Prima pagină » Economic Local » IMM-urile și PFA-urile din Iași afectate de pandemia de COVID-19 pot accesa între 2.000 și 200.000 de euro, bani de la Ministerul Economiei
IMM-urile și PFA-urile din Iași afectate de pandemia de COVID-19 pot accesa între 2.000 și 200.000 de euro, bani de la Ministerul Economiei

IMM-urile și PFA-urile din Iași afectate de pandemia de COVID-19 pot accesa între 2.000 și 200.000 de euro, bani de la Ministerul Economiei

03 aug. 2020, 02:00,
Raluca Costin, în Economic Local

Sumele vor fi acordate IMM-urilor și PFA-urilor din Iași care au fost afectate de pandemia de COVID-19 și îndeplinesc mai multe condiții pentru acordarea granturilor. În cadrul celor 3 scheme de finanțare ce vor fi lansate începând cu data de 15 august 2020, atât IMM-urile, cât și PFA-urile care au nevoie de bani pot accesa ajutoarele financiare. Bugetul total al celor 3 scheme de finanțare este de 800 de milioane de euro

Sumele vor fi acordate IMM-urilor și PFA-urilor din Iași care au fost afectate de pandemia de COVID-19 și îndeplinesc mai multe condiții pentru acordarea granturilor. Banii vor fi acordați de către administratorii schemei de ajutor de stat, respectiv Ministerul Economiei, Energiei și al Mediului de Afaceri (MEEMA) în parteneriat cu Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale. În funcție de sumele pe care vor să le acceseze, potențialii beneficiari au la dispoziție 3 scheme de finanțare.

În cadrul primei scheme de finanțare lansate de Ministerul Economiei poate fi accesată suma de 2.000 de euro de firmele fără angajați

Microgranturile se vor da sub formă de sumă forfetară în valoare de 2.000 de euro fiecare pentru firmele afectate de pandemia de COVID-19. Bugetul total disponbil va fi de 100 de milioane de euro, din care 85 la sută de la UE și restul de la bugetul de stat. Beneficiarii acestor sume sunt IMM-urile și PFA-urile care nu au angajați. Astfel, pot obține banii întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019. Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte vor fi selectate în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate. Bugetul schemei este de 100 de milioane de euro, ajungând pentru 50.000 de beneficiari.

Firmele din Iași pot obține sume mai mari în cadrul celei de a doua scheme de finanțare, bugetul disponibil fiind de 350 de milioane de euro

În cadrul celei de a doua scheme de finanțare, IMM-urile și PFA-urile din Iași pot obține între 2.000 și 150.000 de euro. Granturile vor avea valoare variabilă, ca procent din cifra de afaceri pe anul 2019 a firmelor beneficiare (IMM-uri a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului COVID-19 sau a căror activitate a fost suspendată prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență). Firmele din Iași cu cifra de afaceri de 5.000-13.500 euro pe anul 2019 vor primi granturi de 2.000 euro.

Firmele din Iași trebuie să obțină un certificat pentru situații de urgență pentru a accesa ajutoarele financiare

De asemenea, firmele din Iași cu o cifră de afacere cuprinsă între 13.501 și 1.000.000 euro vor primi granturi la valoarea de 15 la sută din cifra de afaceri pe anul 2019, dar nu mai mari de 150.000 euro fiecare. Domeniile eligibile la finanțare sunt restaurante, hoteluri, cafenele, servicii de transport, agenții de turism, librării, edituri, biblioteci, industrii creative, organizare de evenimente.
Pentru acordarea granturilor destinate capitalului de lucru, Ministerul Economiei (MEEMA) va elibera în perioada 1 august -15 septembrie 2020, la cerere, certificate de situații de urgență (CSU), operatorilor economici a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2 în perioada stării de urgență.

În cadrul celei de a treia scheme de finanțare, sumele care pot fi accesate de IMM-urile și PFA-urile din Iași sunt cuprinse între 50.000-200.000 euro

Granturile pentru investiții vor fi acordate pe bază de proiect depus de firma beneficiară și aprobat de Ministerul Economiei și AIPPIMM. Firma beneficiară trebuie să vină cu un aport propriu la cheltuielile eligibile de cel puțin 15 la sută. Ajutoarele financiare vor fi acordate către IMM-urile și PFA-urile din Iași pentru extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestări de servicii. De asemenea, banii se mai acordă pentru realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare de servicii, reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii. Bugetul schemei este de 550 de milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *