperiul Latin de Constantinopol și slăbind considerabil puterea bizantină.
În ciuda eforturilor de recuperare, imperiul nu și-a mai recăpătat niciodată vechea glorie. În cele din urmă, Imperiul Bizantin a căzut definitiv în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de otomanii conduși de sultanul Mehmed al II-lea. Această cucerire a marcat sfârșitul unei ere și a simbolizat transformarea orașului într-un centru al Imperiului Otoman, redenumit Istanbul. Căderea Constantinopolului a fost rezultatul acumulării de slăbiciuni interne și externe, inclusiv lipsa de resurse militare și economice necesare pentru a rezista asediilor prelungite și tehnologiilor avansate de război folosite de otomani.
Imperiul Roman de Răsărit, sau Imperiul Bizantin, a rămas în istorie nu doar ca o continuare a Imperiului Roman, ci și ca o entitate distinctă cu propria sa cultură și moștenire durabilă.