Două fete au murit noaptea trecută la Constanța, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit puternic de un altul. Alţi doi tineri, ce le însoţeau, se afla acum în stare gravă şi nu se ştie dacă vor supravieţui sau nu.
Tragedia s-a produs pe DN3, în zona unei benzinării din Cobadin, judeţul Constanța, după ce două autoturisme, un BMW şi un Volkswagen s-au lovit violent.
Două fete au murit într-un accident violent în Constanța
Noaptea trecută, pe DN3, în dreptul unei benzinării din Cobadin, Constanța, două fete au murit pe loc în urma unui accident rutier. La volanul unuia dintre autoturisme se afla un minor de 16 ani, cele două fete, de 13 şi respectiv, 16 ani, dar şi un tânăr de 17 ani. În urma impactului violent, fetele au murit pe loc, iar şoferul şi celălalt băiat au fost grav răniţi, fiind găsiţi inconstieti, cu numeroase traumatisme.
În cealaltă maşină, se afla un tânăr de 23 de ani, care a scăpat cu doar câteva răni uşoare.
„Astăzi, în jurul orei 1:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în localitatea Cobadin.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani.
Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte 2 autoturisme parcate.
În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a 2 pasagere din primul autoturism, de 13, respectiv 16 ani.
Totodată, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 16 ani și a unui alt pasager din același autoturism, de 17 ani, precum și vătămarea corporală ușoară a celui de-al doilea conducător auto.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.
Accident rutier grav în Lețcani, județul Iași
Într-un context asemănător, precizăm că în dimineața zilei de joi, 4 august, a avut loc o coliziune între două autoturisme pe raza comunei Lețcani, din județul Iași. În accident au fost implicate 13 persoane, dintre care, 9 persoane au necesitat îngrijiri medicale.
În impact au fost implicate un microbuz cu persoane din Republica Moldova (8 persoane ) și o camionetă (5 persoane). Au necesitat îngrijiri medicale amănunțite la spital 8 persoane: 5 persoane transportate de ISU și 3 de SAJ, dintre care un minor, de sex masculin, în vârstă de de 16 ani.
„La data de 4 august a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași au fost sesizați despre un accident rutier soldat cu victime omenești, produs pe DE 583. Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în accident au fost implicate două autovehicule, respectiv un microbuz și o autoutilitară.
În urma accidentului, 9 persoane au fost rănite. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate”, au declarat reprezentanții IPJ Iași.
De asemenea, la câteva zeci de minute de la acest accident, în comuna Mircești din județul Iași a avut loc un alt accident grav, în urma căruia, o femeie și-a pierdut viața, din cauza leziunilor interne suferite în urma impactului.
Ziua de 4 august s-a încheiat la fel de tragic precum a și început, de vreme ce la Constanța, la Cobadin, două fete au murit în urma unui accident rutier petrecut în apropierea unei benzinării de pe DN3.