Pentru ca banii solicitați să ajungă la antreprenori, aceștia trebuie, în termen de 5 zile, să semneze contractul de finanțare primit prin aplicație, în măsurile 1 și 2. Astfel, firmele, PFA-uri, ONG-uri și cabinetele medicale individuale din Iași care s-au înscris la ajutoarele de stat de câte 2.000-150.000 de euro din Măsurile 1 și 2 pentru redresare din criza COVID-19 trebuie să urmărească atent, în perioada aceasta, portalul granturi.imm.gov.ro, prin profilul de utilizator cu parolă folosit la aplicare, pentru a semna și trimite înapoi prin portal contractele de finanțare.
În caz contrar, IMM-urile din Iași care au solicitat peste 22 de milioane de euro riscă să piardă ajutoarele financiare. Beneficiarii de la Măsura 1 au la dispoziție 5 zile pentru semnarea electronică a contractelor și retrimiterea lor la Agenția pentru IMM-uri din Iași, prin portalul online, iar beneficiarii de la Măsura 2 au la dispoziție 20 de zile, conform procedurilor de implementare. De asemenea, firmele vor fi controlate pentru ca doar cei care sunt eligibili să primească finanțarea europeană.
IMM-urile din Iași care au aplicat în măsura 1, evaluate deja, trebuie să semneze contractul de finanțare primit prin aplicație
Evaluarea aplicațiilor la Măsura 1 – granturi de câte 2.000 de euro a început, fiind deja evaluați din Iași peste 200 de beneficiari. Plățile către cei 1.121 de ieșeni care au solicitat microgranturile de 2.000 de euro, eligibili la plată, vor fi făcute de băncile partenere începând de luni, 23 noiembrie 2020. Plățile pentru Măsura 1 ar urma să se finalizeze până la 1 decembrie 2020. De asemenea, la Măsura 2, cu 746 de aplicanți la Iași și peste 22.000 din țară, bugetul va fi suplimentat pentru a putea fi plătiți toți aplicanții eligibili, în acest sens urmând ca Guvernul să aprobe o ordonanță de urgență de majorare a bugetului schemei de finanțare totale de la 1 miliard la peste 1,5 miliarde de euro.
IMM-urile din Iași vor încasa 2,2 milioane de euro după ce s-au înscris în măsura 1, pentru microgranturi de 2.000 de euro
La nivel național, Iașul este pe locul 5, după București, Cluj, Brașov și Timiș, ca număr de aplicanți în cadrul măsurii 1. Majoritatea solicitărilor înregistrate au fost din partea operatorilor economici cu 0 angajați. Companiile din Iași din sectoarele HoReCa și turism, afectate de pandemia de COVID-19, au aplicat pentru granturile de capital de lucru între 2.000 și 150.000 de euro, măsura 2. Bugetul pentru această măsură a fost rapid epuizat, fiind peste 22.000 de cereri la nivel național. Imediat după finalizarea plăților va fi deschisă și aplicația de înscriere pentru măsura 3.
Antreprenorii din Iași pot încasa între 50.000 și 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar prin măsura 3
Granturile pentru investiții vor fi acordate pe bază de proiect depus de firma beneficiară și aprobat de Ministerul Economiei și AIPPIMM. Firma beneficiară trebuie să vină cu un aport propriu la cheltuielile eligibile de cel puțin 15 la sută. Ajutoarele financiare vor fi acordate către IMM-urile și PFA-urile din Iași pentru extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestări de servicii. De asemenea, banii se mai acordă pentru realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare de servicii, reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente, precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii. Bugetul schemei este de 550 de milioane de euro.
IMM-urile din Iași afectate de pandemia de COVID-19 au obținut deja 10 milioane de lei în cadrul programului IMM Invest
Firmele din Iași care au înregistrat pierderi financiare din cauza noului coronavirus au depus deja proiecte în cadrul programului IMM Invest. De la debutul programului, în luna aprilie 2020, au fost înscrise 2.205 firme din Iași care au fost afectate de pandemia de COVID-19. Din numărul total de înscrieri, 532 de IMM-uri din Iași au obținut deja credite de la bănci în valoare de 242.166.296 lei. Banii primiți de patronii din Iași din domeniile construcții, transport sau comerț au fost utilizați mai ales pentru plata datoriilor. Programul este disponibil până la sfârșitul anului 2020.