Imaginile groazei! Crime sângeroase pe străzile municipiului Iași! Detalii și mărturii înfiorătoare despre locurile din urbe unde moartea bântuie încă – GALERIE FOTO

Crime sângeroase au avut loc pe străzile municipiului Iași. Încă se mai păstrează detalii și mărturii îngrozitoare despre locurile din urbe unde moartea bântuie și acum. De-a lungul secolelor XVI, XVII, XVIII, XIX și XX, în urbe au existat zone care-i îngrozeau pe toți locuitorii. Legendele și poveștile legate de acestea sunt inedite și fac parte din interesantele file din istoria fostei capitale a Moldovei

Detalii și mărturii îngrozitoare despre scene cu crime sângeroase care au avut loc pe străzile municipiului Iași. Aici, de-a lungul secolelor XVI, XVII, XVIII, XIX și XX, în urbe au existat locuri și clădiri care-i îngrozeau pe toți locuitorii. Legendele și poveștile legate de aceste zone sunt inedite și fac parte din interesantele file din istoria fostei capitale a Moldovei. Și astăzi se păstrează urmele materiale unde, în urmă cu secole, au fost executate cele mai crunte pedepse cu moartea ale infractorilor care bântuiau urbea la acele timpuri sau erau eliminați opozanții politici.

Stirile PROTV

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști

RomaniaTV

Imagini RĂVĂȘITOARE cu Silvius Prigoană. Tânărul, surprins cu ochii umflați de plâns. E distrus de durere

Ceea ce s-a găsit în spatele unei vechi și cunoscute mănăstiri situate la marginea orașului Iași provoacă spaimă și acum celor care ajung acolo

Și astăzi mai există locul și urmele materiale unde, în urmă cu peste un secol și jumătate, au fost executate cele mai crunte pedepse cu moartea ale infractorilor care bântuiau citadela la acele timpuri. De asemenea, în jurul acestora au circulat diverse povești și legende extrem de interesante. Concret, este vorba despre cunoscuta „Poartă a Spânzuraților” din spatele Mănăstirii Frumoasa. Aici, conform datelor prezentate inclusiv de istoricul N.A. Bogdan în lucrarea „Orașul Iași-monografie istorică și socială”, se menționează întreg șirul evenimentelor.

„În decursul existenței sale, Mănăstirea Frumoasa a avut mai multe întrebuințări, de-a lungul timpului funcționând aici și o secție a unui spital militar și chiar o închisoare. Tradiția spune că cei condamnați la moarte erau scoși pentru executare din curtea mănăstirii pe «Poarta Spânzuraților»”, arată Bogdan.

Execuții sadice în fața publicului la „Poarta Spânzuraților” de la Frumoasa

Locul ce poate fi „admirat” și acum se găsește pe latura de est a zidurilor de la Frumoasa. Chiar și acum se poate deschide această poartă din lemn cunoscută drept „Poarta Spânzuraților”. Aceasta este confecționată din lemn și are două uși care se deschid din interior și se închid cu un zăvor. Totuși, neexistând niciun drum de acces astăzi spre această poartă, ea rămâne mai tot timpul închisă. Ca plan istoric, de reamintit că în decursul existenței sale, Mănăstirea Frumoasa a fost folosită inclusiv ca închisoare.

Rectitorită de către domnitorul Grigore al II-lea Ghica (începutul secolului al XVIII-lea), lăcașul de cult a continuat tradiția primului fondat pe acest amplasament în secolul al XVI-lea de către hatmanul Melentie Balica. Tradiția spune că cei condamnați la moarte erau scoși pentru execuție din beciurile Palatului Domnesc din curte și duși la „Poarta Spânzuraților”. Ieșirea din mănăstire pe această poartă dădea către un maidan, loc unde se organizau execuțiile publice (prin spânzurare) ale tâlharilor, între 1820 și 1845, în special în zilele de iarmaroc.

Existența celui mai sângeros călău al Iașului, Gavril Buzatu, poate fi reperată în secolul al XIX-lea, anul morții sale fiind 1836

Existența celui mai sangeros călău al Iașului, Gavril Buzatu, poate fi reperată în secolul al XIX-lea, anul morții sale fiind 1836. Faptele de o cruzime ieșită din comun fac și astăzi subiectul a numeroase discuții. Povestea sa are în centrul atenției decapitările publice ale celor care erau prinși făcând fapte ilegale în acele vremuri. Înainte de a fi personajul principal al execuțiilor publice, călăul Buzatu a facut parte dintr-o bandă renumită de tâlhari care își ducea veacul prin pădurea Dobrovăț. După ce tâlharii au fost prinși de poteră, aceștia au fost condamnați la moarte, pedeapsa care era încă în vigoare în acele vremuri.

Legenda vorbește despre faptul că Buzatu a fost denunțat de propria mamă. Căzut în mâna autorităților, acesta a fost scăpat de la moarte cu o singura condiție: să devină călău al acelor vremuri. Se pare că a fost persoana potrivită pentru această „meserie”, poveștile despre cruzimea faptelor sale făcând înconjurul vremurilor. Văzut în această calitate, se spune că Buzatu a denunțat și alți tâlhari pe care îi știa de-a lungul timpului, și pe care i-a ucis cu propria secure.

Legenda denumirii zonei Podu Roș și morțile sângeroase din Manta Roșie

În acest context, și acum mai este colportată (este doar un mit care nu are bază istorică) legenda că execuțiile din acea perioadă erau publice și se făceau în zona Podu Roș de astăzi. De aici s-a spus că devine și denumirea. Domnitorul din acea perioada ar fi dorit cu tot dinadinsul ca decapitările să fie văzute de „cetățenii urbei”, pentru ca aceștia să vadă ce li se poate întâmpla în cazul în care nu respectau legile. Se spune că pe pod se faceau aceste execuții, de la sânge înroșindu-se construcția și apa Bahluiului. Totul, însă, nu este decât o fabulație a unei legende urbane. Cercetătorul Mircea Ciubotaru demontează toate aceste variante.

„Practic, după cercetările facute, Podu Roș este cunoscut prin simplu fapt că era vopsit în roșu, iar celelalte explicații nu sunt reale”, a reliefat acesta.

Pe de altă parte, oamenii spuneau că spiritele celor decapitați în acea vreme de călăul Buzatu bântuie și astăzi locuința care a devenit domiciliul forțat al celui care făcea execuțiile publice. Se spune că cei uciși își caută călăul pentru a se răzbuna pe el. Varianta cu înfiptul parului în mormântul strigoiului nu poate fi aplicată în acest caz, din cauză că cei uciși în acele vremuri nu au un mormânt cunoscut. Cartierul de locuințe Manta Roșie amintește bătrânilor, care au aflat povestea de la bunici sau străbunici, de călăul Gavri Buzatu.

Temnițele crunte din subsolurile Curții Domnești

Și actualele vestigii existente sub Palatul Culturii de astăzi ascund o serie de povești extrem de incitante. Aici existau, până la 1900, o serie de beciuri unde erau închiși cei care nu se supuneau „regimului”.

„Pe vremuri, atât domnițe sau boieri, dar și oameni de rând care nu se supuneau orânduirii domnești erau aruncați în pivnițele existente la Curtea Domnească. Ei erau lăsați aici uneori timp îndelungat sau până când își mai aducea cineva aminte de ei. Mulți mureau aici și nu se mai știa nimic de ei”, arată și Bobi Apăvăloaie, istoric medievist ieșean.

Cea mai veche închisoare a Iașului situată pe strada Păcurari numărul 9, pe locul unde este actualul Corpul E al Universității „Alexandru Ioan Cuza”

Un monument istoric important pentru istoria IașuluI este și cel situat pe strada Păcurari numărul 9, unde acum este Corpul E al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Aici, aproape timp de un secol a funcționat prima închisoare, între 1830-1916. Odată sosiți aici, toți deținuții ajungeau tot pe mâna călăului Gavril Buzatu, zis și nea’ Bogdan. Dintre zidurile închisorii, foarte puține persoane mai puteau ieși pentru a vedea soarele. „Norocoșii” care vedeau lumina zilei erau cei care aveau de îndeplinit datorii silnice și trebuiau să suporte biciul celui cunoscut drept „omul fără suflet”. Printre oamenii importanți ai vremii care au stat în închisoarea din centrul Iașului poate fi amintit și Neculai Rosetti Roznovanu, care voia tronul Principatelor Române. După ce a complotat împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în anul 1866 a fost băgat în celebra pușcărie. Aici a fost încarcerat și Alecu Beldimari, fondatorul ziarului „Adevărul”.

Una dintre cele mai teribile povești legate de trecutul orașului Iași se referă la faimoasa închisoare care a existat, peste un sfert de secol, într-un imobil situat în actualul cartier Galata

Una dintre cele mai teribile povești legate de trecutul orașului Iași se referă la faimoasa închisoare care a existat, peste un sfert de secol, într-un imobil situat în actualul cartier Galata. Aici a funcționat prima închisoare militară din România, iar mai apoi Penitenciarul Central Iași. Aici au fost închiși, rând pe rând, soldați sau condamnați pentru fapte extrem de violente. Totuși, cele mai interesante secvente ce țin de trecutul acestui loc fac referire la momentul în care liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu a fost închis aici, dar și cele de după anul 1945, când aici au fost „găzduiți” spre reeducare opozanții proaspătului instaurat regim comunist în România.

Crunta carceră de pe strada Azilului

După 1989, istoricii au cercetat îndeaproape toate datele legate de existența acestei închisori. Bazele carcerei au fost puse în anul 1923. Închisoarea a funcționat într-un fost palat al Mănăstirii Galata. Astăzi, aici funcționează un cămin ce ține de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).

„Fosta închisoare militară și Penitenciarul Iași a funcționat într-o clădire, fost palat al Mănăstirii Galata, de pe actuala stradă a Azilului din cartierul Galata. Au fost ani buni în care aceasta a avut oameni închiși aici, de la militari și până la deținuți politici”, arată tot Bobi Apăvăloaie, istoric si arheolog.

De la Zelea Codreanu la tortura aplicată opozanților comunismului

Mai departe, în luna noiembrie 1924, aici au fost închiși liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și o serie de studenți adepți ai extremei-drepte de la Universitatea din Iași. În mărturiile vremii, prezentate în lucrarea „Procesele lui Corneliu Zelea Codreanu 1923-1934”, se arată că la Galata au fost bătuți și torturați într-o manieră brutală mulți dintre acești tineri, inclusiv Codreanu. O altă etapă lugubră și plină de bestialitate din istoria acestei „instituții” este consemnată inclusiv în Capitolul al II-lea al mărturiilor din dosarul intitulat „Procesul Comunismului”. Paginile cuprind mărturia unui fost deținut politic care a fost închis la Galata.