Imperiul lui Florin Stegariu, tânărul milionar ieșean, cu afaceri în domeniul agricol, riscă să se prăbușească din cauza unei datorii. Prutul SA Galați a cerut insolvența companiei Agrocom Strunga, deținută de Florin Stegariu
Compania Prutul SA Galați, cu vânzări de peste un miliard de lei în 2021, producătoare de ulei de floarea soarelui, a cerut insolvența Agrocom Strunga, deținută de Florin Stegariu, din cauza unei datorii. Dosarul este înregistrat la Tribunalul Iași, cu nr. 4010/99/2022. Agrocom Strunga a încheiat anul 2021 cu datorii de 3 milioane de lei şi lichidităţi de 7 milioane de lei, cu activități în domeniul agricol. Florin Stegariu susține că pretinsa creanță către Prutul SA este derizorie și, în mod evident, nu se pune problema existenței unei stări de insolvență.
„Arătăm faptul că, la data de 11 iulie 2022, a fost înregistrată, de către SC Prutul SA împotriva subscrisei, Agrocom Strunga SRL, în mod abuziv și cu titlu clar șicanatoriu, o cerere de deschidere a procedurii insolvenței. Pretinsa creanță este derizorie și, în mod evident, nu se pune problema existenței unei stări de insolvență, fiind de notorietate atât buna situație financiară a subscrisei, cât și faptul că ne-am onorat întotdeauna obligațiile, aspecte pe care instanța le va constata din simpla analiză a extraselor bancare ale subscrisei, pentru care plata unei astfel de sume nu poate constitui un impediment”, susține Florin Stegariu, printr-un răspuns transmis reporterilor BZI.
Imperiul lui Florin Stegariu riscă să se prăbușească din cauza unei datorii
Antreprenorul adaugă faptul că această acțiune este una de intimidare și de rea-credință, în contextul în care fermierii români sunt afectați de secetă și trec printr-o perioadă dificilă.
„Subscrisa, SC Agrocom SRL, nu poate fi intimidată să plătească pretinse creanțe, ce nu au un fundament legal sau contractual. După mai bine de 10 ani de colaborare cu SC Prutul SA, perioadă în care ne-am onorat cu bună-credință și în integralitate toate obligațiile contractuale pe care le-am avut, aceștia au înțeles să ne invoce o pretinsă creanță, motivat de faptul că am fi refuzat să le vindem floarea-soarelui, conform contractului, și că, astfel, i-am fi prejudiciat. În realitate, am refuzat o viitoare colaborare cu această societate, nemulțumiți fiind de presiunile pe care încearcă să le pună, în încercarea de a ne impune condiții contractuale abuzive. Acest refuz a avut ca efect inițierea din partea acestei societăți, în mod artificial, a unei proceduri menite să ne intimideze și să ne prejudicieze imaginea. Instanța va analiza întregul probatoriu, din care reiese, în primul rând, solvabilitatea noastră și, în al doilea rând, netemeinicia creanței pretinse de către SC Prutul SA. Un dialog onest este preferabil demarării unei proceduri cu rea-credință, mai ales într-o perioadă în care încercăm să ne solidarizăm și cu alți fermieri români care au fost afectați de această perioadă dificilă de secetă”, se mai arată în răspunsul Agrocom Strunga SRL.
Seceta a distrus culturile din mai multe multe comune din Iași.
Directorul Prutul SA: „Nu comentez!”
Agrocom Strunga SRL este fosta Întreprindere Agricolă de Stat (IAS) Strunga, înființată de agricultorul Florin Stegariu Senior care a decedat, în urmă cu doi ani. Compania îi are acum ca asociaţi pe Maria Stegariu şi Florin Stegariu Jr. Pentru anul 2021, a raportat 33 de angajați, un profit net de 1.568.259 de lei, o cifră de afaceri de 13.743.962 de lei și datorii de 3.087.114 lei. Activitățile companiei sunt în domeniul agricol. Astfel, ferma vegetală și cea zootehnică este, în continuare, administrată de Florin Stegariu, iar, în ultimii ani, tânărul a dezvoltat o afacere în domeniul viticol, soiurile din „Crama Strunga” fiind cunoscute atât în țară, cât și în străinătate. SC Agrocom Strunga SRL a primit, în anul 2021, subvenții în valoare de 2,3 milioane de lei. Contactați telefonic de reporterii BZI, reprezentanții Prutul SA nu au dorit să comenteze situația privind dosarul de insolvență.
„Nu comentez! Este o situație între două firme private!”, susține Claudiu Spiridonescu, directorul Prutul SA.
Compania are 415 angajați și vânzări de peste un miliard de lei, în anul 2021. Producătorul de ulei este deținut de Marian Andreev. Pe de altă parte, rămâne de văzut dacă imperiul lui Florin Stegariu se va prăbuși și ce se va întâmpla în cazul dosarului de insolvență, deschis la Tribunalul Iași, împotriva Agrocom Strunga SRL.
Dar cu dosarul de tentativă de omor a lui Stegariu ce s-a mai întâmplat? A dat banul și gata a scăpat? A tăiat un om totuși și i-a pus viața în pericol. Alo CSM, până unde merge corupția în justiție?
Milionar plin de datorii? Adică un escroc ale cărui afaceri sunt șmenuri cu politicul….
Pacat de tatal lor care a cladit totul…
La aproape 2 ani se cam alege praful.
Exact, cu tentativa de omor cum rămâne? De ce nu a mai scris nimic presa despre asta? De ce nu poate fi legea aplicabila pentru toți cetățenii în mod egal? Cu toții ne numim romani, avem drepturi egale în fata justiției… Păcat.
Domnule “localnic” csm este in slujba mafiei , protejează abuzurile magistraților. Nimeni nu se poate ridica împotriva magistraților. Datorită lor suntem o țara falimentara.
CORUPȚIA DIN JUSTIȚIE ȘI DIN INSTITUȚIILE DE FORȚĂ A STATULUI NE MENȚIN LA LIMITA DE SUPRAVIEȚUIRE SAU NE OBLIGĂ SĂ PĂRĂSIM ȚARA .